PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Sincronizarea

Vulpea lui Akira, de Ioan Mihai Cochinescu, Editura TREI

Decorul, împrejurările și împrejurimile poveștilor  care s-au scris într-o viață își așteaptă întotdeauna cuvintele și mai departe imaginile care să le alcătuiască, pe cele care trebuie mai departe să le facă vizibile și cunoscute în fiecare dintre aceste alcătuiri ale lor și în câte se mai disponibilizează în continuare pentru a le completa și pentru a le așeza continuu în cartea care le poate conține, care le poate astfel desfășura și arăta fiecare pas al facerii, fiecare tăietură și lipire făcute invizibile la montaj, iar în continuare coerența, alunecarea silențioasă în toată această înfățișare a memoriei care se povestește, care se pune la dispoziția celui care o întâlnește și o citește.

 

Toate aceste sincronizări ale timpului cu poveștile găsite  și (de)scrise în pliurile lui sunt vizibile în romanul-puzzle al lui Ioan Mihai Cochinescu, în această frescă în care (îi) sunt zugrăvite empatic și cu ramificări artistice sofisticate care se lasă văzute astfel putând desăvârși alcătuirea acestui întreg, al acestui exquisite patchwork scris și arătat în Vulpea lui Akira, în toate sedimentele încăpute și lăsate la vedere în structura aceasta a memoriei care se lasă vărsate în cuvinte.

O vegetație bogată năpădise bucățile uriașe de zid și coloanele grecești ce se prăbușiseră de-a lungul anilor, iedera și ferigile înalte fremătau în mici rafale de vânt, foșnind și unduindu-se ca valurile de grâu de peste gardul de piatră al domeniului. Câte-o șopârlă ne mai tăia calea, speriată, iar mierlele ciripeau prin copacii cei bătrâni din curtea spitalului de plămâni instalat în anexele de odinioară ale Micului Trianon…

Suntem aduși în imediata apropiere a unor oglinzi care ne prind în apele lor și ne închipuie și pe noi personaje, ne ascund de înfățișările liniare și plane ale realității și ne așază în acelea mișcătoare și bine desenate în spațiu ale (i)realității lăsată să se facă văzută în cuvintele mereu convingătoare ale poveștilor care se desprind și cresc una din alta neobosite și continuu consumate de textul care le crește. Această adăugare rămâne mai departe ca un alt fragment ce se adaugă și care asigură amplificarea fiecărei amintiri desprinsă din corpul memoriei și cresc astfel împreună textul care le spune, care le arată și care le mișcă prin alcătuirile lumii ce încearcă să le definească mișcarea prin teritoriile ei.

„O poveste ca-n filme,crede-mă. Pentru că nici mie nu-mi vine să cred că a fost chiar așa cum îți spun”, i-am zis frumoasei mele cu părul lung, arămiu și cârlionțat, în vreme ce coboram prin ceața deasă dealul dinspre falezele de la Etretat, vecin cu nesfârșitul teren de golf, unde în răstimpuri jucătorii își loveau cu crosele în ralanti bilele albe, de parcă vălul lăptos al aburului ceții nici n-ar fi existat…

O colecție de povești care la rândul lor scot la iveală povești, un corp textual care crește și își extinde spațiul continuu ne prinde în desfășurările lui și ne adaugă firesc mai departe mișcărilor, gesturilor și amplificărilor lui care ne recunosc și ne acceptă odată cu aceste sincronizări ale noastre cu interioarele și exterioarele din alcătuirile lui. Vulpea lui Akira este exact acest joc permanent și neobosit de oglinzi în care Ioan Mihai Cochinescu și-a sincronizat viețile cu fragmentele niciodată uitate și continuu crescute și adăugate lumii din poveștile lui.

 

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…