PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Zori de zi

Jumătate din viața mea de acum, de Ileana Negrea, Editura frACTalia

Fiecare deșteptare și fiecare nouă deschidere a ochilor propun încă o aruncare în stările pe care noutatea le oferă, care se lasă începută și descoperită, care astfel facilitează și încurajează necesarul și obligatoriul noul început, noua așezare în tiparele speranței care însoțește acești zori de zi și fiecare emoție a lor încorporată. Renașterea propusă, înțeleasă și acceptată astfel își conduce mai departe fiecare așezare în cuvinte, în acelea care pot să spună această poveste și să separe alcătuirile ei în episoade cât mai clare și cât mai potrivite, ca să susțină și să impună tot acest nou corp de cuvinte care începe și se alcătuiește așa, povestit, mutat în poezie și în fiecare rost al ei care este capabil să mențină și să scoată în evidență acest curaj folosit și încărcat pentru a-i face auzite cuvintele și mesajul îmbrăcat în toate aceste stări mutate în strigăt și trimise în fiecare ecou disponibilizat și amplificat de ele.

Ileana Negrea impune poeziei ei această stare de strigăt alimentat continuu cu stări, stări necesare deșteptării, trezirii și oricărei noi și necesare zguduiri propuse de ele, de prospețimile care însoțesc și îmbălsămează cu arome noi fiecare nouă spunere a lor adusă în poezie, în transele și cutremurele ei. Nicio durere și nicio suferință nu se lasă edulcorate, acoperite, învăluite în constrângeri sau rețineri. Toate sunt spuse și expuse, toate sunt aduse la îndemâna vederii și își continuă și completează astfel autoarea, o încarcă și o așază în aceste amplificări necesare, în rostogolirile lor amețitoare care încearcă să impună imprimarea pe oricare retină ce le urmărește a acestor imagini continue, copleșitoare.

Ce anume e parte din farmecul meu?

Care sunt simptome?

Cine aș fi

Dacă îmi luați sinele,

Dacă mă învățați să mă joc de-a detectiva

În fiecare dimineață când mă trezesc…

Toate întrebările (ne)cunoașterii sunt puse în poemele din Jumătate din viața mea de acum, toate sunt mai mult sau mai puțin așezate în poemele pe care zorii, începuturile le pun în privirea și în simțurile autoarei lor. Fiecare traumă se spune apăsat și se propune cunoașterii și înțelegerii, aducerii cât mai aproape de cel care intră în acest univers al căutării formei și stării fiecărei rătăciri și fiecărei încercări a desfacerii și așezări a ei în cuvinte. Toate se simt și se regăsesc în alcătuirile senzorializate și expuse de autoare în imaginile încărcate cu ele.

Mulțumesc celor care nu știu ce să îmi zică

Și cu toate astea încearcă

Mulțumesc celor care vin să mă suie într-un taxi

Să mă ajute să rup banda de anxietate care a izolat acest bloc

Mulțumesc celor care încă mă așteaptă

Ore, zile, săptămâni mai târziu

Mulțumesc celor care încă mă cheamă

Care înțeleg că neputința mea nu e un refuz…

Suntem aduși în fața unor noi și intensificate sensibilități, ale unor trăiri mai puțin cunoscute și înțelese de obicei, iar toată această expunere/spunere convinge privitorul/cititorul să participe la întregul și complexul proces al înțelegerii, al tuturor încercărilor cuprinse în el, în fiecare desfășurare a lui. Toate acestea ne învață cum să eliminăm anumite limite și unele dificultăți în pașii necesari care trebuie făcuți pentru a ne apropia și pentru a învăța împreună cu cea care (ne) spune despre toate acestea cu atâta sinceritate, încredere și curaj, cu ușurința pe care poezia o dă de multe ori celor care se lasă pe mâinile ei, care se lasă impuși cu fiecare stare și rost pe care ea le poate alimenta și duce mai departe de trup, de corpul care nu poate altfel să își spună durerile și neînțelegerile. Mai departe (ne) vorbește sufletul pe toate notele și gamele disponibile.

Trec pe lângă toate oglinzile și mă rog

Pentru adevărurile spuse pe jumătate

Pentru poeziile scrise pe jumătate

Pentru viața mea de care trag

Să o fac mai încăpătoare

Devorând bărbați femei și tot ce e între

Umflată ca un corp pe pastile

Pop fac capacele

Și îmi depășesc încadratura

Identitatea mea zornăitoare…

Jumătate din viața mea de acum este cartea unei noi și sensibile deșteptări, este o carte ale cărei poeme ne învață pas cu pas să observăm, să vedem și să simțim cum își fac loc în stările întunericului noii zori de zi, noile sunete și vibrațiile lor care propun și încearcă să ne facă cunoscute anumite semne curajoase ale asumării unor stări, ale unor trăiri și ale tuturor sentimentelor care încap în ele, care în continuare se amplifică și își fac vizibilă creșterea continuu, neobosite. Ileana Negrea ne propune să privim și să înțelegem împreună acești zori ai acestei noi zi, ale acestor noi încercări și acceptări ale celor mai puțin văzuți și înțeleși din apropierea noastră. Totul este scris de ea după ce tot ea a simțit totul, iar în continuare nu a făcut decât să le desfășoare pe toate în corpul primitor al poeziei pe care o simte și pe care o trăiește.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…