Bucureștiul e plin de librării frumoase. Librării cu cafenele, librării cu grădini de vară, librării franceze, internaționale, în mall-uri, în piețe, în supermarket-uri. Toate vând cărți, reviste, DVD-uri. Cărți poștale, ceai, genți din material textil, magneți de frigider, suveniruri. Cele din centru sunt cool, au nume de edituri, de cărturari, de poeți, de străzi celebre. În copilăria mea vindeau și cărți, și rechizite, și jucării. Se numeau Casa cărții sau Librărie . La câțiva pași de blocul meu era o librărie mică, într-un fel de baracă și se numea Librărie. Nu îmi amintesc dacă avea cărți, dar știu sigur că avea o mulțime de caiete, de coperte de plastic, de creioane, stilouri, cerneluri, gume de șters, truse de geometrie, penare, ghiozdane. De aici mi-am cumpărat primul ghiozdan, unul maro cu niște personaje de desene animate. Era dreptunghiular și mirosea și el a plastic. De aici mi-am cumpărat și o bentiță cu niște moriști lucitoare care se învârteau doar când alergam; și una cu niște chipuri de fetițe pe niște arcuri, care se mișcau și dacă doar mergeam. Dar îmi plăceau mai mult cele pentru care trebuia să alerg. Mergeam des la librărie, jinduiam la diverse jucării, le priveam, le visam, uneori mi le cumpăram. Am rămas cu nostalgia unei mașinuțe de tablă cu pedale – la pièce de résistance. De aici îmi cumpăram rechizite înainte să înceapă școala, toamna. Și oricât am urât matematica, îmi amintesc de trusa chinezească de geometrie, în cutie metalică, grena. Ah, și de sugativă… Librăria era o lume fermecată, o miniatură a copilăriei și mirosea ademenitor, așa cum miroase acum o patiserie, avea ceva aparte.
Erau multe librării în orașul meu natal. Dar poate cea mai dragă îmi era cea din centru. Acolo mergeam împreună cu tata, ținându-ne de mână, în după-amiezi gri de iarnă. Intram și, în dreapta, erau cărțile pentru copii, tata îmi spunea: „du-te și alege-ți o carte” și se ducea și el să își aleagă o carte. Era un raft lung plin cu cărți de povești. Erau cărți de autori contemporani, povești frumoase, cu pionieri, cu copii poznași, cu aventuri, cu desene reușite pe foi de proastă calitate. Fetițe care întâlneau pitici, călătoreau în trecut, făceau găluște cu prune, familii care plecau în excursii prin țară, copii care își petreceau vacanțele la bunici și aveau aventuri palpitante. Și câte și mai câte, uitate de mult… Librăria din centru îmi părea mare, aveam de unde alege și abia așteptam să ajung acasă, mergând de mână cu tata, să citesc.
După-amiezile de iarnă erau și atunci gri, dar încă mai strălucesc într-o amintire. Ba chiar au devenit argintii.
CĂTĂLINA CRISTACHE este absolventă de limbi moderne, la Universitatea București, a terminat un masterat în comunicare la SNSPA, dar, mai ales, CARABELLA târgovișteană…
NOTA EDITORULUI – …care e tatăl de atunci. Îmi dați voie să-mi șterg, așa, o urmă de lacrimă? Nu doar amintirile au devenit argintii, chiar și părul meu de odinioară!
Citeşte şi
Dana NEACȘU, în AMERICA LA NOI ACASĂ scrie despre PITITA copilăriei (în Pucioasa natală)…
Constantin VAENI, despre JOCUL DE-A ROMÂNIA, în rubrica ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI…
Dor de copilărie în POEZII, cu doamna Constanța POPESCU…
Mihai Bogdan VLĂDUCĂ , juniorul nostru, despre jocurile copilăriei sale, abia încheiate…
Joc/joacă în AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, de Maestrul Puiu JIPA…
Leapșa cu părinții în REFLECȚII PEDAGOGICE, rubrica săptămânală a Alexandrei VLADOVICI…
Mendebilul și flacăra violet a nostalgiei, în CULTURA ONLINE, cu Daniel TACHE…
Amintiri din copilărie (blocurile, jocurile), cu Radu STATE în CULTURĂ ȘI ISTORIE (recentă)…
Arta lui Magister ludi, în CULTURA URBANĂ a lui Pompiliu ALEXANDRU…
Jocurile copilăriei? O întrebare în CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN…
Joc și joacă și în PICĂTURA CHINEZEASCĂ…
Romanul foileton A DOUA FAȚĂ joacă episodul al șaptesprezecelea…
Facebook
WhatsApp
TikTok
