PLIMBĂRI BUCUREȘTENE – Cătălina CRISTACHE:DOAMNA P.

Un proverb  spune că înainte să-ți alegi casa e bine să-ți alegi vecinii. Nu mi-am permis până acum acest lux și recunosc că ideea mea despre vecini a fost mereu una influențată de bătrânii iscoditori, curioși, mustrători și veșnic critici din copilărie.

Până când am cunoscut-o pe vecina mea, o bătrână calmă, glumeață, amabilă, discretă, binevoitoare, delicată.

Doamna P. este vecina mea de 10 ani și nu este bucureșteancă. A ajuns în capitală în 1944, refugiindu-se din Moldova, forțată de împrejurările celui de-al doilea război mondial; dintr-o casă cu servitori în centrul Iașului, într-o comună dâmbovițeană și apoi în București. Are încă amintirea traiului sărăcăcios de la țară, fără baie, fără apă curentă, a noroiului de pe ulițe. Are nostalgia Iașului, a casei construite din dota mamei ei și în care nu s-a mai întors niciodată. Ar fi vrut să meargă la facultate, la studii comerciale, dar nu a fost posibil. A fost învățătoare, dar îmi spune că nu i-a plăcut meseria, că nu se pregătise să fie pedagog. Poate de aceea nu a avut nici copii, deși, uneori, îmi spune că i-ar fi plăcut să aibă o fetiță. Nu se plânge de sănătate, doar îi pare rău că nu mai are puteri, că nu mai e “cum era odată”, că i s-a rărit părul și că nu mai poate umbla în plimbări ca în trecut. Universul ei era, până de curând, piața din cartier, micile boutique-uri și aleile umbroase din jurul blocului. Își dorește mult o pereche de bocanci de iarnă, o mașină de cusut și pe cineva dispus să o plimbe preț de 2 ore pe zi, pe afară, contra cost. Îi mai plac: căldura, iarna, friptura de porc, dulciurile, patinajul artistic, filmele românești. În cei 10 ani de când suntem vecine, am devenit prietene și ne facem mici servicii una celeilalte. Îi place să o vizitez, să vorbim despre mine, despre ea, despre trecut, despre întreținere, despre administratorul blocului. Casa ei emană un parfum vechi, puțin apăsător, e mai mereu întunecoasă, poate din cauza mobilierului masiv și a florilor uscate din vazele vechi. Îi mai place să îmi ude florile de pe scara blocului și poate de aceea nu i-am spus niciodată că le pune apă prea din belșug. Vecina mea e o bătrână ca nimeni alta și anul acesta,  în decembrie,  va împlini, poate, 90 de ani.

 

CĂTĂLINA  CRISTACHE este absolventă de limbi moderne, la Universitatea București, a făcut un master la SNSPA , a terminat și Carabella și are vecini de Drumul Taberei…

Citeşte şi:

1.În ROMANUL FOILETON, Radu Cristea, personajul din A DOUA FAȚĂ este deja vecin cu Casa Albă…

 

2.Bogdan CERNAT visează la noi și la vecinii noștri, în săptămânala lui CULTURĂ ECONOMICĂ…

 

3.Într-o rubrică nouă, CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE, Mihaela MARIN ne reamintește că vecinul de lângă casă niciodată nu ne lasă…

 

4.Despre vecinii calgarieni scrie, astăzi, Radu TECUCEANU, în rubrica lui săptămânală CALGARY ÎN DIRECT…

 

5.Radu STATE, în CULTURĂ ȘI ISTORIE vă propune o poveste despre vecini în Evul Mediu românesc…

 

6.De la Sibiu, Teodor Constantin BÂRSAN scrie despre pseudo-sociologia vecinului de bloc, în CULTURA DE LA MARGINEA ȘOSELEI…

 

7.Puiu JIPA are meditațiile lui, de Fiord, despre vecinii din tinerețea transilvană, în AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…

 

8.CULTURA ONLINE, rubrica săptămânală a lui Daniel TACHE, e tot despre vecini, un fel de vecini…

 

9.Vecinul nostru de la LONDRA LA PAS, Cristian Gabriel GROMAN, e un englez nostalgic…

 

10.Pompiliu ALEXANDRU atacă  în CULTURA URBANĂ tema noastră comună, cu mijloace filosofice…