1.
Melodia
Hei, mai știi câte dimineți boțite,
aruncam pe cărarea
spre bucuria primară?
Parcă la capăt de drum aruncam
și pantofii cu neliniști
și broboada cu lacrimi,
iar la capăt așezam cu grijă,
în părți inegale, iubire și uitare,
pentru fiecare altfel,
pretenții, neputințe, cu sacii…
Doar melodia aceea se mai cântă uneori
la un radio de nișă…
și eu o fostă nișă…
cred că toți ascultăm uneori
Odă bucuriei
și ni-era tare bine!
2.
Copiii îmbătrânesc
Scările mele transpiră,
cuiele ruginesc treaptă cu treaptă,
trupul.
Eu nu mai pot fi răbdarea,
la fereastra dimineților pe care nu le mai privești
Iarna intră încet prin toate cutele
ultimei rochii, netezite în gând.
În somn te recunosc, e o mirare
că mai vin vești,
sunt tot mai tristă,
literele s-au rătăcit au pierdut rostul
când eram o catedrală sau rugăciune,
poate niște vorbe cu privirea amputată.
Vine o vreme când ne împiedicăm
în resturi de cuvinte inutile,
altă dată bucurii de întinerit clipa,
era o liniște ce creștea sub pragul
care aștepta să-l recunoști, rost ,
erau minutele, secundele înghesuite
în privirea atârnată la tocul ușii…
Afară copiii îmbătrânesc devreme
3.
Restartând anotimpuri
Îmbătrânește vara lângă mine,
cărările sunt tot mai scurte.
Miroși a bucurie și a început,
a toamna care ne recunoaște pragul
când a oprit o taină, un descântec
de iubire, îmbrățișarea și dorul
dragului drag .
Mă vindeci de întrebări,
te iert pentru tăceri,
între noi aripi de îngeri
deschid minuni visate,
gânduri tinere neconsumate.
Bucuriile au obosit să mă mai caute,
așteaptă să picteze diminețile,
tristeți cu miros de scorțișoară,
învață răbdarea să fie darnică.
Caut un loc să-mi ascund iubirea,
poate cineva o așteaptă, cineva
o păstrează în cutia valorilor sorții
și a pierdut cheia, poate există un descântec
de întinerit nopțile, de restartat anotimpuri.
Poate îmi aduci cutia de culori,
să pictăm dimineți virgine…
4.
Monede de schimb
Azi poezia-i mai ridată,
ca și cuvintele, au colțurile îndoite
și eu cu șanțurile tristeții pe frunte,
cu buzele uscate, nevorbite,
mă ascund din anotimp în anotimp.
La capăt de drum nici flori nici țărână,
doar o lumină mare mă absoarbe în albastru
până când fiecare celulă rodește
iarăși iubire.
Două sărutări s-ar certa pentru supremație,
un somn tânăr mi-ar uita depresia
pusă la soare înainte de metamorfoză
și am face pace între noi,
două entități dispersate în neant.
Nimic din ce am știut nu e adevărat,
Mâine nimicul, un succes negociator,
noi mici monede de schimb
ne mutăm poziția cu fata spre dorință,
o propoziție mai aproape de îmbrățișare
și asta ar putea fi poezia de dimineață
5.
Insomnii de aburit ochii
Strigătul se sparge în declarații mute,
distanța e o adresă clandestină,
mă rănește precum țurțurii
căzuți în soartă.
Rochia mai păstrează emoții condensate,
nu le-ai ținut în palme,
n-ai ocrotit așteptarea
și tămăduirea tăcerilor albe…
Oglinzile simplifică nevoia de tandrețe,
tu și eu o altă formulă a moleculei
din zori, așteptând aplauzele vindecării
de noi, iubirea, tămăduirea biruinței,
o catedrală a liniștii,
o rugăciune în vârful săgeții
și închiderea cercului.
Răbdarea mea are colțurile rupte,
pașii au uitat amprenta drumului,
bucuriile nu mai sună la poartă,
veștile se împiedică în gânduri
hotărâte să închidă ușa,
doar niște povești ne colorează
diminețile cu insomniile
care ne aburesc ochii…
6.
Bucurii cu fața la perete
Mă strânge primăvara asta,
nu s-a născut veselă,
nu-mi cumpără pantofi noi,
străzile nu mai miros a dorință,
tinerii își acoperă bucuriile
cu descântece de iubit,
de trecut din anotimp în anotimp,
printre ploile cu singurătăți,
și ferestre fără cuvinte…
orașul întreg e plin de greșeli,
nu mai desenăm bucurii pe fața de pernă,
nu mai facem trecere de pietoni,
prin fața iubirii,
bisericile le purtăm în doi,
sărbătorile doar pleacă,
tristețea se naște
cu fiecare răsărit…
chiar dacă ar mai fi ceva
de trăit… de iubit.
7.
Temă de studiu
La școala de vară,
aritmetica se învață
după alte metode.
Între două respirații
adăugăm o privire lungă,
adunăm urcarea mâinilor,
după un manual neomologat,
ar trebui să rezulte
măcar o îmbrățișare
indivizibilă la oricine.
Poate am nimerit un moment
cu perturbări emoționale,
și nu înțelegem ridicarea la putere
a ritmului cardiac suprasolicitat…
avem însă resorturi
matematice și teme pentru acasă
de exersat conștiincioși
înmulțirea cu doi
și mai ales adunarea singurătăților.
Rezultatul este particular
cu ritm periculos…
8.
Nu câștigi bătălii
Eu și singurătatea,
azilul de cinci stele,
ca și și umbra,
o tăcere prelungită,
mă acoperă pe partea
întunecată a sorții.
Lumea, săracă și rece,
îmi sapă umbra,
îmi provoacă liniștea,
nu îi este de folos tristețea,
dacă nu e cu sânge, care să sfâșie
tăcerea și să urle…
Fericirea nu interesează pe nimeni,
nu câștigă bătălii,
provoacă mirarea
oamenilor mici,
pe postamente prea mari,
unde cuvintele sunt cartușele
unei arme ruginite…
9.
Felia de fericire
Noi nu existăm,
suntem o stare de spirit,
mereu schimbătoare,
ne împrumutăm semnele de punctuație,
ca să aducem mirările
în fața tăcerilor
și să dăm din cerul fiecăruia,
o bucată senină, unde luna
ni se arate în același timp,
ca o felie de fericire
când împărțeam singurătăți
aliniate după Venus…