PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Resurse

Icoană pentru amândoi, de Constanța Popescu, Editura Bibliotheca

   Scrisul păstrează și scoate la iveală mereu neștiute și nebănuite resurse ale celor care îl folosesc, ale celor care își mută părți conștiente sau nu ale sinelui în cuvinte și în acest proces (in)conștient al desfacerii lor către lume, (în)spre cât mai multe dintre spațiile ei care le primesc, care le acceptă și le înțeleg sensurile împreună cu subtilitățile și adâncimile țesăturilor lor care astfel inițiază și ușurează fiecare proces care încape și se desfășoară în fiecare dintre aceste apropieri și mai departe în mișcările prin care își fac cunoscute gesturile cu toate (în)semnele lor cunoscute sau nu care urmează să fie la rândul lor descoperite, înțelese și întotdeauna scrise.

   Toate aceste resurse sau cât mai multe dintre ele sunt firesc înțelese, adăugate firii ei și folosite de Constanța Popescu în poezie, în aceste cuiburi continuu construite de ea odată cu fiecare mutare a stărilor ei în spațiile și în interioarele pe care le caută și în ale căror intensități și induceri își face astfel loc, își desfășoară cuvintele, textele, poemele împreună cu fragmente consistente rupte din corpul acesta mereu nou de cuvinte, de poeme care spun întotdeauna mai mult decât poate să încapă în textul care le expune, în acest mereu amplificat și diversificat zăcământ care erupe creativ povestind cât încape în adâncimile lui.

Eram dintr-un lemn ce moare târziu,

copac ce a rămas mereu viu, înfoiat.

Tulpina lui îmi spunea despre origini,

despre gene, de unde veneam și câte rădăcini

îngropate în neant,

majestuos mă umbrea, mă hrănea,

nu mai știam de sunt eu sau

un lemn valoros de sculptat poezii,

pe foile lui trecătoare și totuși vii…

   Nostalgii însoțite de (a)numite tristeți împreună cu începuturile lor și cu niciodată sfârșitele emoții și slăbiciuni care seduc firea și afinitățile lor cunoscute, înțelese, scrise în așa fel încât toate să se poată desfășura mai departe pe de acum deschisele teritorii ale poeziei cu tot cu cu stările lor vizibile care se pot citi, care se pot lăsa desfășurate în cât mai multe decoruri și parcurgeri ale lumii care le primește și le explică astfel în fiecare dintre aceste treceri, în cât se poate de multe dintre aceste lungi, nesfârșite călătorii pe care Constanța Popescu le începe și în ale căror rătăciri își lasă descompunerile să dospească și mai departe recompunerile care o alcătuiesc, care o adaugă mereu necesarului firesc și o deconstruiesc totodată făcând-o să își trăiască astfel propriile stări ca pe adăugări oarecum străine și să le recunoască ca pe resurse care nu aparțin felurilor ei de a se (im)pune sau expune în lume.

Drumurile mele nu vor spune niciodată

câți pași am făcut, câți spini am în talpă,

dacă sacul din spate mi-e greu sau ușor,

dacă vântul din față mă ține în loc, sau

doar amână popas nedorit…

   Nebănuite, necunoscute resurse sunt descoperite, înțelese odată cu lectura poemelor pe care Constanța Popescu le-a scos acum, aici la lumină, în lumină și în toate mișcările ei care ne oferă mai departe necesarul joc de umbre ce încurajează întrupări ale siluetelor pe care poeta le lasă să umble, să se miște odată cu poemele ei prin această (ne)cunoscută, (ne)înțeleasă și (ne)știută lume împreună cu alcătuirile și cu destrămările ei permanente.

Voi scrie o carte despre dimineți,

îi voi pune coperțile cu vise,

din loc în loc las spațiu copilului din mine,

să se joace de-a viața. Voi pune fotografii

cu noi, când am ratat secunda declanșării

obiectivului de mărit bucurii…

   Un loc în lume prin care își face loc această Icoană pentru amândoi, acest volum în care sunt scoase și scrise multe dintre acele resurse din care Constanța Popescu își alimentează, își întreține și își păstrează poezia împreună cu cât mai multe dintre efectele povestirii ei, ale tuturor acestor propuneri și atingeri care își caută cititorul, care își invită privitorul să meargă mai departe, să facă pașii necesari traversării și cunoașterii acestor interioare care păstrează stări și intensități ce astfel se dezvăluie, se lasă intuite și se fac cunoscute în cât mai multe dintre formele sau mișcările lor, acele forme și acele mișcări din care mai departe se desprind, evadează și se lasă la îndemâna fiecăruia dintre cei care încep astfel să le vadă, să le asculte, să le citească.

 

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…