PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Modelul. Imaginile și viețile lui

Diva Socialistă. Modele feminine în cinematograful est-european, de Andreea Ionescu- Berechet, Editura Tritonic

   Recunoașterea impune atenție și disponibilitate pentru aceste adăugări ale ei, pentru fiecare dintre noile elemente pe care le poate (a)duce mai departe și cu care se construiește în continuare firesc o imagine, un complex de imagini care pot să impună anumite modele, dar și mode și dorințele ca ele să poată fi asumate și folosite împreună cu fiecare dintre gesturile lor, gesturi ce pot să conducă spre un fel de a fi, spre un comportament complex și multiplicat în straturile unei societăți. Toate acestea sunt impuse de anumite momente și vremuri ale istoriei și se caută mutarea lor în obișnuința celor care se apropie de ajuns pentru a putea primi aceste influențe, pentru a le recunoaște și a se recunoaște în aceste imagini și comportamente ale personajelor lor și duse cu ei mai departe.

   

    Andreea Ionescu-Berechet reușește să identifice și să aducă din nou în atenție acele modele feminine pe care o anumită orânduire socială s-a chinuit să o construiască și să o impună ca model, ca unul de succes și de urmat, iar mai departe ca imagine a acelei orânduiri din care trebuia să se vadă și să reiasă modelul reușit ce a ieșit din viața societății și s-a așezat într-un firesc necăutat. Toate acestea s-au putut înfățișa publicului, maselor prin intermediul cinematografului, prin propaganda continuă și obsesivă pe care aceasta o întreținea și prin care impunea tot ce îi era necesar istoriei acelor momente să supraviețuiască și să meargă mai departe.

Societatea utopică imaginată de doctrina comunistă este o societate a egalitarismului și a unei limpezimi în care o poziție de forță datorată unor atribute fizice nu ar trebui să existe. În plus impulsurile sexuale neagă egalitarismul și hrănesc tocmai ideea unei supremații pentru care trebuie să lupți cu ceilalți. Din acest motiv modelele impuse de cinema-ul socialist par a face mereu abstracție de propria corporalitate și doar personajele negative își pot afirma adevărata natură… 

   Câtă imagine atâta îndoctrinare, cu cât mai multă imagine și cu cât mai mare prezența modelului cu atât pare că reușita impunerii și a îndoctrinării merg mai bine. Modelul, personajul face toți pașii care conduc către transformarea lui în divă, în persoana care urcă și rămâne pentru mult timp pe acest piedestal al istoriei vii, al prezentului pe care îl trăiește și pe care îl locuiește. Nimic nu trece ușor de prezent și nici de prezența care îi dă viață și consistențele necesare trăirii ei, ale elementelor care îi pot așeza fiecare părticică a stratului care se tot formează și în care îi sunt mai departe recunoscute toate desfășurările pe care le pot dezlega amintirile cuprinse în ele. Andreea Ionescu-Berechet ne plimbă cu ușurință și cu dezinvoltură prin toate aceste pliuri ale istoriei, ale imaginilor și ale poveștilor ei care au desenat corpul unei societăți prinsă în toate aceste chingi ale vremurilor pe care ea le-a înțeles și le-a interpretat adăugându-ne astfel și nouă aceste înțelegeri și lămuriri.

 Regizorul își construiește filmul în cadre lungi, descriptive, unde senzația de perfecțiune, de timp oprit, este atât de puternică și de prezentă încât imaginile par desprinse dintr-o realitate trăită. Pentru moment spectatorul încearcă iluzia că dacă ar închide ochii ar simți…

   În Diva Socialistă ne este propus și un proces discret de dezvrăjire, în același timp cu unul de îndrăgostire, odată și împreună amândouă pentru ca efectul să fie la capătul parcurgerii acestor istorii unul bun și așezat în stările calde ale cunoașterii cu adevărat ale acelor date care pot conduce la aceste procese. Sunt multe imagini prinse și făcute să rămână aici de autoare după ce de fiecare dată ni s-au pus la dispoziție adevărate incursiuni în adâncimile poveștilor, în spatele fiecărei cortine care a încercat să păstreze departe de public anumite secvențe și anumite momente ale construirii, ale facerii acestor imagini. Înțelegem și de aici că niciodată nu se poate vedea tot, că niciodată nu se poate afla tot, dar totodată aflăm că fiecare fragment făcut cunoscut poate ușor să ajute la construirea unui întreg lămuritor, a unor povești frumoase, sincere, atașante.

Felul aparte, feminist și intimist, înțelegerea și empatia pe care Forman o poate avea pentru femei și așezarea acestui discurs într-o construcție tragi-comică de radiografie a unui sistem viciat sunt absolut unice…

   Modelul feminin rămâne, crește, se desprinde și se impune ca adevărată imagine de care istoria nu se mai poate desface și pe care este nevoită să le așeze definitiv în toate corpurile ei, în fiecare dintre aspectele pe care întâmplările ei le poate face vizibile și cunoscute. Toate modelele arătate aici sunt încă prezente în toate simțurile memoriei, în fiecare readucere a ei în prim plan și ne este astfel facilitat accesul la viețile lor, la fiecare moment al lor prin care se pot face cunoscute și prin care ne sunt apropiate. Diva rămâne Divă chiar dacă istoria vrea să impună altceva, iar publicul intuiește firesc și înțelege fiecare gros-plan în care ea este expusă și arătată. Mai departe rămân poveștile care se mută pe nesimțite în viața celor care au văzut, au simțit și care s-au apropiat cu toate simțurile și trăirile de aceste întrupări ale viselor cu ajutorul elementelor imaginii și ale poveștii care le-a cuprins în cuvintele ei.

Actrițele românce nu au avut aura strălucitoare a starurilor occidentale, nici măcar cu măsura sovietică, nu au avut o viață personală cunoscută publicului, nu au fost model de succes pentru gospodine, dar au beneficiat de transferul de personalitate dinspre personaje spre vedete. În acest fel s-au impus drept modele și au conturat aspirații…

   Andreea Ionescu-Berchet își construiește povestea pe poveștile personajelor reușind mutații cuceritoare între planurile prinse în fiecare dintre aceste istorii. Suntem așezați și în stările înțelegerii modelelor, dar și în acelea ale vieților lor, ale acelor cadre în care ele s-au lăsat așezate pentru ca mai departe să le depășească și să invadeze firesc și cu naturalețe fiecare teritoriu al imaginarului colectiv, al istoriei și ale vremurilor din care au făcut parte și cărora le-au adus firești și cuprinzătoare adăugări. Diva Socialistă. Modele feminine în cinematograful est-european este o poveste scrisă despre toate aceste imagini încăpute și desfășurate în aceste cuvinte, este o istorie care are în corpul ei un buchet de istorii despre viață și despre fiecare dintre rosturile ei care nu s-au putut spune sau arăta integral și până la capăt. Capătul nu există dar este întotdeauna sugerat de sfârșitul firesc și căutat al fiecărei povești, iar personajul întruchipat și adus în viață de Divă este cel care rămâne în continuare viu și nemuritor indiferent de intențiile, sau de necesitățile de moment ale istoriei. Acestea sunt stările firești ale modelului și ale vieților lui, toate așezate și rămase în imaginile emoționante ale nemuririi, ale neuitării.   

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…