1.
zăpezile vor acoperi luminile orașului
cu siguranță o casă fără uși înseamnă o continuă căutare.
scriem lungi scrisori la lumina unor stele tăcute.
un drum un singur drum eliberat de anotimpuri de oameni de serpentine.
o singură seară se-ntâmplă o singură și continuă seară.
dincolo de ea nesfârșit și tandru somnul nostru cel de toate zilele.
zăpezile vor acoperi luminile orașului și vor trăi împreună fericite până la sfârșitul lumii.
cu umerii aduși înainte undeva în munți cineva tace așteptând poezia aceasta.
sunt chiar eu într-un trecut îndepărtat.caut ușa casei fără de uși.
apoi mă gândesc la altceva și încep să uit.
2.
teritorii
teritorii acoperite de ceață ascunse cu tandrețe în adâncurile din noi
câteva zile ploioase niște anotimpuri catifelate vreo 2 insule unde cresc florile negre ale blândei uitări
mâna prin aer desenează cercuri și nori praful se ridică în vârtejuri amețitoare și le acoperă
valuri de lumină strâng în jur animale înspăimântătoare hrănite cu ură deznădejde și furie
strigătul lor înroșește pământul și dimineața e din ce în ce mai departe
suntem în chiar mijlocul nopții de aici începe călătoria spre nord
cuvintele se îndepărtează acoperișurile nu mai sunt primitoare
multă fericire în jur mereu aceleași ultime pagini cu litere negre și ochii închiși
zgomot lumini voci nimic de spus nimic de înțeles
se aud oameni trăind cu multă răbdare prin case acoperite de întuneric
în cele din urmă chiar la sfârșit soarele fiecăruia deschide o fereastră cu vedere spre zid
3.
departe din ce în ce mai departe
din ceață se ridică soarele
o cruce incandescentă la mijlocul drumului
departe din ce în ce mai departe
curajul acoperit cu foiță de aur
multe coridoare
și la capăt mereu deschisă o fereastră
e a ta cu toate luminile ei schimbătoare
cu eu cel la un pas de moarte
inteligent înotând într-un acvariu sublim
*
cât de melancolice sunt tramvaiele dimineața la 5
când orașul e încărcat în tomberoane și aruncat la groapa comună
cât de înaltă bordura unor zile sterpe și nenorocita aia de voce
care tot anunță sfârșitul poveștii
*
prin apropiere se învață iubirea de oameni
dar cum să te apropii de ei
când stai la capătul morții și o privești cu milă
cu foarte mare încredere
ai vrea să îi spui cuvinte frumoase și să-i pictezi pe ziduri ferestre
ai vrea să îi strigi iată-mă sunt aici sunt chiar lângă tine
nesfârșit de aproape
mărturisesc visul
Facebook
WhatsApp
TikTok
