Nu există prieteni, există doar momente de prietenie.(Jules Renard)
Miercuri, 21 august, a avut loc la Ateneul Român ultimul concert din cadrul festivalului Vara Magică, ce s-a desfăşurat pe parcursul lunilor iulie şi august. Concertul de închidere a fost susţinut de Orchestra Naţională de Tineret a Moldovei, o orchestră tânără în toate sensurile, înfiinţată în 2011. S-au interpretat Concertul pentru vioară, pian şi orchestră de coarde de Felix Mendelssohn, Simfonia nr.5 de P.I. Ceaikovski şi Poemul Simfonic Nistrul de Ștefan Neaga.
A fost o reprezentaţie deosebită. Nu sunt o cunoscătoare a genului, ci doar o amatoare, însă nu am putut să nu remarc entuziasmul celor aproape 70 de tineri care au cântat pentru prima dată la Ateneul Român (cu o seară în urmă susţinuseră primul concert în afara ţării, la Sinaia). Sobri, eleganţi, corecţi, mulţi dintre ei aveau încă chipuri de copii, îşi zâmbeau unii altora, erau atenţi la indicaţiile dirijorului, în timp ce muzica lor inunda sala aproape plină.
Există prietenie într-un concert simfonic? Eu aşa cred. Din clipa în care muzicienii îşi acordează instrumentele, o legătură se creează între acestea şi mai ales între ei, cei care dau viaţă acelor instrumente, cei fără de care ele nu ar avea rost. Apoi, viorile se împrietenesc între ele, violele, violoncelele şi contrabasurile le completează, le pun în valoare; deşi asemănătoare, sunt diferite, creează contrast, dar şi armonie. Flautele, clarinetele, trompetele, tobele intră şi ele în jocul armoniei musicale şi toate laolaltă dau naştere unor sunete, sentimente, trăiri. Astfel îmi închipui că instrumentele şi mai ales instrumentiştii nu pot fi decât prieteni. Și, de ce nu, publicul şi orchestra sunt prieteni pentru câteva ore, căci se află acolo animaţi de acelaşi interes, de aceeaşi pasiune: muzica.
Tinerii muzicieni moldoveni au dat la final o probă evidentă de prietenie: a fost prima dată când am văzut cum membrii unei orchestre se aclamă între ei în timpul aplauzelor de la finalul concertului.
Un preambul la tema de săptămâna viitoare…
CĂTĂLINA CRISTACHE este absolventă de limbi moderne la Universitatea BUCUREȘTI, a terminat un master la SNSPA și, peste toate, e absolventă de CARABELLA…
Citeşte şi