1.
Liniștea bucuriei
Pe partea mea de fericire,
norii nu se încheiau la nasturi
și vântul le făcea corturi mari
peste diminețile plânse înaintea marii sărbători.
Era o mamă acolo care suferea
ca toate mamele ce spală lespedea cu lacrimi,
între drumuri, dușmănii, nu sunt poeme,
doar dureri doborâtoare…
Cum să fac liniște, când tăcerile
inundă distanțele dintre gânduri?
Drumul e durere, acceptarea că prețul
este existența la limita suportabilă,
între azi și ieri, respirația miroase a oboseală,
somn și neputință,
când suntem mici și nu ne lecuim de singurătăți…
dar, diminețile așează pașii la ușă
cămașa e albă, se poartă peste vise,
peste tristețe, în sărbători,
dar mai ales când visele resuscitează viață,
un moment în somnul proaspăt de la ziuă.
Se naște liniștea bucuriei
că vom fii mereu… început etern.
2.
Perdeaua începutului
Femeile frumoase agită prea mult vorbele,
să li se vadă rujul perfect,
când ar fi fost suficientă
îmbrățișarea cu zâmbet inclus,
privirea cu miros de flori,
cu care să înceapă diminețile,
când poezia cu tălpile goale,
anunță bucurii restante.
Tăcerile rarefiate,
ocupă în lipsă, poveștile nescrise.
Noi ne abonăm la insomnie,
singură ne crește cifra octanică,
o euforie nestudiată,
în care dorul curăță anotimpuri
de păcate.
Bucuriile îmi ies pe sub ușă
și se aliniază la startul altor dimineți,
la care nu mă invitaseși
să ridic perdeaua începuturilor…
3.
Formula instabilă
Mirările se țin de mână,
se încolonează bucurii clandestine,
privirile s-ar vrea atingere
în colțul oglinzii neșterse,
contururi neclare,
imaginație răpusă de experiențe
crude.
Florile mele așteaptă
ploaia cu care acopăr jumătate
de viață,
cealaltă, tânjește iertarea.
Târziul dintre noi,
din ce în ce mai mici,
până
la atomii care se resping,
mereu într-o formulă instabilă,
construiesc istorie.
4.
Literă mare
Am toamna prin toate buzunarele,
niște muzică veche pune lacăt mirărilor,
eram frumoasă la începutul primăverii,
rugăciune și popas printre răspunsuri,
la întrebările restante.
Eu și Tu Doamne ne privim ochii.
Plătesc impozit pe bucurie,
știi, cărțile mele au paginile netăiate,
coperțile mă feresc de păcate,
iubirea obligatorie printre anotimpuri,
împrumută gust de tăcerea singurătății…
Puteam fi prag și rost,
printre cuvinte, literă mare la început
de rând.
Diminețile sunt nesigure,
cafeaua nu șterge insomnia
și visul în care așteptam…
de câteva vieți.
Femeia din vis
Mă recunoști după parfum,
știi eu sunt femeia din vis,
nu-mi știi precis conturul,
nici hainele nu mai sunt aceleași,
nici vorbele nu le-ai reținut,
povestea s-a risipit la ziuă
deși vom fi vorbit câteva secole,
sau niște nopți care au șters miracolul,
poate ți-am fost promisă,
poate nu te-am vrut, sau ai fugit tu primul…
Acum mireasma te recunoaște
și toate sunt cum trebuia să ne fim,
minune și mirare.
Anotimpuri condensate, zile
puse în albumul familiei, decolorat,
uitat în trecerea spre alte povești.
Femeia din mime trece strada,
cu același parfum îmbujorează gândul multora
mirați că exist,
tu te mai gândești de ce, nu tu…
ai fi putut opri timpul…
Facebook
WhatsApp
TikTok
