PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Viața, poveștile și sfârșiturile lor

Iarnă cu fulgi însângerați, de Gabriel Chiriac, Editura SEDCOM LIBRIS

 

Viața are poveștile ei, iar poveștile au și ele viața lor, vieți care sunt cunoscute sau nu și toate aceste vieți fac loc fiecăreia dintre aceste povești așezate pe teritoriile sale să meargă fluent sau cu întreruperi, mai repede sau foarte încet până la capăt, către firescul și inevitabilul sfârșit, spre acel loc în care povestea își pune întâmplările în ramele în care să fie văzute, așteptând ca unul dintre cei care le văd să vrea să le folosească mai departe, să le îmbrace  ca și cum ar fi noi și să fie ținute, pentru cât mai mult timp, proaspete în rafturile amintirii. Păstrarea poveștilor vii ale vieții cade pe umerii celor care reușesc să (re)aducă în hainele acestor amintiri acele personaje care pot intra în ele, care au ținut cât au putut de mult în viață povestea, dar și urmările ei. Nicio viață și nicio poveste înscrisă în cataloagele ei nu s-a oprit definitiv, fiecare dintre ele și-a lăsat le îndemâna celor care pot, sau care au curajul să vadă aceste întâmplări cu speranța ca ele să își ducă astfel povestea mai departe.

Gabriel Chiriac a îndrăznit să caute, să descopere poveștile care l-au încurajat să se așeze în vremea și în vremurile lor, care l-au făcut să se apropie foarte mult și, pe alocuri, să se identifice cu personajele care au crescut la rândul lor din acele povești, dar și cu toate situațiile care s-au așezat firesc aici și au îndrăznit să își încerce nemurirea lăsându-se povestite, descrise și arătate de el. Gabriel Chiriac a intrat mult în universul pe care l-a descoperit și pe care l-a înțeles și a completat și încărcat nefiresc de real fiecare moment al cărții pe care a scris-o.

Noi, bieții muritori, nu știm niciodată când vine sfârșitul. Este un blestem, dar și o fericire, totodată. Dacă omul ar ști cât trăiește, s-ar mai putea el bucura, oare, de viață?(…) Ne vom iubi, vom fi alături unul de celălalt, iar dacă se va întâmpla ceva, nu vom avea regrete că am folosit timpul nostru altfel decât pentru noi..

Citind Iarnă cu fulgi însângerați se poate simți cum durerea crește în tine, o durere pe care nu o înțelegi, dar care își face loc în corpul tău și te face să o simți fizic, să îi adulmeci nesiguranța care o precede și tot citind, auzi permanent cum se naște și cum crește foarte repede țipătul asurzitor al disperării, al neputinței de a trece ușor de toate aceste senzații acaparatoare și dominatoare. Cartea este scrisă cu o forță extraordinară de a-și impune stările, de a le transporta din text în corpul fizic al cititorului, iar acest transfer permanent este menținut de la început și până la finalul poveștilor cuprinse în această carte. Pe parcurs simți cum încrederea și speranța te fac să crezi că vei reuși să ieși cu bine din bolgia așezată aici, la îndemână și că, cu ajutorul lor, împreună, se poate reuși mutarea lor în registrul mut al tăcerii, al ascunderii în lumea aceasta tăcută și mai departe să fie acoperite de puterea nesecată a vieții care trece cu toate cele bune și cu toate cele rele ale ei mergând mai departe așa, cu toate acestea târându-le după ea spre zările împlinirii sale în frumosul și în binele firav care ni se pare că se cuvine fiecărei vieți.

lătratul scurt al unei mitraliere alungă, cu răutate, tăcerea înfășurată deasupra orașului. Fără să riște nicio mișcare în plus, își mișcă iute degetele mâinii drepte pentru a alunga amorțeala. Ninsoarea se întețea și aproape că nu mai vedea nimic în ciuda faptului că analiza zona cu foarte mare atenție. Brusc, în centrul obiectivului, prinde ceva mișcare, chiar lâîngă biserica masivă ce se detașează ca o uriașă pată neagră în fulguiala deasă. Cu patul bine sprijinit în umăr, continuă să urmărească cu luneta armei cele trei siluete abia sesizabile, care se mișcă furișat, printre dărâmături

