PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Ochiul interior

Cântec de leagăn pentru generația mea, de Cosmin Perța, Editura Paralela 45

Momentele de oprire și de așezare pentru contemplare, pentru revederea și inventarierea stărilor, evenimentelor și trăirilor care au fost și s-au adunat se pot vedea, se pot găsi, simți și citi în cuvintele poeziei, se pot adăuga celor care ajută priceperea, înțelegerea și descurcarea ițelor ce se ascunseseră în noduri până atunci și pot forma mai departe imagini pe care interiorul le poate accepta ca făcând parte din structura lui și le poate face vizibile în aceste feluri pe care poezia le propune, în aceste stări pe care ea le poate face cunoscute și în toate cuvintele pe care le poate disponibiliza pentru ca toate acestea să fie numite.

 

Cosmin Perța își ia acest răgaz, își concepe aceste stări pentru a putea să își controleze această așezare, așezare care îi poate încuraja contemplările și întoarcerea privirilor spre interior, spre zonele în care poezia îl poate ține atent și disponibil să spună despre ceea ce vede, despre ceea ce înțelege după ce vede și despre noile asumări ale tuturor acestor trăiri care vin împreună cu ele. Totul se ajută și îl ajută pe poet să descâlcească anumite zone neclare, îl ajută să le pună în cuvinte și să le asigure claritățile necesare pentru înțelegerea lor, să le urmărească și să le fluidizeze într-un discurs care poate să le mențină în cuprinsul lui și să le ordoneze, să le dispună în formații care pot să construiască și să ducă cât mai departe informațiile ce trebuie făcute cunoscute după tot acest complex de eforturi. Reușește astfel să scoată la lumină nenumăratele arătări ale fricilor, ale coșmarurilor ce bântuie și stăpânesc deseori aceste zone interioare, aceste suprafețe greu de folosit pentru aderare la ele și greu de găsit fără o bună cunoaștere a traseelor care pot conduce la teritoriile care le locuiesc.

Trebuia să rămâi între locurile cunoscute și prietenoase,

aici, la orice pas ești pândit de palida nebunie

și ordinea din minte nu folosește la nimic.

Trebuia să rămâi între cartierele cunoscute și prietenoase,

aici totul este fantastic de periculos

și totul te poate ucide-ntr-o clipă…

Cântec de leagăn pentru generația mea este cartea unei treceri, a unei traversări care a propus și a impus o serie de acte dureroase pentru a fi parcurse și duse cu bine la capăt, se simt în cuvintele acestei cărți durerile cauzate de toate aceste eforturi, se aude murmurul suferințelor care încearcă să stea în registrul discret și mut și să își consume toate stările între fașele calde și protectoare ale delicateții. Toate aducerile în cuvinte ale tuturor încercărilor, reușite sau nu, sunt ținute în registrul acesta al tandreții care cucerește și care abate atenția spre discurs și o ține departe de gravitatea temelor lui. Aceste fandări ne ajută să vedem și să ne apropiem de poezia fiecărui moment, de frumusețea și de bucuria apropierilor ei, de atingerile sugerate și înțelese odată cu (pre)simțirile induse de prezența ei. Cosmin Perța găsește fantele disponibile prin care poate strecura aceste raze benefice ale poeziei, ale luminii și ale căldurii, prin care poate să le răspândească și să le așeze peste lume și peste lucrurile conținute de ea.

Să spargem o ușă, un tabu, un canon. O vitrină.

Să spargem ceva în ființele acestea atât de deprinse

cu rutina&umilințe

Să spargem imaginea despre lume, să developăm,

să devoalăm imaginea unui câine schingiuit atârnat

cu o sfoară de grinda din tavan-

adevărata realitate

Să nu ne mai ferim de cuvinte, să nu mai fim ipocriți,

să nu ne mai prefacem că nu ne mai pasă,

că nu se poate face nimic…

Încrâncenările sunt depășite firesc de forța cuvintelor, de așezările lor și de întreaga țesătură în care sunt puse să stea, toate sunt traversate până la capăt și rămân uitate în urmă, rămân așezate în stări care au fost și care vor putea fi revizitate oricând, dar deja cunoscute și asumate, iar mai departe, după vâltoare, se poate înota liniștit în apele calme, în luciul lor însorit și mângâiat de căldură. Acestea sunt liniștite, dar propun adâncimi puțin cunoscute, propun o altă formă de a cunoaște și de a prospecta interiorul, de a-l apropia vederii, simțirii, înțelegerilor cuprinse în structurile lor. Liniștea propune alt fel de eforturi, alte moduri de a-și consuma poetul și alte intensități ale cuvintelor. Toate duc spre așezarea poeziei în formele exacte ale înțelegerilor, ale descărcărilor care pot conduce la malul întrevăzut, la limanul pe care simțurile își pot desăvârși odihna și toate așezările rezultate de aici.

Limbi de soare peste o mare lucioasă și albă ca sarea

vorbim despre liniște, de fapt nu vorbim, gesticulăm

și liniște nu este niciunde. În marea aceasta sticloasă, compactă,

nu s-a născut nicio zeiță.

Mă uit la marea asta cum m-aș uita la sângele meu strâns

într-un lighean,

liniștit, căci despre liniște era vorba…

În Cântec de leagăn pentru generația mea suntem învățați să privim înăuntru cu ajutorul ochiului interior ce părea până acum străin, suntem familiarizați cu felurile de a vedea și de a înțelege momentele trecerilor, ale traversărilor pe care Cosmin Perța le-a parcurs și ni le-a făcut cunoscute în poezia lui. Suntem martorii unor confesiuni care încearcă să nu își arate și să nu își exprime întreaga cutremurare cuprinsă în ele, care încearcă să facă cunoscute doar partea poetică a lor, aceea care poate ajuta și care poate încărca benefic încercările traversărilor încercate de fiecare dintre noi. Suntem mutați într-un registru care ține între filele lui toate situațiile care fac vizibile cuvintele poeziei, ale poeziei ce se vede odată cu deschiderea ochiului interior pe care poetul a făcut-o disponibilă simțurilor și înțelegerilor noastre.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…