PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Vârstele, orele poeziei

Apropierea sângelui, de Ion Șerban Drincea, Editura Junimea

Timpul aduce la un loc și desface fiecare rost și moment al unor vârste, al orelor în care ele se pot face văzute, se pot ascunde sau se pot lăsa auzite, ascultate, spuse. Mai departe sunt cuvintele și așezarea lor, momente și stări care construiesc alcătuirea și spunerea, care demontează uitarea și continuă astfel povestea începută de gând, de amintirile și de trăirile lui ce nu au putut fi uitate, ascunse, lăsate nespuse. Toate se așază în continuare în fiecare dintre aceste vârste (cu)prinse în corpul nesfârșit al poeziei, în timpul încăput în toate momentele ei și în fiecare dintre încăperile prinse în tot acest timp.

 

Ion Șerban Drincea ne pune aici, în aceste desfășurări ale fiecărei dintre aceste vârste și ale fiecărei ore din structura timpului pe care el l-a salvat (în)scriindu-l astfel în fiecare dintre aceste scrieri și așezări în și între aceste structuri, în fiecare dintre straturile și firidele păstrate în alcătuirile și desfășurările lor. Suntem martori, privitori ai fiecărei vârste, a fiecărei ore care nu trece, care rămâne fixată în această rețea depozitată de și în cuvinte.

A venit o vârstă

când fiecare gând

capătă forma ghiocului

dincolo de adâncurile nașterii

răstignită într-un început

peste urmele îngerilor

fugăriți în războaie

Mai departe, sau mai aproape de fiecare dintre orele în care aceste vârste infinite se așază în porțiunile timpului regăsit putem să rămânem în starea de martori, de continuatori ai mesajului lăsat ca urmă de fiecare dintre cuvintele acestei poezii, ale acestei povești ascunse în crevasele timpului și în fragilitățile lor. Orele se mută și se lasă greu  numărate sau prinse în plasa timpului, iar mai departe ne fac vizibilă o diluare și o anihilare a acestor cuprinderi fiind  construită iar povestea despre fiecare nouă și proaspătă renaștere și despre noile stări însoțitoare ale lor în care autorul se regăsește și în care se lasă așezat, văzut, cunoscut.

Am rămas suflet alb

cu grădini suspendate

și ard pe neliniști

de când mi-ai spus

că au murit trei căprioare

pe unde ai trecut

cu noaptea în genunchi

să-mi arăți cocoșii spânzurați

de cumpăna zilei

Melancolica trecere prin fiecare stare poetică lasă urme, urme care mai departe rămân ca repere ale trecerii celui care le-a simțit și le-a scris prin fiecare dintre stările și alcătuirile lor. Totul se păstrează în aceste nuanțe care sunt de găsit în potrivirea fiecărui crepuscul, a fiecărui moment panic al fiecărei zile din corpul viu al fiecărei vârste.

… pe colbul timpului răvășit de zbor

nu știam unde sunt ochii zilelor

nici brațele nopților

și mă înveseleam cu îngerii

pe sub pomii Edenului

venit în recunoașterea începutului

să îi scriu istoria…

Ion Șerban Drincea ne poartă pe aripile cuvintelor puse în poemele lui prin toate vârstele încăpute în ele, prin tot ce s-a putut așeza și înțelege din ceea ce a văzut și a simțit și a putut să cuprindă transfigurând și fragilizând fiecare imagine până când orice mișcare a siluetelor lor s-a putut muta într-un semn caligrafic care se scrie și se desenează neobosit până în cele mai calde și mai adânci zone prinse și așezate în acest delicat infinit. Poezia îi poartă cu ea fiecare vârstă și fiecare dintre orele ei care s-au putut dezlipi și detașa de posibilitățile de a fi prinse și împietrite de timp.

 

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…