PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Rătăcirea

Blank, de Carmen Secere, Editura NEUMA

Rătăcirea nu impune neapărat pierderea definitivă, dar poate menține stările acestei eventuale dispariții continuu treze în stările ființei acaparate de aceste călătorii prin zilele și nopțile difuze sau de împotmolirile pe drumurile ascunse ale vieții. Toate alimentează nesiguranța, însingurarea și orice fel de cădere care se încadrează în ramele date de ele și rămân așezate acolo în fiecare dintre poveștile care le ajută să se manifeste în împrejurimile acestea propice lor. Mai departe este căutată înțelegerea acestora, ale suferințelor induse de ele și căutarea modurilor în care pot fi atenuate, ascunse, uitate.

 

Cuvintele poeziei pot prinde în desfășurările lor toate aceste stări, le vor recunoaște cu siguranță și mai departe pot să ajute ca toate să fie înțelese, asumate și păstrate cât mai mult și cât mai clare în corpul acesta care le va asigura protecția și rostogolirea în toate acele ecouri care pot imprima și încuraja diluarea și trecerea cu mai mare ușurință prin stările lor. Mai departe se poate vorbi firesc despre ele, se poate spune tot ce se simte și ce se înțelege din (ne)firescul acestor dureri ale pierderii apropierilor și atingerilor necesare mersului mereu mai departe prin teritoriile cunoscute și nepropice rătăcirii, pierderii, însingurării.

Carmen Secere încearcă să treacă prin toate aceste stări trăite încă o dată împreună cu cuvintele găsite ca să o ajute de-a lungul acestei parcurgeri, a acestei traversări și trăiri din nou al fiecărui ghiont ce rămâne semn al rătăcirii păstrat în chihlimbarul memoriei care nu s-a lăsat pierdut sau uitat până acum, ci se face nod bine strâns în cuvintele care pot și reușesc să îi asigure dezlegarea dureroasă a retrăirii și a spunerii. Blank este numele vietății care îi poartă cuvintele, care le aude, le păstrează și le transportă pentru ca mai departe să poată fi citite la rândul lor de cei care îi întâlnesc zbaterile zborului purtător.

Alerg de nebună pe treptele orașului.

Lumea s-a sfârșit și caut un refugiu

de parc-ar trebui să fie un vis prin apropiere.

Mi-e somn sau poate n-am curaj.

Fericirea este o idee care ține până la fereastră.

Îmi acopăr urechile…

Citim, aflăm și înțelegem că singurătatea nu e pentru oricine, dar că fiecare zbor poate avea parte de o însoțire, de acea apariție mereu necesară pentru ca poeta să poată fanda și astfel să poată evita rătăcirea, căderea definitivă în hățișurile care îngreunează de obicei orice posibilitate de întoarcere la lumină, în acea lumină propice zborului, evadării, scăpării și continuării (de)scrierii lor.

Plouă. Îmi place ploaia. Confundă lucrurile. Nu am somn. Frica nu are ochi, să poată fi adormită. Strada e pustie. Miroase puternic a amoniac. La cinema rulează un film cu eroi deportați. Toți căutăm un loc mai bun. Învăț să tac…

Rătăcirea își continuă desăvârșirile în firea care le adoptă involuntar, în transparențele și în vizibilele ei nevoi de ieșire, de părăsire a acestor stări confuze ale nesiguranței, ale suferinței, ale lipsei de protecție, de tot ce o înconjoară și o păstrează în afara oricărei atingeri benefice. Cuvintele spun mai departe povestea curgerii acestor ape tulburate definitiv și lasă să se și audă căderea nedorită dawn in the flood, în apele reci și clare ale trezirii și ale asumării fiecărui gest încrustat pe fizionomia acestor trăiri.

Vin de departe. Nu mă grăbesc să plec.

Nu mă grăbesc să mă întorc.

În ce punct cardinal se varsă răspunsul

și câte dimineți de sânge are?

Cu ochii minții îmi desenez un trup, apoi o umbră.

Sunt aspră. Îmi place să nu reușesc.

Jumătate din mine strânge sarea din alte vieți…

Suntem prinși citind în cuvintele pe care Carmen Secere a ales să le folosească pentru a-și explica rătăcirea și stările ei de nesiguranță, de împrejmuire trăite și (a)duse atât de adânc în stările vii și în visele ei, în registrele nocturn și diurn în care și-a așezat căutările ieșirilor și salvările necesare. Reușește împreună și odată cu Blank, cu fiecare apropiere, zbatere și strigăt pe care pasărea ghid o aduce cu ea lângă ea.

Noaptea trecută nu știu de ce am plâns.

Un pescăruș taie aerul. Mereu mă găsește.

Blank…

Un zbor și cuvintele traseului lui, o nevoie permanentă de ieșire, de salt în aerul gol al văzduhului care încurajează fiecare traversare a spațiilor lui sunt povestite de Carmen Secere în Blank, în cartea aceasta al cărei titlu păstrează liniștea și puterea pe care ți le dau siguranța zborului învățat și păstrat ca obișnuință împreună cu cuvintele și înălțimile păstrate în stările lui.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…