cântec în cenușă, imnuri orfice, de Ecaterina Petrescu Botoncea, Editura KAFKA
Puterea cuvintelor nu se lasă măsurată, sau nu trebuie, dar poate fi întotdeauna citită, adăugată sieși de cel care le scrie și lăsată mai departe să facă parte din alcătuirile lui, iar în continuare această forță se amplifică odată cu fiecare lectură și cu fiecare amintire a așezărilor lor în textul care le duce, care le poartă în lume. Toată această putere se mută conștient mai departe în corpul cititorului odată cu lectura textului ce o conține și își conduce astfel continuu senzorii vii în stările celui care vrea, care dorește să le primească, să și le adauge asumându-și această creștere împreună.
Ecaterina Patrescu Botoncea privește, ascultă, citește cu atenție și cu empatie semnele care o înconjoară, care îi ațin calea și care o însoțesc. Este atentă la oricare mișcare ce poate fi adăugată firii și stărilor ei pe care porțiunile de univers care o înconjoară și o înfășoară i le pun în fiecare apropiere, în fiecare atingere pe care o disponibilizează pentru ea și pentru înțelegerile ei. Toate acestea alcătuiesc un necesar care poate crește și alcătui poezia ce trebuie să spună despre ele, despre siluetele lor și despre mișcările care le fac vizibile și accesibile pentru a fi coborâte în cuvinte, în poemele și în transfigurările conținute de ele și de neocolit.
Dintre toate formele chimice ale sufletului meu cel mai mult iubesc iluzia, zorii și asfințitul, apoi aburul
care se ridică deasupra timpului, irizarea clipelor
în parfumul trandafirului, bucuria urcușului către
ultima zi din calendar și ceaiul pe care ți-l întinde
beduinul când ai atins sub tălpi marginea nisipului
din clepsidră
Cuvintele se adaugă permanent facerii continue și fac vizibile desfășurările neobosite ale cerului, mesajele ce trebuie citite din toate aceste schimbări și contorsiuni ale norilor, ale mișcărilor lor în lumina de zi, în lumina de noapte și în fiecare dintre misterioasele sau accesibilele lor așezări pentru ca vederea să le cuprindă și pentru ca cuvintele să le spună. Mai departe poezia își lasă deschise porțile pentru a înlesni revărsarea și cunoașterea fiecărui înțeles acceptat, înțeles și găzduit de ea, de stările și de intensitățile ei niciodată cunoscute până la capăt, dar continuu propuse pentru înțelegerea noastră de poeți, de cei care o scriu și o pun la îndemâna cunoașterilor noastre.
Mâzgălesc pe cer cuvinte, frunzele care cad la
la picioarele mele, este atâta toamnă în ele și atâta
adiere de vânt încât aș acoperi cu foșnetul lor
noaptea, aurind-o în vechi caligrafii, câte frunze,
atâtea descântece, cât vânt, atâtea tânguieli, peste
tot ochii tăi biblici ascunși în crepusculul crengilor
luminișuri de neliniști reflectate printre fagi și
mesteceni, cititori pricepuți în stele și în verbul a
muri de prea mult galben
Tot ce este relatare în aceste cuvinte, în aceste poeme se mută continuu în imagini, într-un fel de crepuscul al spunerii, în acea melancolie care se poate citi în foarte multe stări, în foarte multe moduri, și ale cărei înțelegeri se lasă îndelung așteptate, iar imaginile care o conțin ușurează accesul la structurile ei, la modurile în care se pot asuma și conduce fiecare dintre transele care le poate ține și crește în metafizica lor invizibilă dar simțită și de neevitat. Corpul acestei continue relatări despre cer cu cuvintele poeziei crește și nu își lasă la vedere sfârșiturile, și nu își împiedică nici continuitățile, nici vreo posibilă bruiere a căilor ei de ieșire, de evadare în cotidianul în care Ecaterina Petrescu Botoncea ține neapărat să le facă cunoscute și vizibile. Toate sunt mutate cu eleganță, cu finețe și cu fiecare dintre reperele lor empatizate în stările vii ale lumii și în imaginile din care nu mai pot apoi să plece vreodată. Sunt aduse și lăsate aici pentru fiecare acum disponibilizat de poetă și de configurările ei ale lumii după toată această coborâre a cerului în alcătuirile care pot să (ne) spună și să ni le apropie cât mai mult și cât mai departe pentru fiecare dintre drumurile noastre făcute în întâmpinarea și spre cunoașterea alcătuirilor lor.
GABRIEL ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…