PLIMBĂRI BUCUREȘTENE – Cătălina CRISTACHE: Guy de Maupassant – O viziune asupra femeii

Născut pe 5 august 1850, în castelul Miromesnil din Tourvilles-sur-Arques, Guy de Maupassant provine dintr-o familie de nobili – marchizi. Tatăl, Gustave, era fermier, pasionat de scenele rurale, în timp de mama, Laure, era o femeie cultă. Copilăria i-a fost marcată de disputele frecvente dintre părinți, care i-au influențat viața personală și pe cea literară. După divorțul acestora, Guy rămâne sub tutela mamei, aceasta fiind cea care i-a insuflat pasiunea pentru științele umaniste. Totuși, lecturile lui Maupassant din timpul copilăriei și adolescenței – Schopenhauer, Spencer, John Lubbock – au fost limitate și dorința de cunoaștere așișderea. Mai târziu, Maupassant a urmat, pentru scurt timp, cursurile unui liceu parizian, precum și pe cele ale Institutului Ecleziastic din Yvetot, însă nu s-a putut conforma rigorilor unei educații formale. Neliniștea lui a continuat și în anii următori, pe care i-a petrecut ca funcționar în administrația Ministerului Marinei (1872-1878) și apoi în cea a Minsterului Învățământului (1878-1880). În timpul liber, tânărul Guy vizitează bordelurile din împrejurimile Parisului; fără a disprețui prostituatele, e conștient de pericolele la care se expune.

Pentru Maupassant, prostituatele nu sunt nici pe departe niște femei drăguțe, ci, mai degrabă vulgare, dar care evită implicarea sentimentală, atitudine ce se regăsește și în protagonistul romanului Bel-Ami, Georges Duroy. Maupassant a avut și legături cu femei aristocrate: Emmanuella Potocka, fiica ducelui Di Regina și soția contelui Felix Nicolas Potocki i-a servit drept model în numeroase romane. O regăsim în personajul Christiane Andermatt (Mont-Oriol) și în cel al baroanei de Frémines (Notre Cœur). Cu toate acestea, legăturile lui Maupassant cu femeile aristocrate de care se prespune că a fost îndrăgostit (Emmanuella, Geneviève, Lulia) au fost de scurtă durată. Era atras de femeile exotice și, spre deosebire de femeile primitive cu care a avut legături la începuturile carierei lui, femeile aristocrate îl atrag prin nostalgiile capricioase specifice popoarelor slave și prin farmecul celor iudaice. De altfel, Maupassant a fost captivat de acest farmec iudaic, atribuind femeilor israelite o vocație magică.

În viziunea lui Maupassant, iubirea fizică este extrem de importantă și reprezintă nu doar o cale spre voluptate, ci are și o valoare poetică: aceasta este și calea spre cunoașterea feminină. Într-una din nuvelele sale, autorul afirmă: ”Nu am iubit niciodată. (…) Cred că judec femeile prea mult ca să mă pot supune farmecului lor. (…) În orice ființă există eul moral și eul fizic. Ca să iubesc, ar trebui să întâlnesc o armonie a acestora, pe care nu am găsit-o niciodată. Întotdeauna unul îl domină pe celălalt, fie moralul, fie fizicul.” Maupassant este imaginea seducătorului mereu dornic de voluptate, dar care nu încetează să caute femeia ideală, pe care o numește Necunoscuta. ”Singura femeie pe care o iubesc cu adevărat… este Necunoscuta care îmi bântuie mintea, cea înzestrată cu cele mai incompatibile calități și pe care nu am întâlnit-o până acum. Ea va fi de o senzualitate profundă și totuși stăpână pe propriile-i trăiri: o cochetă cu suflet. Să o găsesc, aceasta și numai aceasta este aventura vieții.” Din această perspectivă, afirmația criticului Martin Pasquet este foarte justă: ”Poate că autorul nu a fost atât de insensibil emoțional pe cât a pretins, poate că această sete de plăceri carnale este o reflexie a dorinței unui absolut îndelung căutat și niciodată găsit.”

