PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Relatări Râsul, de Dorina Rusu, Editura Polirom

   Poveștile scoase din tiparele și firescul realității impun reguli destul de greu de stăpânit și de respectat pentru ca toate aceste transformări să poată să conducă la un rezultat bun, la o corectă receptare a ceea ce se vede în urma acestor relatări crude și ce se poate întâmpla cu ele odată așezate în stările laxe și disponibile ale literaturii. Operațiunea de transfer ale realității în povești nu este facil și la îndemână, nu este o mutare simplă, ci presupune ca autorul să obțină câteva pârghii care să îi poată asigura desfășurarea în siguranță a acestui sofisticat proces într-un registru silențios și, mai departe să vadă și să acopere bine teritoriul pe care își așază toate aceste situații, situații pe care, după aceea, să le mute în structurile literare ale prozei, în tiparele pe care poveștile le impun și în care se pot face văzute, auzite și ascultate.

 

  

   Dorina Rusu reușește să facă toate aceste lucruri, reușește să își creeze cu ușurință un buchet sobru de situații în care să își aducă și în care să își facă cunoscute întâmplările mutate în povești, reușește să le mențină integral în cuvinte vii și în registre cutremurătoare, toate ascunse cu abilitate și cu grație în anumite norme ale înțelegerii, ale firescului, ale tăcutului și ale calmului pe care relatarea rece le impune, care ascund în spatele cuvintelor tumultul și tot ce se mai poate așeza în corpul zguduitor al vieții și în stările acceptate de toate întâmplările ei.

…Mai știam câte ceva despre moarte de la zece ani, când s-a sinucis colegul nostru Sandu. Era mic, bâlbâit și plângea des, nu avea prieteni și nu știa nimic la școală, iar copiii râdeau de el. Nu avea tată, iar mama lui, care era femeie de serviciu, era mereu supărată și-l bătea, uneori chiar de față cu noi. Într-o dimineață, tot la sfârșitul unei vacanțe de vară, el nu a mai putut răbda toate astea și a făcut un lucru la care nimeni nu s-a așteptat: s-a spânzurat de creanga unui copac, pe marginea pârâului…

   Râsul este titlul sub care Dorina Rusu și-a așezat adevăratele fețe ale vieții pe care le-a înțeles și pe care le-a putut arunca în curțile disponibile ale povestirilor, este titlul care acoperă, care ascunde și face astfel suportabile anumite apariții ale durităților care nu au putut fi evitate, sau uitate, care au străpuns pereții fragilizați ai limitelor amintirii și au trecut firesc mai departe în cuvintele acestor așezări, așezări care s-au transformat în traume nuanțate, în distilate apariții în ținutele simplității, ale firescului ce pare că se poate arăta în aceste forme ale râsului care punctează, ale râsului scrâșnit ce poate deriva și ajuta fandările impuse ale atenției pentru a încerca mutarea stărilor care dor, ale suferințelor în straniile atmosfere ale rizibililui, ale derizoriului adus în stările facile ale acestor relatări transformate aproape pe nesimțite în literatură, în această formă salvatoare acceptată de transformarea lor firească.

… După multe luni în care fusesem speriată și disperată, în care îmi era groază să ies pe stradă, în care visam urât în fiecare noapte, am început, pentru prima dată, să râd din toată inima…

   Din mantaua firescului iese și se instalează în realitate fantoma înfricoșătoare, neliniștitoare a nefirescului, apariția incredibilă devine ceva credibil și de neocolit, se impune ca stare de fapt, ca moduri obligatorii de a parcurge și de a trăi mai departe întâmplarea, impune anumite transformări care își pot ajuta personajul să traverseze situațiile neprevăzute și negândite care se instalează în imediata apropiere și care nu mai vor să iasă din scena vieții căreia i s-au alăturat. Spunerile și asumările lor compun și propun vămile cu ajutorul cărora se pot conduce traversările obligatorii ale consumării tuturor acestor fapte ce strică, ce disturbă și care bruiază firescul și întreaga normalitate a funcționării lui.

… Eram singură pe stradă. Era sâmbătă. Mergeam fără țintă prin orașul prăfuit și habar nu aveam ce o să fac până luni…

   Povestirile din Râsul sunt smulse de autoarea lor, Dorina Rusu, din liniștea și calmul aparente ale realității, sunt trase afară, aduse la lumină și făcute vizibile și cunoscute dintr-un întuneric numai al lor, unul care le testa și care le îmbia cu posibilitățile lui de ascundere, de păstrare în recipientele reci și anihilatoare ale memoriei. Ele au fost însă destul de pregnant rămase în amintire pentru a putea să li se dea o nouă viață în cuvintele acestei cărți, în broderia pe care s-au așezat, în corpul acestor povestiri care le ține și le păstrează bine conturate, așezate și vii. 

   Toate aceste povestiri sunt relatări ale firescului dur și tragic în care sunt așezate normalitățile acceptate și ascunse ale vieții, ale vieții care nu le lasă, de cele mai multe ori, să transpară, să iasă la lumină și să fie cunoscute și asumate de cei care sunt prinși în țesătura lor. Dorina Rusu a îndrăznit să le dea acest corp de povestire și să se așeze într-un firesc al râsului care nu este salvator, dar care le-a oferit aceste forme și posibilități de a se așeza în aparentele lui posibilități de salvare.

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…