PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Oglinzi

Atunci când, de Anca Chimoiu, Editura Vellant

   Cuvintele poartă și păstrează îndelung stări și exprimări ale lor după care le continuă cât pot de mult mișcările în imaginile lumii, în acelea păstrate și continuate mai departe în fiecare text scris și așezat în oglindă, pe suprafața care să le definească, să le desăvârșească și să le păstreze la rândul lor în aceste alcătuiri vii pe care le construiește povestea în care se așază, care le primește în straturile ei și le menține astfel pentru cât mai mult timp, și în cât mai multe feluri de a se lăsa citite, văzute, adăugate apropierii cititorului.

   Acest model de oglindă, de suprafață care (se) spune ne este (de)scris și făcut cunoscut de Anca Chimoiu în prozele, în poveștile surprinse dar și păstrate în oglinzile prozelor din volumul  Atunci când, în corpul acestei cărți în care textele făcute vizibile de ea se desfășoară ca un coridor cu oglinzi înaintea privirii care umblă de-a lungul lui, coridor în care se pot citi și distinge momentele și amănuntele care fac și desfășoară poveștile, care le încarcă astfel împreună cu imaginile ce le definesc, acelea care le oferă încadrările necesare pentru ca citirea lor să se poată face în stări cât mai limpezi, cât mai clare și pe cât mai bine șlefuite suprafețe.

Uneori, când marea e liniștită și caldă, îți face cu ochiul la miezul nopții și tu te dezbraci de haine și de frici și intri cu totul în ea. Acum, că s-a gândit la asta, a simțit iar umezeala rece pe spate. Stropii apăreau de niciunde și o luau ușor în jos…

   Suntem invitați și învățați de Anca Chimoiu să ne apropiem, să traversăm, să privim și să citim totodată, mai departe să(-i) distingem în aceste luminișuri ale clarității personajele, siluetele lor, cadrele poveștii care le arată și fiecare alunecare a lor pe suprafețele oglinzilor (de)scrise și expuse de ea. Toate acestea propun gesturi ale apropierii care își povestesc coerența fiecărei mișcări, a fiecărui mod pe care îl folosesc pentru ca privirea să se așeze și să rămână în fața poveștii așezată pe suprafața disponibilă să arate, să o facă vizibilă a oglinzii, pe aceea pe care planurile se disting și se văd ușor nelăsând mișcările adâncimii, acelea nevăzute și necunoscute, să tulbure limpezimea și strălucirile suprafeței scrise, a aceleia din care fiecare sclipire fuge împrejmuind fiecare detaliu cu motive, cu stări care propun apropierea, empatizarea, aceste induceri care amplifică tot timpul lectura.

A stins țigara sub pervaz, unde urmele gri ale tuturor țigărilor, fie ele dinainte, după sau între, desenau un tablou fidel al vieții lui. Blocuri cenușii. Haine cenușii. Cerga cenușie. Magnetofonul (din care acum ieșea un too late for love destul de chinuit, banda era un pic prea întinsă la refren, la strofa a doua era o mică săritură, o lipeală cu scoci bulgăresc cumpărat din talcioc) era tot cenușiu. Imagine de la televizor, la fel. Bulina care anunța transmisiunea color arăta complet deplasat pe acranul televizorului alb-negru…

   Lumea împreună cu poveștile ei este condensată, expusă și povestită de Anca Chimoiu pe suprafețele acestor oglinzi șlefuite meticulos și cu toate stările afectivității disponibilizate odată cu eforturile de a le încărca pe apele clare și în toate transparențele din alcătuirile lor. Povestea se vede și se lasă prinsă în fiecare mișcare a privirii care îi caută cuvintele și împrejurimile pe care le iau în stăpânire cu fiecare alăturare, cu fiecare adăugare care completează această continuă creștere.

Ar fi vrut să poată aduna toate cuvintele și să le arunce pe fereastră. Toate, toate. pentru că odată spuse cuvintele i se agățau de gât și nu o lăsau să respire sau să înghită. Erau acolo orice ar fi făcut, de parcă ea singură ar fi avut responsabilitatea pentru tot ce se întâmplase- și ar fi putut schimba cu un simplu gest de voință, dacă nu mersul lucrurilor, cel puțin consecințele întâmplărilor…

   Oglinzi care se expun, care se (de)scriu și care își șlefuiesc imaginile ca să fie citite sunt prozele, poveștile așezate aici, în paginile scrise și expuse, desfășurate acum și mai ales Atunci când, mai ales aici, în imaginile care reușesc să aducă la un loc atâtea personaje, cuvintele și gândurile lor, suprafețe și apele lor care le susțin neobosite mișcarea, toate unduirile necesare apropierii privirilor și fiecărui simț care mai departe le însoțește, care le continuă cât mai mult (în)spre însușirile care se pot adăuga și desăvârși în căutarea, în înțelegerea adâncimilor care urmează după fiecare privire, după fiecare lectură sau în momentele desfășurării lor.

 

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…