Gabriel Chiriac a construit în Iarnă cu fulgi însângerați o fortăreață în ale cărei pagini pune la adăpost, cât poate de mult, toți carburanții disponibili care pot alimenta micile, dar și marile speranțe ale continuării, ale încercării disperate și pasionate de a menține vie încrederea în posibilitățile nemuririi, în posibilitățile acelei nemuriri care conține și menține în viață perenitatea și puterile vieții și a destinelor pe care le are în tolbă și pe care trebuie să le conducă până la împlinirea sau desăvârșirea lor. Poveștile conținute și scrise aici cu o claritate care subjugă privirea, se caută și se ajută una pe alta pe toate aceste căi, pe toate aceste căi care le poate ajuta în căutarea ieșirii la lumină, la lumina care le poate ajuta în redarea strălucirii care a fost rătăcită de-a lungul călătoriilor prin beznele care le-a cuprins și care le redă greu libertatea. Tot acest efort al autorului de a-și încărca personajele cu toate aceste puteri este unul care arată și care ne ajută să le înțelegem ca pe o colecție de experiențe ce ne conțin și pe noi, chiar dacă doar parțial, în toate trăirile de aici. Totul se varsă și se așază pe epiderma pregătită să primească a cititorului, iar acest transfer dinspre autor în text și din text în forma gata pregătită a cititorului este frecvent și de neoprit, asigurând mutații senzoriale impresionante, copleșitoare. Aceasta este puterea vizibilă a lui Gabriel Chiriac, aceea de a face, de a construi un lanț de povești care se leagă și se întrepătrund una cu alta și, împreună, greu de separat, se mută cu ușurință și cu un nefiresc dominator în toți senzorii celui/celor care intră în contact cu cuvintele lui. Este o putere de impunere și de transfer care convinge cititorul că tot ceea ce citește este făcut pentru a fi absorbit în cele mai adânci și disponibile interioare ale lui.

Omul poate fi capabil să vadă singur suferința imensă, inutilitatea și, mai ales, dincolo de orice manifestare propagandistică, lipsa unor învingători reali într-un război. Aceasta va fi în viitor piatra de încercare a umanității. Spiritul luminat deasupra instinctelor. Eliberată de tenebre, omenirea intră în lumină. Utopie? Poate, dar, cu siguranță, o aspirație care, de fapt, nu a dispărut niciodată

Gabriel Chiriac, și-a pus pentru mult timp, cred, simțurile proprii într-o permanentă și istovitoare alertă pentru a reuși să mențină ritmul pe care i l-au impus viețile așezate în Iarnă cu fulgi însângerați. Un efort, un complex de eforturi maxim necesare pentru a se apropia de o epocă și pentru a-i cunoaște bine pe cei care o locuiesc și care o îmbogățesc cu viețile lor, dar și cu sentimentele și trăirile lor cuprinse în ea. Vremurile și vremea lor sunt adunate aici și împreună ne vorbesc în multe registre despre puterea și despre fragilitatea cuprinse în fiecare viață, dar și despre sfârșiturile pe care le conțin, despre sfârșiturile care alcătuiesc și mențin vii speranța și continuitatea. Fragmente de încredere în puterea nevăzută, dar simțită a nemuririi răzbat în fiecare pagină a acestei cărți, iar toate acestea se transformă în reperele luminoase care transportă posteritatea acestor nesfârșite și frumoase povești. Gabriel Chiriac face aici o incursiune pe toate palierele posibile care pot fi cuprinse în straniul paradis al vieții și al posibilităților nemuririi ei.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…

 

Distribuie:
corneliu radupopa USRPLUS

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro