1.
ultima poezie de dragoste a lumii
pentru el aș fi vrut să scriu
ultima poezie de dragoste a lumii
dar eram încă oarecum tânără
încă iubitoare de bărbați cu suflet fragil
bărbați cu priviri de noapte scânteietoare
tandri catifelați blând-uitați
pentru el aș fi vrut să ridic o biserică rusă
cu clopote de aur cântând înspre soare
cu clopote de-argint tăcând înspre lună
vocea lui lăsa urme prin aer mereu
cerul devenea violet norii dansau menuet
părul lui lung și roșu lumina prin ceața lumii
drumul meu înspre el
îmi aducea nuci covrigi flori mici de câmp
desene cu ferestre închise bărci și jumătăți de zeppeline
de fiecare dată când venea înspre mine undeva prin lume ningea
poate prin siberia cu siguranță nu și în africa
el era al meu pentru un timp prescurtat
dar mai era și ultima poezie de dragoste a lumii
pe care cu siguranță am să o scriu într-o zi
cu scrisul meu înalt și frumos caligrafiat
unui alt bărbat
2.
4 cărți poștale pentru pierre
1.
dimineața în care am găsit în fața ușii o cutie de carton
în cutie foi albe de scris creioane colorate
2 radiere chinezești 4 cărți poștale
o ceașcă minusculă de argint
un ceas cu lanț o pereche de mănuși purtate
nu se va mai întoarce la mine și nici nu mi-o mai doresc
cu siguranță nu era dimineața mea venise din greșeală
nu era așteptată și nici nu ți-o doreai acolo
2.
întunericul dens doar fumul intrând pe sub ușă
salvarea lumii e imposibilă astăzi
mâine e deja inutil
voi fi plecată pe insulă ușa încuiată
alți oameni zburând în jurul meu
cu aceeași uimire dintotdeauna
nu știu să înot dar asta nu mă va opri noapte de noapte
să intru în apa cea neagră
și să ies de acolo doar spre dimineață
odată cu soarele
3.
ca și cum ai spune cuvinte pentru surzi
ei te privesc și aproape înțeleg
aproape
străzi fără număr țin legate una de alta
porțile orașelor noastre
încă un nod la batistă să nu uit
porțile trebuie încuiate seară de seară
la teatrul de păpuși au adus marionete nou-nouțe copiilor le e frică
marionetele râd copiii încep să plângă
4.
sufletul nostru adie prin lume spulberând păpădiile
în așteptarea mea vei construi o mie de gări
în toate gările acelea câte un drapel
croit din trupurile noastre
va flutura alb ca o veste proastă
pe care ți-e frică să o tot aștepți
3.
unde ești tu copilărie a mea în ce cartier locuiești
ia-mă cu tine în zbor avion pe un cer de hârtie călător
zile împăturite frumos
așezate pe rafturile unor prăvălii cu clopoțel de argint la intrare
nopți-licurici clipind scurt în urma dricurilor ce poartă cu ele
aura boemă a unor oameni maturi închiși în turnuri de veghe
intră moartea în om și intră degeaba el e plecat de acasă
incendiez anotimpuri cu flacăra de la brichetă
mă învecinez doar cu mine însămi
plicul deschis și aruncat apoi la întâmplare într-un sertar plin cu scrisori necitite
Facebook
WhatsApp
TikTok
