PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Resurse

Altminteri, sunt destul de obișnuit, de Nicolae  Mirel Lazăr, Editura NEUMA

   Cuvintele sunt resurse inepuizabile atunci când sunt folosite pentru a așeza anumite stări și momente  ale vieții în mișcările lor mai mult sau mai puțin controlate prin suprafețele și teritoriile pe care trebuie să le parcurgă și să le cunoască pentru a le explica mai departe, pentru a le face vizibile, auzite și înțelese, fiindcă toate sunt aduse aici din cele mai puțin cunoscute și din cele mai adânci straturi ale firii. Toate acestea la un loc se lasă seduse și mai departe implicate în fiecare dintre mișcările și gesturile care vor aduce la îndemâna noastră alcătuirile, formele și cât mai multe dintre completările lor.

 

  

   Nicolae Mirel Lazăr și-a deschis cu ajutorul cuvintelor drumurile spre propriile resurse, spre interioarele și adâncimile în care erau păstrate și adăpostite firesc și strategic, zone din care mai departe își perpetuează și își amplifică stările necesare (re)trăirii, (re)scrierii și ale păstrării în aceste noi și (re)împrospătate imagini al fiecărui pasaj traversat sau citit al vieții, a fiecărei stări necesare parcurgerii și continuării călătoriei, a acestei călătorii care nu se lasă așezată în formele constrângătoare ale contemplării, ale limitării sau ale împiedicării în cuprinderea peisajelor ei. Toate stau și rămân sub semnul neobositei parcurgeri, a perpetuării poveștilor incluse în cuvintele ei.

Las în urmă ca să pot înainta

Mai arunc din povară

din ce am trăit din ce am luptat

Din bruma iubirilor de care-am fost în stare

De visuri te desparți cel mai greu

Ca șarpele ce-și părăsește pielea uzată

las în urmă întâmplări amintiri chipuri și vorbe…

   Suntem invitați de autor să ne apropiem și să ne adăugăm stărilor lui, mai departe să ne asumăm obișnuința amestecării cu ele în ițele și în țesătura lor care leagă cititorul de text și îl (a)trage astfel în aceste încăperi calde ale sufletului lui, în aceste depozite de resurse personale și personificate mai departe de el în toate cuvintele care au putut să facă posibilă această intensificată dezvăluire și derutantă confesiune despre ce a fost și despre ce urmează să fie în fireasca și ubicua căutare impusă permanent de întrebările așezate în cele mai surprinzătoare vecinătăți ale firii.

gesturi și întâmplări

până la hemoragia înțelegerii

până la deplina epuizare

a înțelegerii

apoi metempsihoza

fără speranță

în spatele parantezei deschise…

   Urcări care își duc urcătorul (în)spre lumină, deschideri care oferă privirii desfacerile necesare înțelegerilor din necuprinderea lor, dar și căderi în stările solitudinii care amplifică neapărat întrebările necesare însingurării și înțelegerilor ce se mișcă prin perdelele difuze ale umbrelor din spatele sau din fața siluetei care traversează acest tablou mereu păstrător de mișcare, de decoruri mereu necesare explicării poveștilor (cu)prinse în ele. Totul este și se arată viu și nu se complace în (im)posibilitățile ordonate și așezate în alcătuirile unei vieți de vid, de eventualul gol din care nu se poate folosi și scrie nimic.

Nimic nu știe nimeni ce este exact N-are cum

Probabil un cumplit de trist și pustiu 

fără trup fără carne și oase Tot ce se poate

Nimic nu știe nimeni ce este exact

și-atunci ne-nchipuim

Și credem sau nu

   Într-un fel sau altul citim și aflăm că întotdeauna viața e în altă parte și că mișcările și gesturile ei aparțin de la un moment dat altcuiva, aceluia care a fost, dar care nu își mai poate asuma dispariția, ci doar salvarea definitivă cu acele resurse care se găsesc întotdeauna în cuvinte, în cuvintele calde sau reci care încap și se lasă citite în textele îngăduite de poezie. Altminteri, sunt destul de obișnuit este acel teritoriu care adăpostește și folosește toate acele resurse necesare dezvăluirii, parcurgerii și cuprinderii lui în toate pliurile, firidele și încăperile firii care le-a descoperit și care mai departe le-au (de)scris. Nicolae Mirel Lazăr și-a asumat această muncă de defrișare și de decopertare a suprafețelor și ale adâncimilor din fiecare gest al vieții din interiorul și din imediata vecinătate a lui. Toate au fost recunoscute de apropierile lui și au fost lăsate mai departe să se desfășoare în aceste cuvinte și în zgomotul propagat și conservat de ecourile din aceste cuvinte trăite ale poeziei lui.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…