PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Posibilitățile Facerii

G.P. Ermin, Evanghelia după Crist 2.0, CRUX PUBLISHING

  Știm, ne dorim, vrem să ne apropiem și să încercăm să vedem, să simțim, să cunoaștem lumea care se află adăpostită de și în gândurile noastre, de niciodată limitatele teritorii ce își au întinderile desfășurate acolo împreună cu poveștile care le fac să spună despre viață și despre nenumăratele ei alcătuiri, desfășurări, sfârșituri și noi faceri ale ei. Despre fiecare îndrăzneală a ei, a vieții, de a o lua mereu și mereu de la început, de a-și arăta odată cu fiecare nouă Facere (im)posibilitățile de păstrare, de perpetuare și de creștere ale momentelor care o pot (de)scrie și menține așa în cât mai multe forme care să îi facă cunoscute aceste desăvârșite continuu însușiri și fiecare dintre adăugările care se așază și rămân definitiv în alcătuirile ei.

   G.P. Ermin este unul dintre scriitorii care vor să înțeleagă aceste posibilități și absențe ale limitelor care scriu actele, scenele și poveștile cu toate începuturile lor ale vieții, ale vieții care nu obosește să se adauge mereu în spațiile disponibile ale lumii, ale acestei gazde mereu înțelegătoare cu mișcările ei pe fiecare suprafață sau teritoriu care pot să îi cuprindă toată și întreagă această desfășurare, mai departe fiecare gest al corpurilor ce îi amplifică și îi multiplică fiecare dintre (în)semnele care îi pot transmite mai departe reperele necesare pentru a fi memorată definitiv oricare urmă disponibilă să rămână și să spună despre fiecare dintre emoțiile (re)cunoscute și păstrate de ele.

Un gri pământiu era aproape singura culoare pe care o putea distinge în jur, indiferent dacă se uita în sus, către bolta cerească de unde soarele părea a fi încetat să-și mai arunce razele, ori în jos, către solul acoperit de asfaltul ce explodase, de-a lungul timpului, într-o rețea de crăpături ce nu adăposteau nici măcar un singur fir de iarbă. De parcă nimic nu mai era prielnic vieții biologice…

   Însoțirea este una dintre stările necesare care cuprind povestea și în care sunt așezate personajele mereu gânditoare și mereu în mișcare ale cărții Evanghelia după crist 2.0, însoțirea ca act continuu și continuat pentru a gândi și mai departe pentru a face, pentru a desăvârși fiecare dintre (ne)știutele posibilități ale facerii, pentru a fi spusă și scrisă oricare dintre faptele care se pot ține minte, care se pot păstra într-o memorie care crește și împinge toate aceste momente în și pe cât mai multe paliere, etaje și spații ce nu își pot simți suprafețele decât populate și animate de zgomotele (in)descifrabile ale vieții, de începuturile și de sfârșiturile niciodată încăpute în vreo minte recitate de ea.

Ce sunt?

Întrebarea – știa ce este aceea o întrebare, deși nu știa de unde știa – era extraordinar de dificilă. Mai mult decât atât, știa și ce era acela un răspuns, că un răspuns reprezenta, în genere dar nu întotdeauna, soluția dată unei întrebări, care soluție se putea ramifica în răspunsuri multiple, ce puteau genera întrebări multiple, care solicitau și mai multe răspunsuri….

   Lumina este prezența cea mai discretă, cea mai disponibilă să melancolizeze pașii facerii care au loc în Evanghelia după Crist 2.0 și în marginile umbrelor care îi detectează și îi (de)scriu traiectoriile necesare desfășurărilor mișcărilor, creșterilor și răspândirilor care pot face vizibilă  povestea, iar fiecare dintre aceste gesturi ale răspândirii, ale invadării reușesc să facă simțit tumultul păstrat în adâncimile tăcute care îi conservă strălucirile pentru zilele care vor urma și care îi vor face cunoscută puterea de a se lăsa văzută în oricare dintre momentele facerii și în toate posibilitățile ei de a dezordona forțele ce se păstrează și încearcă să destabilizeze din pliurile întunericului, ale ascunderii, ale frigului și ale tăcerii.

Plafonul jos de nori, de un negru spălăcit, își purta zdrențele pe deasupra cubiculelor ce tânjeau după culoare, după un interstițiu în ceea ce părea a fi o nesfârșită pânză gri întinsă de la un capăt la celălalt al bolții pe care ochiul o putea vedea, după o pată de albastru al dimineții ori după un roșu al înserării… după orice. Zilele în care ochiul putea vedea nestingherit sidefiul tăriilor apuseseră…

   Toate elementele vieții supraviețuiesc și par a fi pe cale să se piardă însă după fiecare pâlpâire a lor se aude zgomotul din ce în ce mai tare al acestor niciodată pierdute posibilități ale facerii găzduite și povestite de G.P. Ermin în textul făcut și găzduit în paginile desfășurate ca teritorii ale creșterii ei în Evanghelia după Crist 2.0 iar mai departe în oricare dintre ecourile rostogolite de fiecare minte, de oricare semn păstrat și amplificat de imaginație odată cu lectura, cu această alăturare indusă (in)conștient de autor și păstrată la fel de cititor. Evanghelia după crist 2.0 este cartea care păstrează în cuvintele ei povestea niciodată terminată sau alterată a niciodată încheiatei Faceri și a acelei niciodată uitată Înviere, fapte (de)săvârșite care vor rămâne în continuare (cu)prinse în corpul textului, al cărții care va putea să le spună sau să le (de)scrie împreună cu fiecare nouă pornire a lor pe traseul călătoriei pus la dispoziție de nodurile din țesătura niciodată încurcată de sfârșituri lumii.

 

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…