PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Toate cuvintele revelației

Psalmi, de Radu Vancu, Casa de Editură Max Blecher, 2019

 

Tot ce ține de revelații, și tot ce poate face ca ele să rămână cât mai mult în apropierea vieților noastre, este binevenit, este ca și cum am reuși cu propriile puteri să vedem toată lumina pe care nu o putem vedea…, să (ne) simțim fizic ființa, ființa pe care doar o bănuiam și, bineînțeles, este ceea ce, de la începutul conștientizărilor ne dorim: să vedem, să simțim, să trăim.

Toate acestea sunt, la propriu, expuse de Radu Vancu aici, în volumul Psalmi, toate sunt cunoscute de poet, sunt personalizate puternic de propriile experiențe și, cu doza de inconștiență pe care i-o dă poezia, cu toată încărcătura emoțională pe care această aventură permanentă pe care o traversează îl alimentează, le transformă firesc în cockteil-uri tari, explozive, în corpuri transparente care se mută încet, încet în registrul vizibil al vieții și se  multiplică în revelații, în revelații care îl vor ajuta să înțeleagă, să își asume acel rost hotărâtor și dătător de siguranță, de siguranță care îl poate ajuta să oprească, într-un fel, această fugă permanentă, să găsească un loc în care ancora să poată fi aruncată. Poezia, pentru Radu Vancu, este această ancoră, ancora care îl ține, care îi stabilizează anumite stări, anumite posibilități pentru a-și savura reveriile și pentru a le așeza în anumite forme și formule proprii cu care, după aceea, să spargă pojghița care îl separă și îl menține prizonierul realității.

Utopia mea a fost ca inima mea să fie inima mea.

Dar n-am avut curajul.

În schimb am scris…

De fiecare dată, Radu Vancu găsește resurse în poezie, în modurile ei de a spune despre felurile lui de a fi, despre pașii pe care învață în permanență să îi facă (in)dependent, dar nu singur. Numind poezia psalm, și transformând-o în ritual de urcare a muntelui, de traversare a deșertului, de căutare a cuvântului scris cu slovă de foc, de întoarcere viu din toate locurile de unde a plecat în toate aceste aventuri, Radu Vancu își caută forme și formule de a spune toate acestea folosind acea duritate care impune și acea severitate care convinge. Frondele vin din aceste capacități cu care poetul este dotat, din încărcătura care îi forțează ființa să spună, să scrie, să transmită mesajul de care nu se mai poate îndoi, de care nu mai poate scăpa decât spunându-l cu voce tare. Toate acestea sunt acaparatoare și mari consumatoare de viață, de viața pe care este obligat să o împărtășească așa, arătând bucăți reci și colțuroase ale ei, fragmente care frig, după care topesc, la atingere. Proces îndelung de transformare și dureros, proces prin care autorul se lasă devorat de textul lui, de fiecare cuvânt care ajută transformarea continuă, permanentă.

Utopia mea personală a fost inima.

Dar utopia inimii e ea însăși.

Să își infiltreze, ca orice teroare, birocrația până în ultima

capilară.

Să facă din rețeaua de vene o topografie a terorii.

Să facă din corp universul din care a fost lipsită…

Psalmi, de Radu Vancu, este și un manual practic de răzvrătire, este o interpretare a momentelor în care omul își poate măsura puterea cu divinitatea, cu formele prin care această negândită putere încearcă să impună o ascultare tacită, o trecere ușoară prin stările pe care manifestările ei le pune la dispoziția omului pentru a-l testa și pentru a-l încerca. Această permanență a puterii divine este aici demontată, este atacată și îi arată punctele vulnerabile, acele locuri în care se poate așeza și în care poate să spună. De aici, din aceste locuri, vocea lui este acoperită de aceea a poetului, a celui care a știut să își aleagă cuvintele cu care să poată zdruncina puterea impusă. Lupta devine luptă dreaptă, iar ziua desfășurării ei nu mai are sfârșit, este ziua în care Facerea și-a oprit, și-a înghețat procesul, și totul rămâne fixat într-o imagine care se repetă și în care se mai aude doar zgomotul confruntării.

…Poate Dumnezeu crea un bolovan atât de greu,

încât Dumnezeu să nu poată să-L ridice?

Poate Dumnezeu crea o zloată atât de înghețată,

 

încât Dumnezeu să nu-i poată rezista?

Firește că nu poți. Firește că noi am putut.

Fiindcă tu nu aveai de rezistat decât pentru Tine…

Vocile folosite de Radu Vancu au un surplus de claritate, au transparența necesară care ajută sunetul să se propage cât mai clar și cât mai sus. Nimic nu poate încetini mersul acestor cuvinte așezate în Psalmi, puțini sunt cei care nu pot să le audă și să nu participe, conștient sau nu, la amplificarea și la transmiterea lor. Radu vancu a aflat că:

Au existata inimi în care s-au născut zei…,

a aflat acest lucru, l-a trăit, l-a transformat în poezia necesară care îi asigură traversarea în siguranță a teritoriului care delimitează fiecare zi de azi, și fiecare zi de mâine, adică fiecare zi de care i-a fost teamă mereu, fiecare zi care a găzduit o mare și neîncăpătoare frică.

Psalmi este cartea prin care Radu Vancu atinge toate aceste frici, le palpează, le simte și le transformă în poezia copleșitoare pe care o poate lăsa, ca mărturie, aici.