PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Polifonii

Constantin, de Iulian Bocai, Editura Polirom

   Proza și poveștile așezate în formele ei găsește uneori cuvinte pentru a putea să facă să se audă și să își facă simțită prezența mai multe voci, mai multe praguri ale trecerii fiecăreia dintre stări prin toate încăperile în care pot și vor să intre și pe care să le cunoască, să le inspecteze și pe care mai departe să poată să le locuiască împreună cu toate nuanțele și formele poveștii pe care le pot ține și arăta în apropierea lor. Aceste construcții susțin și țin în aceste încăperi ale lor toate corpurile scrise împreună cu fiecare dintre vocile lor, la un loc cu toate simțurile și cu fiecare nouă adăugare care vine și se alătură celor de până acum. 

   Iulian Bocai reușește să aducă în povestea lui toate aceste stări polifonice, toate aceste alcătuiri și amestecuri de stări și de sunete care învăluie în prezența lor continuă fiecare moment al lecturii, fiecare prefirare a fiecărui cuvânt în aceste intense mirări ale scrierii, ale povestirii și ale păstrării pe tot parcursul lor al acestei atmosfere. Propozițiile și cuvintele lor plutesc într-un illo tempore neidentificat, într-un continuu și de neoprit timp rămas prins între toate spațiile dintre aceste cuvinte, în fiecare atingere a lor cu privirea celui care încearcă aceste apropieri.

Nu știu la ce m-am gândit când am rămas singur și nu știu nici dacă am văzut atunci, ca din afara mea, că viața pe care o dusesem acolo nu fusese tocmai ortodoxă, deși o petrecusem în apropierea marilor biserici. N-am din păcate o memorie la fel de bună a sentimentelor mele, fiindcă sunt prea multe și ca atare le uit cu ușurință…

   Cartea aceasta, Constantin, este o simfonie așezată discret și delicat în cuvinte, este totodată o poveste al cărei sfârșit nu va putea fi identificat niciodată fiindcă nu are în structura ei această cuprindere a sfârșitului sau a vreunei variante a lui. Toate stările sunt și muzicale, și scrise și păstrate în aceste proporții bine dozate ale simțurilor, ale trăirilor empatice care le însoțesc și le arată tot timpul. Mai departe se adună și se lasă împrumutate una din alta, se adaugă permanent și se arată după aceea cu aceste noi corpuri adăugate și cu toate intensitățile disponibilizate de aici, din aceste momente ale creșterii și ale amplificării.

Pe podea, în mijloc, erau adunate, grămadă, perne despicate în două, farfurii sparte, căni cărora li se rupsese toarta, două sau trei macrameuri înjumătățite, niște recipiente verzi și crem de șampon și balsam de păr tăiate cu cuțitul și sus, pe matginea patului, un covor țărănesc roșu dat pe jumătate, poate cu o foarfecă ce fusese și ea dezmembrată și azvârlită într-un colț al camerei, chiar lângă groapa din podea…

   Imaginile plutesc și ele într-o mișcare puțin vizibilă și se lasă văzute într-un halou nemișcat și el de lumină, o lumină care pulsează creând senzația de puls permanent și mișcarea coerentă și continuă a unui impuls care impune acest zvâcnet ca stare continuă, stare care trebuie așezată în priviri și mai departe condusă în corpul care le-a văzut și astfel le primește în carapacea lui de trăiri, de senzații și completate de acum cu toate acestea noi și până acum și aici necunoscute.

… am ajuns acasă, mi-am făcut un ceai în care am turnat puțină miere și câteva linguri de lapte și-am stat pe canapea, privindu-mă în oglinda imensă care dilata și distorsiona spațiul, și-am fost trist toată ziua…

   Iulian Bocai ne aruncă într-o poveste delicat ascunsă în cuvinte despre mereu căutatul acasă, despre modurile și posibilitățile fiecăruia de a se așeza și de a putea din locul acestei așezări să își înțeleagă și să își aducă în apropiere rosturile necesare fiecăruia dintre ele. Toată această poveste se desfășoară în această textură polifonică și intens făcută cunoscută de frecvențele pe care le folosește autorul. Toate se mișcă și se desfășoară în această atmosferă descâlcită și adusă la îndemâna cititorului de cuvintele acestei povești și de fiecare zbatere a lor necesară pentru a traversa acest univers și fiecare dintre pragurile lui sonore. 

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…