PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Lumea așezată în cuvinte

Locuri. Oameni. Povești, carte de reportaj, de Liliana Nicolae, Casa de Pariuri Literare

Întregimea lumii nu poate fi cuprinsă vreodată, nicio privire nu poate să țină în desfacerea ei atâta întindere, atâta omenire și tot murmurul ei, murmur și zgomot care niciodată nu s-a lăsat întrerupt, amuțit sau închis. Întinderea lumii nu se poate așeza în atâtea imagini încât vastitățile ei să poată să stea cuminți în vreo minte și în toate alcătuirile ei mereu și mereu amplificate, și continuu crescute în câte cuprinderi se poate. De aici, mai departe, doar cuvintele pot să descurce aceste semne discrete dar bine criptate ale alcătuirilor ei, ale facerilor și ale desfacerilor care (mai) pot să încapă în toate aceste povești și în desfășurările lor, în așezările în care se lasă văzute, citite și înțelese.

Liliana Nicolae toate aceste stări ne face cunoscute și ne aduce la cunoștință în reportajele ei, toate aceste posibilități ale cuvintelor de a cuprinde și de a așeza în corpurile lor toate aceste povești, de a le face să fie continuu vii și de neocolit atâta timp cât ele sunt puse în cuvintele care li se potrivesc și le cunosc măsurile, iar mai departe le îmbracă în ținuta potrivită dându-le astfel posibilitatea afișării lor și a expunerii necesare pentru ca stările lecturii, ale (re)cunoașterii să le facă să fie apropiate și înțelese. Astfel lumea se mută firesc în cuvinte și în poveștile înfățișate de ele.

Abia ajuns în port, poți spune că ai găsit locul unde nu se întâmplă (aproape) nimic. Nici vorbă de activitatea intensă de la începutul secolului al XIX- lea, când aici se încărcau vapoarele cu cereale. Nici vorbă măcar de atmosfera specifică unei faleze. Pentru că nici nu există faleză, și nici vaporașe cu care ai putea să te plimbi pe dunăre. Iar ca să ajungi în port, treci pe lângă Canalul Plantelor, plin de epave ruginite, și pe lângă o întreprindere de plăci din beton, de unde vine mult praf. Nimic din toate astea însă nu-i împiedică pe tineri să-și urce iubitele în mașină (sau pe bicicletă!) și să le ducă la Dunăre. Seara, sting farurile și se sărută lung.

Viața își face curaj și își lasă expuse matricile în cuvintele autoarei lor, își lasă la vedere întruchipările, senzațiile, culorile și cât se poate de multe din răspândirile lor în tiparele lumii, tipare care îi păstrează fiecare mișcare și fiecare tangaj al lor ce le amplifică și le răspândește siluetele și mișcările lor astfel. Toate se alcătuiesc și se mișcă în povești răsărite din fiecare mirare a privirii pe care Liliana Nicolae o lasă să zăbovească pe și spre ceea ce o înconjoară, spre tot ce poate să vadă, să înțeleagă și mai departe să pună în cuvintele găsite pentru ele. Viața își face în continuare cunoscute personajele ce îi populează și îi mișcă întâmplările în rosturile care o construiesc, și care îi alcătuiesc neobositul corp, și neobositele lui călătorii prin zilele și prin nopțile lumii.

În Evul Mediu, în cetate aveau dreptul să locuiască doar breslele cele mai înstărite: aurarii, croitorii, lăcătușii și curelarii. Astăzi, locuiesc în cetate oameni obișnuiți. Ca întotdeauna: români, sași, maghiari țigani. Numărul de case este aproape același ca în Evul Mediu: 150. Atunci, ca și azi, casele erau îngrămădite. Aveau curți mici și comunicau prin pivnițe, astfel încât dacă cineva era atacat, se putea refugia la vecini…

Locuri. Oameni. Povești este o colecție de repere pe care Liliana Nicolae le-a pus în paginile ei pentru a ține trează dorința de a porni în această călătorie alimentată de siguranța și de claritatea lor, repere care îmbie cititorul să le folosească și să reușească astfel (și) cu ajutorul să parcurgă aceste special desfăcute teritorii în cuvinte și lumile alcătuite așa, așa cum le descoperim de-a lungul acestei lecturi neobosite, neobositoare. Căldura înconjoară ca o aură clară fiecare episod al acestei faceri de lumi, oricare dintre imaginile care o completează și împreună seduc și își apropie cititorul, însoțitorul de acum și până la capătul neștiut, necunoscut al acestui parcurs.

Bate un vânt ușor, de toamnă încă blândă, iar dinspre sat se aud gâștele. Când și când, un câine care latră, așa, din plictiseală! Stăm amândouă tăcute în fața ruinelor înecate în buruieni. „Uite, aici a fost sala de dans!” – și-mi arată o spărtură dintr-un zid. „Aici am învățat primii pași de vals!…”- și zâmbește…

Liliana Nicolae este personajul propriei cărți, este ghidul care își poartă pașii alături de cititor prin fiecare dintre alcătuirile lumii pe care le-a așezat în aceste cuvinte pe care le-a folosit, în fiecare cuvânt care nu obosește să ne facă văzute frânturi sau mari fragmente și suprafețe din acest vast teritoriu descoperit și mutat în cuvintele care de acum le pot ține și le pot permanentiza creșterea, perenitatea și apropierile benefice ale tuturor stărilor ce le pot înălța și care le pot ține și păstra treze în toate aceste cuvinte. Suntem (a)trași continuu în această rețea de lumi și în poveștile lor, rețea pe care Liliana Nicolae a țesut-o și a scris-o cu toate simțurile disponibile, posibile și dispuse să îi facă vizibile alcătuirile toate în cuvinte, în cuvinte și în toate lumile așezate în ele.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…