PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Viața, istoria, povestea

Mai puțin decât dragostea, de Bogdan Crețu, Editura POLIROM

   Viața își deșiră uneori fluent orice fel de poveste care încape în desfîșurările ei dar nu poate să impună locul, timpul și vremurile în care ea se așază și uneori rămâne în corpul istoriei, în mișcările lui prin lume și prin fiecare dintre expunerile încăpute în vremuri, în acele fragmente identificate de cel care le (pre)simte, care le observă, le recunoaște și mai departe le scrie, le pune în acele cuvinte care le va păstra și le poate mai departe trimite cât mai adânc în spațiile în care sunt recunoscute cele mai multe dintre aceste mișcări și adăugări ale lor. Viața își încurcă uneori personajele, le amestecă destinele sau poveștile și face în așa fel ca întâmplările vieților lor să deraieze, să își strice drumurile, traiectoriile prin așezările încăpute în istorie, în timp, în vremurile lor.

Încă nu presimte în ce a intrat. E stingher într-un loc străin. Dar nu e ceva nou. De peste 30 de ani toate locurile sunt pentru el străine. Și stingher se simte oricum peste tot. Nu are o casă a lui. Un loc în care să se retragă când îi e rău sau când se simte obosit. Un loc în care să se gândească…

   Istoria (cu)prinde scenele vieții, imaginile cu tot cu tremurul lor și le pune de cele mai multe ori firesc în(tre) parantezele pe care mereu le deschide și în ale căror astfel de spații, de pliuri deschise sunt așezate, fixate, păstrate și menținute cât mai vii și cât mai disponibile să se lase adăugate continuu acestor seduceri, acestor apropieri în care pot să încapă cât mai multe dintre poveștile aduse în stările intense, bune, calde ale atingerii și ale rămânerii și păstrării lor. Momentele istoriei din aceste povești scrise de Bogdan Crețu își caută și caută să își recunoască datarea, prinderea în timp, în fragmentele lui care se caută și care își caută continuu alăturările care trebuie să facă vizibile contururile întregului, ale întregului în care își pot memora și păstra adăugarea împreună cu fiecare tremur care va putea fi recunoscut al ei.

Închisoarea nu ne-a făcut mai buni. Am încercat noi, unii dintre noi, să devenim mai buni după ce-am ieșit de-acolo. Am încercat să uităm răul. Răul celorlalți, dar și răul din noi. Când ajungi la capătul puterilor, când simți că mai ai foarte puțin și mori, sapi cât vrei în tine și de bine nu dai. Te agăți de viață cu tot ce ți-a mai rămas. Și de cele mai multe ori disperarea asta te duce spre rău, nu spre bine. Și dacă n-am făcut răul, dacă n-am ucis și n-am strivit e pentru că ne-a lipsit puterea…

   Povestea crește, se amplifică, se întregește cu fiecare viață și cu fiecare istorie a ei identificată, extrasă din încăperile minții devenite accesibile odată cu scrierea, scoaterea și punerea lor în lumină, odată cu punerea lor pe aceste coordonate intime ale apropierii, ale cunoașterii, ale lecturii și ale tuturor acelor simțuri și impresii însoțitoare din stările lor. Povestea se scaldă în apele întâlnite într-o oglindă adâncă și magică, ape în ale cărei limpezimi și străluciri i se pot vedea destul de clar ramificațiile, invadările și desfacerile spre toate celelalte povești care o (de)scriu, însoțite de personajele care se caută și își caută locul în aceste spații de acum deschise și rămase mai departe disponibile pentru fiecare dintre aceste ex(s)puneri ale lor.

Instinctul îi spunea că tandrețea e înțelepciune, că bărbații tineri nu sunt capabili, nu au răbdare să fie tandri. Dar el era. Iar ei nu-i trebuia nimic altceva atunci. Se simțea în siguranță. Parcă nimic rău n-o mai putea atinge. Și deodată nu i-a mai fost frică nici de prezent și mai ales nici de trecut…

   Timpul se comprimă sau se dilată, istoria și vremurile ei se spun astfel iar sentimentele care le însoțesc se adună, se fac simțite, auzite, se exprimă în trăirile fiecărei stări ale fiecărei vieți care caută să se facă cunoscută și înțeleasă în povestea care le (cu)prinde în corpul ei pe toate care sunt aduse și spuse în Mai puțin decât dragostea, în această carte în care Bogdan Crețu a reușit să le adune și să le facă să se exprime, să se facă astfel cunoscute împreună cu personajele prinse în toate aceste mișcări, mișcări și amplificări ale lor care le face vizibile dar le și sensibilizează astfel încât se pot lăsa văzute în fiecare fascicul de lumină pe care autorul l-a așezat pe ele, pe imaginile în care se desfășoară și lasă arătate. Mai puțin decât dragostea, de Bogdan Crețu este un manual (ne)firesc din care putem extrage, folosi și reține cât mai mult(e) despre cum să ne salvăm din capcanele în care ne prindem traversând alcătuirile lumii și să ne păstrăm cât mai mult, cât mai vii sentimentele, visele, lumea.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…