PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Năvodul

Văduva plătește dublu, de Gabriela Gheorghișor, Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ

   Multele întâmplări și povești ale vieții trec de cele mai multe ori pe lângă noi, sau trec prin ochiurile mari și nesigure ale plasei care încearcă să (le) adune și să păstreze aceste anumite momente, semnele și sensurile rămase în și prin încăperile folosite de ele. Această curgere a plasei care încearcă să adune, să păstreze imagini și fapte întâmplate, face în așa fel ca trecerea ei prin apele vieții să ducă mai departe exact cât și ce se poate salva, sau ce se poate muta și rămâne în cuvinte, în cuvintele poeziei care le pot defini, alcătui și propune mai departe lecturii, înțelegerii și apropierilor de stările,de poveștile acum încăpute și rămase definitiv în corpul lor.

   Suntem cititorii unor asemenea semne ale trecerii prin încăperile și stările vremurilor care le-au recunoscut, ale cuvintelor din alcătuirile lor adunate și păstrate de Gabriela Gheorghișor în năvodul acesta cu ochiuri mici al vieții și al întâmplărilor ei, fapte care s-au așezat și au rămas aici, în poemele pe care volumul Văduva plătește dublu reușește să le mute în mesajul intens (cu)prins și transmis împreună cu poezia și cu posibilitățile ei încărcate continuu de lectură, de înțelegerile și de atingerile ei. Gabriela Gheorghișor nu (doar) spune, ci expune totodată aceste (di)forme așezări ale lumii care se lasă spuse, scrise, aduse și care mai departe acceptă să rămână în formele și în cuvintele propuse aici, așa de poezie.

Dragostea mea –

o pâine aburindă

abia scoasă din țest

cu urme de cenușă

 

Pâinea noastră

cea de toate zilele

 

Șterge din palmă

cuvintele pompoase

de înșelat neputința.

 

La capătul drumului,

când vei uita toate cuvintele,

îmi vei șopti numele

în loc de rugăciune.

   Năvodul umblă, este (a)tras prin straturile și apele vieții, iar ochiurile lui mici nu lasă să scape sau să rămână în urmă amănunte ce ar putea strica sau deruta întregul care se lasă adunat și (re)compus odată cu lectura și cu așezarea lui în cuvintele care pot face, care pot (de)scrie povestea coerentă și cât mai în adâncimi văzută, citită, înțeleasă și păstrată aici. Poezia propune și așază la îndemână cât mai multe dintre aceste tipare necesare înrămării și păstrării întregului care se scrie și care se compune odată cu fiecare gest și semn al lui adăugat poemului care îl cuprinde și îl păstrează împreună cu desenul lui delicat în mișcările corpului de acum în creștere mereu.

Strig după mine și nu mă aud.

Întind mâinile, dar nu mă pot atinge.

Deschid ochii, nu văd nimic.

Poate am orbit.

Încerc să pipăi așternutul,

să-l morfolesc între degete.

Însă nu simt nimic, parcă am degetele tăiate.

Aș vrea să mă ridic, mă opintesc și cad strâmb

în genunchi.

   Gabriela Gheorghișor își alătură poemelor un strigăt care își amplifică sunetul cu fiecare vers, care se lasă pierdut într-o surdină ce își propagă și ea sunetul într-un fel de ecou controlat, unul în care imaginile și cuvintele care le spun rămân clare și pot fi înțelese astfel, în acest sound înalt încăput în poveștile vieții care își adună în notele lui tot ce nu s-a lăsat destrămat sau pierdut odată cu această răspândire. Văduva plătește dublu este tot acest album desăvârșit de cuvinte în care se regăsesc și se adaugă fragmentele care se aud și devin necesare înțelegerii întregului adunat în cuvintele și în stările poemului scris.

Nu știu dacă am ațipit sau doar am visat că am ațipit,

lumina asfințitului mângâie trupul meu cald încă,

pe bulevard claxonează mașini,

dar zgomotul se va stinge treptat,

ca semnalul unui tren care se îndepărtează

după ce a trecut printr-o gară pustie.

 

Nimeni n-ar trebui să rateze lumina asta blândă

a asfințitului, îmi spun, când umbrele noastre

se risipesc încet, absorbite curând de întuneric.

   Un univers în care se lasă văzută, atinsă și simțită o lume caldă, o lume ale cărei mișcări sunt adunate silențios de năvodul poetic care se plimbă și le adună în corpul lui care crește și se lasă (de)scris odată cu ele, văzut și citit împreună cu mișcările în care lasă înțeles mai departe ca urmă a trecerii lui în siajul care rămâne și îl însoțește în toate sensurile unde este (con)dus de itinerariile și luminile acestei călătorii. Văduva plătește dublu este acest obiect (de)scris de Gabriela Gheorghișor care (îi) transportă și (îi) face cunoscute mișcările și cât mai multe dintre apropierile și însoțirile lor prin apele limpezi sau nu, adânci sau nu ale vieții.

O lumină blândă, care dezmiardă lucrurile și oamenii,

îi purifică și îi aduce într-o stare de transparență lichidă.

O lumină amețitoare, narcotizantă,

care fierbe sângele și întărâtă spiritele,

creează o agitație violentă.

O lumină putredă, crepusculară,

care înnămolește cugetele, ca un opiaceu,

le umple de torpoare…

   Lumea văzută, înțeleasă și scrisă de Gabriela Gheorghișor se lasă expusă astfel încât să îi poată fi văzute constrângerile, tristețile, dar și libertățile odată cu formele lor de evadare, de expunere și de explicare ale tuturor aromelor calde și bune lăsate să curgă împreună cu mișcările lor prin fiecare dintre stările vieții care au acceptat trecerea năvodului ce le-a adus și păstrat împreună. Citim, înțelegem cât se poate din aceste melancolice mișcări

însă libertatea e o armură de oțel

o armură care este exact dublul acceptat și lăsat să se vadă de văduva care întotdeauna plătește dublu, care acceptă această datorie și însușire a plății, și a răspunsului așezat și făcut cunoscut în corpul ei prins în ecoul amplificat de aceste tulburătoare cuvinte aduse, expuse de poezie, de năvodul tras și răspunzător de urmele, ca și de semnele lăsate pentru noi de cuvintele încăpute în fiecare dintre încăperile locuite de visele, de senzațiile ei.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…