PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – (Re)Întoarceri

Trompa lui Eustachio, de Adriana Ruță Neagoe, casa de pariuri literare

   Fiecare pas înainte este însoțit de o privire ce rămâne puțin înapoi, de acea căutare a luminii ce va face posibilă umbra și însoțirea ei, continuarea împreună a căii pe care corpul și amintirile lui au plecat, către care merg mai departe și rămân astfel în acest cerc niciodată închis integral de memorie, niciodată lăsat să își prindă prezentul pasul ultim făcut de trecut. Fiecare pas impune o (re)întoarcere și încearcă cel puțin o (re)găsire, o adăugare a ceva ce cu siguranță rămăsese de adus în prezent, în noua și proaspăta alcătuire, alcătuire pe care scrisul o întregește și o readuce la viață firesc.

   Adriana Ruță Neagoe pune aceste stări împreună, la un loc cu memoria lor în cuvinte, le face astfel să se mute și să rămână (și) în imagini, și în filme care să le cuprindă fiecare mișcare și oricare zgomot îngăduit de ea care se poate așeza și rămâne mai departe ca efect și ca ecou amplificat de efectul lecturii, iar asamblările amintirilor se fac astfel întregite și regăsite aici. Auzul nu amplifică strident și nici nu distorsionează aceste texte, ci dimpotrivă, le dă acea necesară alură de firesc, de corp ce nu se poate lăsa interpretat decât așa, doar în aceste (re)întregite simțuri și stări ale lor.

Cu soarele de la amiază, care încinge tare pietrele în curte, s-a făcut cald în căsuța albă de paiantă, pe când cafeaua freamătă-n ibric, nerăbdătoare să facă prieteșug cu fumul gros de tutun…

   Suntem așezați în mai multe atmosfere, suntem plimbați prin mai multe straturi pe care (re)trăirea amintirilor necesare (re)întregirii acestei eterne și neobosite (re)întoarceri le poate traversa, pe care noi le putem auzi, vedea și cunoaște odată cu autoarea lor, odată cu fiecare gest firesc de a povesti, de a spune și de a hrăni continuu corpul acesta crescător și neobosit să își revadă fiecare etapă a adăugării lui, fiecare dintre cuvintele care îl fac posibil și care îl mută în acesta mult trăitor al scrierii lui. Toate poveștile au dezinvoltura pe care le-o dă lumina în care sunt așezate, lumină care le face și le menține vizibile și strălucitoare pentru mult timp.

Teii de pe Maior Coravu înfloriseră mai devreme în anul acela. Era chiar după ziua mea, împlinisem 13 ani, și părinții îmi dăruiseră prima mea bicicletă. Aerul sfârșitului de amiază, încărcat de miros dulceag, te făcea să dorești răcoarea serii, cu promisiuni de noi și ciudate senzații…

   Totul este nou și proaspăt, fiecare poveste are haine noi și se lasă văzută, își lasă cât mai multe urme în fiecare senzor al celui care citește despre aceste întruchipări ale ei, despre momentele care se adaugă și care se lipesc firesc pentru a desăvârși această alcătuire, aceste așezări noi și reîmprospătate de felul în care sunt aduse la îndemâna noastră, în imediata apropiere și cât mai aproape posibil. Trăim împreună fiecare dintre pașii acestor (re)întoarceri, fiecare dintre momentele în care poveștile ei sunt așezate în cuvinte, în cuvintele care construiesc tot acest ansamblu și coerențele lui necesare. Aici, în aceste povești, în aceste fragmente ce se lasă dezvăluite și care ne fac cunoscute fiecare dintre conexiunile ce au loc în acest interval, (re)găsim tot acel firesc cu sprijinul căruia se poate face cunoștință cu pașii trecerilor necesare prin fiecare memorie din corpul (cu)prins în fiecare vârstă, în fiecare vârstă care și le poate adăuga și recunoaște, și care astfel poate să își continue călătoria cât mai departe spre noile înțelegeri ale fiecărei noi căutări și descoperiri.

El era vast, blând și bun, iar ea devenise imensă, creșteau amândoi unul din celălalt, umplând camera. Ascultau sunetele ca pe silabele unui dialog între propriile gânduri, descoperind miracole în firesc, și dialogul a continuat, până când i s-a lipit goală, pe spate, toropită de voluptate, ca să-l atingă cu fiecare posibil centimetru al pielii ei…

   Fiecare moment din Trompa lui Eustachio se petrece între lumi, în fiecare firidă pe care timpul o lasă la dispoziția spațiului pentru a lăsa să se vadă stările care le alcătuiesc și care le fac astfel vizibile, cunoscute, înțelese și auzite. Mai departe se lasă auzite cuvintele, iar ele fac posibil miracolul senzației auditive pe care Adriana Ruță Neagoe l-a identificat și pe care ni-l face astfel și nouă cunoscut și apropiat.

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…