PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Substraturi

3. Poezia

Ecouri lichide de avocado, de Noemina Câmpean, Editura pentru Artă și Literatură, Colecția ARCANE(Colecție coordonată de Andrei Zbîrnea)

   Mai departe ne apropiem și ne întâlnim în Ecouri lichide de avocado cu poezia, cu aceea în care Noemina Câmpean se lasă văzută, citită și înțeleasă prin ce ne spune poezia ei, exact poezia care o aduce în lumină dintre nevăzutele dar (pre)simțitele substraturi ale ființei, ale de acum poetei care s-a lăsat înfășurată în cuvintele cu care caută să își înțeleagă așezările și felurile în care se poate dezvălui astfel încât să rămână (și) întreagă, (și) cât mai disponibilă pentru ce trebuie spus, arătat și desfășurat odată cu aceste niciodată încheiate sau tăcute ecouri.

   Poezia este pentru Noemina Câmpean suportul necesar traversării și prospectării tuturor substraturilor în care s-au așezat, s-au sedimentat și prind culoare și corp fiecare dintre stările (de)formate ale vieții ei și ale sentimentelor pe care le-a încercat, le-a trăit și le mai găzduiesc viața și corpul ei pentru ca să își poată privi, mai apoi adăuga mișcările lor celor ale ei mai departe. Poezia se lasă scrisă de Noemina Câmpean și (ne-)o desface discret în acest ecorșeu (in)coerent dezvăluit de text rămânând așezată în continuare prin toate aceste contexte ale vieții trăită împreună cu intensitățile ei împrăștiate, cu ecourile lor de acum mutate în stările acestea lichide esențializate, turnate în cuvintele poeziei pe fiecare dintre frecvențele receptate și acceptate de fire.

deschid fereastra în fața chipului meu aerul dimineții

mișcarea suplă cinematografică a asfaltului

arborii ciuntiți și glasul păsărilor cu inflexiuni arcuite

lumea lucrurilor care a creat lumea cuvintelor

   Toate cuvintele poemelor ne propun și ne transpun în traversări lungi, în adăugări îngăduite de reliefuri și de peisajele care le (des)compun în pași prin toate aceste stări acumulate și amplificate de poezie, de derapajele și de fiecare dintre așezările ei prin care se lasă înțelese și încărcate de aceste intense imagini ale (s)curgerii lor în ecouri transparente, lichide, în cuvinte prinse și acumulate de rostogolirea lor neobosită. Desfășurările acestor sentimente sunt mereu protejate de melancolia necesară contemplării a tot ce este viu și disponibil să fie mutate în cuvinte, în corpul lor viu mereu în mișcare.

să contemplu șine de tren nu m-am plictisit niciodată

le aud susurul perechea de șine din apropierea satului cele

două șuvițe de păr peste obrazul meu

lipindu-se una de alta ca-ntr-un manual de utilizare

a cremei de tratare a ridurilor

secretul confesiunii să vezi de fiecare dată cărarea ruptura

cutremurul nepotrivirea vița de vie ca o linie ce desparte

înțelegerea comună

   O liniște scrisă își înconjoară cititorul care se apropie de poezia din Ecouri lichide de avocado, un fel de liniște care se împrăștie și învăluie încăperea lecturii ca o pătură moale și caldă, ca un paravan între cuvinte și lume, lume din care s-au desprins și își caută și desăvârșesc plutirea în acest no manˊs land decupat de Noemina Câmpean și așezat aici, în acest spațiu descoperit de ea prin poezie, și odată cu stările ei care o eliberează și o lasă să se expună, să se exprime în aceste lungi ecouri tăiate atent de cuvinte senzațiile, intensitățile și înțelesurile lor.

nu am articulat nimic în dâra unei stări de genul

m-am simțit ca un clopot fără limbă cu balamalele ruginite dintr-o

         biserică transformată peste noapte în sală de expoziții fără

        acordul localnicilor

un pian fără clape rezolvând cu voce tare un exercițiu complicat

       de vulgarizare a eului

   Poezia este vehiculul cu care Noemina Câmpean umblă, caută, se apropie și cunoaște aceste substraturi ale ființei ei, interioarele cu încăperile lor disponibilizate să fie parcurse și își face cunoscute durerile care au lăsat (în)semne scrise ca urme, ca dovezi ale trecerii ei frecvente din realitate în cuvintele care susțin și amplifică irealitatea, care adaugă mereu visul evadărilor disponibilizate astfel. Citim și înțelegem că traseul inițiaților trebuie abandonat și că mai departe este continuu necesară imersiunea în aceste ecouri lichide, ecouri care pot fi exact ceea ce poezia are nevoie pentru a-i fi transportate cuvintele prin spațiile și stările încăpute în mișcările și adăugările lumii și ale persoanei care le traversează.

 

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…