Experiențele amoroase și lecturile din Herbert Spencer și Schopenhauer au influențat viziunea scriitorului asupra femeii. Romanele lui exprimă un dualism al acestei viziuni care opune ”femeia visată și inaccesibilă unei femei-capcană, a cărei natură tulburătoare pune în primejdie bărbatul și identitatea lui.” Femeia ideală este asociată de autor cu natura și ia adeseori forma unui peisaj idilic (de exemplu, Corsica în romanul O viață). Alteori, femeia este asociată unei reverii cosmice și ia dimensiunile universului pe care îl reprezintă, devine statuie sau idol. Acest ideal se opune contingențelor vulgare ale speciei, în special celor reproductive. Pentru Maupassant, femeia nu poate reprezenta idealul decât reprimându-și maternitatea. În 1880, Maupassant afirma în publicația Le Gaulois: ”Afirmația lui Herbert Spencer mi se pare justă: nu putem pretinde bărbaților să îngrijească și să alăpteze copiii, așa cum nu putem pretinde femeilor munci intelectuale. Să le cerem, mai bine, să fie farmecul și luxul existenței”. Chiar dacă atrage sau seduce, natura provoacă dezgust și oroare, prin apropierea de animal. În romanul Mont-Oriol, personajul Paul Brétigny își părăsește amanta când aceasta rămâne însărcinată.

Opusul femeii visate, femeia-capcană, este acea seducătoare care se folosește de toate strategiile pentru a-l cuceri pe bărbat. Maupassant recunoaște că acest gen de femeie are puterea de a agresa identitatea bărbatului, de a-l captura și de a și-l face prizonier, chiar de a-l vampiriza prin tehnicile ei de seducție. În romanul Pierre și Jean, în timpul unei plimbări pe plaja din Trouville, Pierre, protagonistul, reflectează asupra artei seducției. În ciuda aparențelor, femeia nu este prada. Ea este vânătorul care își întinde capcanele: ”invenții ingenioase ale modei”, ”toalete multicolore”, ”pantofi gingași”. Din nou se regăsește influența lui Schopenhauer asupra viziunii lui Maupassant despre femeie. În Metafizica iubirii, filosoful german distruge iluzia iubirii ideale, afirmând: ”Orice înclinație amoroasă, oricât de eterică, are la bază instinctul sexual și nu este decât un instinct sexual mai bine definit, mai specializat și mai individualizat.”

În scrierile sale, Maupassant rescrie viziunea tradițională asupra femeii, o aprofundează prin imagini și motive proprii, asupra cărora își pune amprenta întunecată. Căci, chiar dacă reușește să întâlnească Necunoscuta visată, este condamnat la singurătate și rămâne neînțeles.

CĂTĂLINA  CRISTACHE  este absolventă de limbi moderne, la Universitatea București, a terminat un master la SNSPA și, mai ales, CARABELLA târgovișteană…

Citeşte şi

 

1. Episodul șapte din NERO, BRAC GERMAN, romanul scriitorului Ionuț CRISTACHE…
2. STUDENȚEȘTI, o rubrică nouă, cu o domnișoară frumoasă și plină de talent, Alexandra MOCANU…
3. ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, rubrica săptămânală a marelui regizor Constantin VAENI…
4. PICĂTURA CHINEZEASCĂ în realitatea românească…
5. REVENIRI, un interviu cu doctorul în economie Bogdan CERNAT…
6. CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…
7. Mihaela MARIN și CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
8. AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica marelui actor Puiu  JIPA…
9. CULTURA URBANĂ, cu doctorul în filosofie Pompiliu ALEXANDRU…
10. POMPIJIPISME în rubrica de INTERFERENȚE…
11.  ARTIFICII  DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI și doamna Mariana OPREA STATE…
12. REFLECȚII PEDAGOGICE, cu doamna profesoară Alexandra VLADOVICI BÂRSAN…
13. CULTURA ONLINE, cu doctorul în filologie Daniel TACHE…
14. JUNIOR DE WORCESTER, cu Mihail Bogdan VLĂDUCĂ…