PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Ochiul care începe să vadă

ochiul din palmă, de Costel Stancu, Editura MIRADOR

O antologie poetică încearcă să așeze și să cumințească anumite stări, forme, exprimări ale poetului de până atunci și de până aici. Încearcă, totodată, să delimiteze acele teritorii care deja au fost exploatate, cunoscute și anexate corpului său poetic și facilitează desprinderile care asigură următoarele căutări și adăugiri. De aici, mai departe poetul găsește porți, noi moduri și căi de a se arăta, caută cuvintele care pot să spună din nou toate acestea și încearcă noi feluri de adăugare, acelea care îi pot da mai departe siguranța continuității.

Costel Stancu a făcut toate aceste demersuri, a conceput și a construit itinerariul pentru noul parcurs, pentru noile căutări și adăugări firii sale, dar și poeziei pe care o scrie și o trăiește asumându-și toate anomaliile și bucuriile incluse în modurile acestea de a fi. În ochiul din palmă ne este propusă o călătorie ale cărei începuturi nu sunt cunoscute și al cărei capăt nu există, iar poemele prezente aici mențin toate aceste caracteristici cu care se alcătuiește tot demersul empatic propus de autor. ochiul din palmă își ajută autorul să își deseneze procesele formării, pe acelea care l-au încurajat și care l-au conjurat să spună în așa fel încât ceea ce a putut fi auzit și văzut să poată să fie și arătat.

între cruce și cel ce o poartă nu mai e loc pentru altceva

ce să aleg când luna și soarele

se nasc una din alta ca apoi să se caute?

poate dorința ta de a trece neobservat prin lume cu

părul frânt peste măslinul care ne va prăda mâine dimineață…

Acordurile din poezia lui Costel Stancu își fac auzite sunetele și propun o ascultare atentă, una disponibilă să se rarefieze cât poate de mult pentru a-i percepe cuprinderea, disponibilitățile ramificării care concretizează și impun atingerea, aceea care propune cunoașterea și înțelegerea senzorială. Din rondurile acestea cu alură vegetală se desprind sunetele poemelor și ele încarcă atmosfera cu toate cuvintele lor, cu toate acele disponibilități și propensiuni incluse în murmurul lor.

ochiul din palmă ne introduce într-o arie prelungită, într-un preludiu convingător al operei care le conține și care le acceptă aceste începuturi, deschiderile care presupun și conțin următorii pași spre înțelegere și spre asumare. Tot timpul lumii este (cu)prins în aceste sunete sofisticate adunate și conservate de poezia lui Costel Stancu, iar urmele lor rămân pentru mult timp așezate și memorate în peisajul special conceput pentru desenarea lor.

mor pipăindu-mi conturul

interiorul mă respinge

cum aruncă marea pe țărm înecații

desenând în palma fiecăruia ochi nas gură

mor în afara ta moarte

în timp ce înlăuntrul tău mă nasc

și nu mi-e ușor să înțeleg graba aceasta!…

Costel Stancu expune în diferite moduri așezarea plastică a poeziei lui, o așezare care presupune alte moduri de spunere, unele care deformează pentru a întregi mai apoi, ne lasă să îi atingem cu privirea imaginile și să îi percepem cu senzorii disponibili stările, ne face disponibile, totodată, codurile de acces la interioarele lui mai puțin vizibile până acum și mai puțin cunoscute. Poetul preferă să se cunoască împreună cu cel care îl citește și care încearcă să îi înțeleagă toate aceste discuții prin care caută să (se) edifice despre cine, ce și cum este așezat în carnea lor. Toate acestea presupun lungi desfășurări de momente care ar fi putut rămâne în atmosfera melancolizată a intimității, dar autorul a ales să le așeze în luminile tandre, dar sigure și calde ale poeziei pe care o simte și în care trăiește.

că a descrie o pasăre

e ca și cum

ai doborî-o cu piatra

ochiul din palmă cuprinde între copertele ei viața deschisă a autorului, a celui care prin poezie și-a disponibilizat toate momentele care trebuie înțelese dintre micile și multele falduri care le țin prizoniere ale vieții. Costel Stancu și-a așezat viața de poet în palmă lăsând ochiul să înceapă să vadă desenul liniei vieților ei, ajutând privirea să înțeleagă și ajutându-și viața să reușească să își ducă poezia cât mai departe, să reușească o împingere a granițelor creației sale cât mai departe de așezările ce pot închide normele și simțurile care împrumută forțele necesare creativității. Aceste forțări și împingeri ale limitelor îi asigură resursele necesare menținerii acelor ritmuri care continuă și amplifică viața nesfârșită a poeziei și a aurei care îl înconjoară și îl așază firesc în lumina desăvârșită a ei.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…