PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Labirint

Identitatea virtuală. Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare, de Mihnea Măruță, Editura Humanitas

Suntem obișnuiți să ne lăsăm prinși în feluri cunoscute sau nu de înțelegeri și de interpretări ale noastre, despre noi și despre fiecare mediu care ne (cu)prinde în rețelele sale, în structurile lui care ne (re)cunosc și astfel putem fi puși în formele traversărilor necesare pentru a ne (re)vedea, pentru a ne reînnoi și reinterpreta de cât mai multe ori posibil încercând astfel să ne (în)scriem în cât mai multe povești ale noastre, cu și despre noi iar cât mai mult din ceea ce ne cuprinde și ne împrejmuiește înlesnindu-ne apropierea de noi (și) ca personaje, ca proiecții ale noastre mult dispersate în spații virtuale cu speranța (re)întâlnirii, a (re)vederii mereu altfel, mereu posibile.

Ceea ce ne frapează este că, în relația cu mediul virtual, se produce tocmai contrariul unei eliberări: din dorința de a se agrega și în alte conștiințe, omul alocă tot mai mult timp încercărilor de a-i „înlănțui” pe alții – ceea ce, după cum am văzut, atrage asupra sa o forță de legare însutită, câteodată înmiită, mai ales atunci când tentativele sale de a seduce în rețea se dovedesc reușite

 

Se concep și se construiesc astfel trasee, căi de parcurgere a labirintului întreținut și amplificat continuu de identitatea virtuală în care ne lăsăm prinși, care ne conține din ce în ce mai mult și în mereu noi și sofisticate moduri de a ne atrage, de a ne face părți din așa zisul corp comun pe care îl formăm și care ne reprezintă mai departe pe fiecare traseu deschis și îngăduit de acest niciodată încheiat sau închis labirint, de acest spațiu în care se multiplică permanent și neobosit deschideri care ne propun treceri și încercările lor, încercări ce dau mai departe senzația de căutare, de recunoaștere și de nerătăcire care anulează orice fel sau stare de oboseală transformându-și călătorul într-unul (aparent) neobosit.

Eul virtual poate „călători”, prin fragmente de-ale sale(postările, de pildă), în locuri virtuale despre care creatorul său nu va afla niciodată;

Eul virtual îi supraviețuiește creatorului său…

Călătoria și căutarea fiecăruia este continuă, neobosită și întotdeauna atrasă către ușile care se deschid și rămân așa continuu păstrând în aceste stări ale deschiderii, ale acceptării senzațiile acelea (ne)cunoscute ale atragerii, ale posibilităților înțelegerii și dezlegării fiecărui traseu și a fiecărei căutări începute. Totul este o permanentă așezare în oglindă, o desfacere a fiecăruia dintre noi și multiplicarea escheriană în fragmente care dau și păstrează impresia unui întreg armonizat, updatat și adaptat noii lumi care se așterne pe suprafețele și în adâncimile promise ale acestor lumi.

Mă extind în mediul virtual pentru că îmi lipsește starea de deplinătate a ființei. Rețeaua îmi întreține iluzia că mă pot situa în centrul lumii. Îi percep pe ceilalți ca destinații ale dorinței mele de nemurire. Descopăr că mă pot transfera fără efort în conștiințele lor. Încerc să-i seduc pentru ca ei să nu mă uite și să nu mă piardă. Sunt sedus, la rândul meu, când întrezăresc un alt paradis…

Labirintul propus înțelegerii de Mihnea Măruță în Identitatea virtuală este unul care se propune continuu căutărilor pe care firile și neliniștile noastre le recunosc și în care se regăsesc de fiecare dată când se întrezărește posibilitatea călătoriei în și prin țesătura lui, în și prin cât mai multe dintre coridoarele desfăcute și puse la dispoziția noastră, a căutătorilor, a călătorilor odată cu fiecare click sau scroll avute și puse la îndemână împreună cu touch-ul îngăduit și încurajat de noile și seducătoarele updatări tehnologice. Suntem mai departe prinși și rămași într-un fel de prizonierat care nu mai are cum să se desfacă ușor dintr-un definitiv îngăduit în totalitate de firile captate, atrase, seduse și aduse într-o dependență care nu își mai caută motive de scăpare, de ieșire, de renunțare. Conștient sau nu (ne) înțelegem și rămânem până la capăt în stările și în plăcerile rezumate în aceste cuvinte:

este pentru prima dată când orice persoană poate induce reprezentări de sine în memoria unor necunoscuți;

este pentru prima dată când orice persoană își poate conserva fragmente extinse din viață într-o memorie publică despre care presupune că îi va supraviețui…

    Mihnea Măruță ne (sur)prinde aceste dorințe extinse de proiectare a fiecăruia dintre noi în lumile povestite în textul cărții lui, mai departe în cât mai multe și diversificate imagini ale noastre spre infinitul din lumile reale sau virtuale care ne sunt puse la dispoziție sau aduse la îndemână de tehnologie, de posibilitățile lor de a ne (men)ține și întreține în acest neobosit extaz provocat și menținut de nevoia noastră de a ne păstra vii pentru totdeauna în cât mai multe stări, imagini, reprezentări și mișcări ale lor în cât mai multe (posibile) lumi care ne pot păstra, în care putem rămâne pentru cât mai mult timp și cât mai departe în mișcările ei vii ocoliți pentru totdeauna de uitare, de rătăcire sau de oricare fel de alungare.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…