PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Poemul invaziv

poemul orașului tîrziu, de Dan Iancu, Editura Agol

 

Poezia ne propune uneori desfășurări pe suprafețe întinse, în tot felul de stări invazive și acaparatoare, în stări molatice, dense, calme sau dureroase, iar mai departe toate acestea se mută firesc în firea și în fibrele disponibile ale celui care intră în legătură, în contact cu ea și pe frecvențele acestea acaparatoare ale ei. Poezia are și folosește aceste posibilități de a se așeza pe suprafețe care se comportă superaderent, care acceptă aceste acoperiri, acoperiri ce mai departe impun destrămări complexe, concrete și definitive. Toate aceste asumări se propagă prin texte anume expuse de autorii ei, expuse mult, exact ca imaginile care își risipesc și care își disipează culorile în urma acestui proces.

 

Dan Iancu își impune aceste feluri, moduri și toate metodele lor de a arăta, de a (se) exprima prin acest fel de întinderi expuse, prin aceste moduri de traducere a stărilor în poezie, în textul ei și în imagini însoțitoare care împreună se amplifică își conturează și desăvârșesc un corp din ce în ce mai vizibil, mai stabil și mai acoperitor, unul care propune obturări ce nu pot fi descifrate fără exercițiul pătrunderii, al inciziilor ce pot ajuta acest proces, al inciziei căutate și asumate până la capăt, până spre intențiile pe care limitele le lasă disponibile pentru a oferi suport dislocării și mutării lor continue.

de-a lungul ceții, care putea să fie un cârlionț sau o dungă de pe cana cu cafea a dimineții, troleurile alunecau unul după altul, cetățenii priveau din stații și nimeni nu urca. orașul îmbătrânea totuși, iar sunetul lui se vătuia de la mii de kilometri în zare…

Teritoriul pe care Dan Iancu își desfășoară toate aceste (ne)cunoscute trăiri și traduceri ale lor își desăvârșește unele posibilități de apropiere de logica neînțeleasă a infinitului, de acea stare în care necunoscutul, împreună cu toate spațiile și teritoriile lui se pun la dispoziția unui căutător, al unuia care vede și enumeră permanent în cuvintele poeziei lui ceea ce vede, ceea ce simte și ce înțelege.

blând acul pendulei, cel mare desigur, tăia aerul pustiu al camerei sau al dormitorului care tot cameră este

   poemul orașului tîrziu este permanent încărcat de autor cu aceste cuprinderi, cuprinderi care se pot așeza și care se pot lăsa văzute în textul în care își pot așeza formele și dimensiunile ce îi duc la capăt demonstrația formulelor ce le va cuprinde și le va impune mai departe. Toate sunt așezate într-un registru în care poemele se descoperă ca fiind lascive, leneșe, invazive, încet și sigur acaparatoare, iar în continuare se propun ca bune conductoare pentru mutarea și stingerea acestor stări în cuvinte, în aceste cuvinte care le pot modula nesfârșit sensurile de spunere și de menținere a traseelor găsite și impuse.

m-am uitat la el mut ca un cartier cu blocuri pustii. am ridicat în dreptul buzelor paharul cu vodcă limpede și i-am spus un poem despre iscusunță. m-a scuipat blând, prietenește pe cioturile de speranță

Dan Iancu își modelează și își modulează poezia ca pe un blues perpetuu, ca pe un cântec ce își schimbă rar notele, dar nu și mesajul, nu forma ce îi ține și îi menține ritmul și îi asigură fluența și cursivitatea. Totul este așezat într-un registru tonic tăcut, într-unul dulce și dur totodată, iar pe alocuri răzbat țipete care disturbă firescul aparent instalat și reașază datele poemului mai departe. Aceste schimbări asigură modificările de care este nevoie pentru ca poezia să își facă și ascultat mesajul căruia poetul îi pusese o surdină melancolizată intenționat.

înariparea cusută de carnea de cal a spatelui. limpedea zi istovită de atâtea priviri. orașul rămas fără frunze. toate urcă. ceruri pe pământ

   poemul orașului tîrziu este o culegere de stări, de stări însoțite de imagini care le asigură suportul, suport care la rândul lui amplifică viziunile sofisticate asociate de autor în așa fel să își conțină și să își completeze dependențele ce duc mai departe întregul mesaj conținut, mesaj așezat în aceste forme de expuneri și de invadări propuse, promise și desăvârșite de puterea imagistică a poemelor de aici, de-a lungul acestui traseu lung și îndelung șlefuit de poet.

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…