PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Suprafețele lumii

Iorgu, de Adrian Jicu, Editura Humanitas

  

   Lumea își lasă la vedere anumite suprafețe, anumite locuri în care își poate arăta unele aspecte pe care i le face vizibile oricare gest desăvârșit și descifrat de relief, oricare ridicare spre linia orizontului a privirii care poate cuprinde fiecare dintre aceste înfățișări și expunerea lor în cuvinte, în formele scrise care le pot asigura vizibilitatea necesară parcurgerii și înțelegerii. Urmează călătoria și procesul cunoașterii în amănunt a cât mai multe dintre aceste înfățișări, a cât mai multe dintre formele pe care ele le desfășoară în apropierea vederii celui care se apropie și care încearcă atingerea, mângâierea, senzațiile aduse de stările însoțitoare ale lor.

   Către aceste suprafețe ne conduce povestea construită de Adrian Jicu, către fiecare mișcare și undă propusă de ele odată alăturate unei vieți, uneia înfășurată meticulos în straturile cele mai puțin îngăduite și cunoscute de un destin, de unul desigur ales și așezat astfel în razele lungi, calde și intense ale luminii care l-a prins în rostogolirile ei. Putem să recunoaștem sau nu personajul ales să (ne) descifreze toate aceste semne, îl putem aborda, fiindcă atât de aproape l-a adus autorul de cititor, și putem parcurge episoadele și traseele vieții lui împreună, chiar foarte aproape de oricare dintre întâlnirile pe care această țesătură le înlesnește și le întreține.

Bătând mahalalele și scăldându-se prin smârcurile Bistriței, într-o bună zi se treziră cu Iorgu plângându-se de dureri de cap și vărsând tot ce mânca. De fapt, numai bună nu era, dar ce să-i faci, că așa e vorba, într-o bună zi, și n-ai cum să-i spui altfel, oricât te-ai căzni, fiindcă limba română are chichirezul ei și, dacă oamenii i-au spus așa, cine ești tu să zici altfel…

   În romanul Iorgu suntem aduși în apropierea acelor suprafețe ale lumii pe care și prin care își consumă personajul lui destinul, suntem în imediata vecinătate a fiecărui gest al lui prin care și-a marcat pașii prin viață și prin toată această țesătură din structurile ei. Straturi peste straturi, peste straturi de întâmplări care sar, care ies la iveală din poveștile cuprinse în corpul lor și tot așa fără ca plăcerea de a le urmări să se stingă, să obosească sau ca momentele lor să lâncezească. Adrian Jicu își ține personajul și lumea care îl găzduiește într-o permanentă tensiune care le face să își lase cât mai mult și cât mai multe din ce le alcătuiește să se expună și să se spună. Citim o poveste al cărei mesaj nu obosește să se propage, să se lase văzut și să se transmită, reușind să se amplifice permanent și să se impună împreună cu fiecare amănunt care adaugă, care crește continuu formele și mișcările acestei extravagante povești.

Însă Micul Paris își dezvăluia adevărata față mai spre margini. La periferie era o altă lume, cu prostituate și pești, cu vardiști înțelegători, cu burți rotunjite și mustăți falnice, cu golani și cu derbedei, care îi ușurau de parale pe gâscanii ce se aventurau, la lăsarea întunericului, pe ulicioarele desfundate, cu ganguri și curți interioare, la adăpostul cărora te aștepta lama unui șiș care ți se lipea iute de beregată, în caz că ți-ar fi trecut prin cap să te împotrivești sau să strigi după ajutor…

   Țesătura textuală meșteșugită, (pre)lucrată de Adrian Jicu își lasă la vedere cât mai mult din întâmplările care îi construiesc povestea, face în așa fel ca pe fiecare suprafață expusă să se simtă densitățile care susțin această migăloasă și multistratificată rețea pe care viața o poate conține și în care se poate așeza, rețea în ale cărei alcătuiri a reușit să pătrundă și mai departe să îi poată face vizibile culorile și zgomotele împreună cu mișcările care le scot din nemișcarea anonimatului la un loc cu tăcerile care prelungesc și alimentează permanent frumusețea misterului ce tocmai se demistifică și se mută în lume, la îndemâna lumii care se apropie odată cu cuvintele pe care le parcurge, odată cu fiecare din aceste cuvinte din corpul acesta viu, corp neliniștit care tocmai odată cu și în ele s-a destăinuit și s-a regăsit.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…