kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Istorii ale evadărilor

carnetul lui villard, de cătălin pavel, editura Vinea

 

Există anumite porțiuni ale timpului care nu mai propun și care nu mai lasă la vedere posibilități de ieșire dintre aceste prinderi ale lui, din acest labirint ingenios pe care l-a pus la dispoziția celui care îi parcurge aleile, al celui care îi traversează derutat traseul care înghite pași și parcurgeri, dar care nu propune nicio ieșire, nicio derogare de la stările ascunderii care se tot amplifică și nu lasă loc pentru speranță. Literatura, și mai ales poezia reușesc să adauge acestor stări unele portițe, unele reprezentări ale evadării, ale ieșirii din spațiul constrângător al labirintului în acela al libertăților și ale tuturor promisiunilor lor pe care le pot așeza în cuvinte.

Cătălin Pavel ne-a lăsat să vedem că este întotdeauna disponibil să se așeze în și între aceste f(r)acțiuni temporale și să încerc să le delimiteze, să le poată așeza și descifra limitele, iar mai apoi să lase cuvintele să spună despre toate aceste desfășurări și despre toate înțelesurile lor. Mai departe curge și se impune povestea care, ca un afluent conștient de drumul său spre fluviul ce îl așteaptă, adună tot ce îi poate ajuta debitul să parcurgă acest drum spre eliberare, spre evadare, spre ieșirile și așezările în limitele noi și neconstrângătoare ale libertăților propuse de toate aceste călătorii prin gând și prin spații, prin toate pliurile disponibile ale timpului și ale timpurilor împreună cu toate arcele disponibile sau puse la dispoziție de istoriile lor.

adâncimea ta nu este altceva decât adâncimea amintirilor tale

Nu există timp în ce scrie Cătălin Pavel, există doar acele reprezentări ale lui care nu pot și nu reușesc să împiedice vreo temă a lui să își desfacă aripile, să se amplifice și să își continue drumul. Albiile în care se duce și în care se varsă tot acest text sunt din ce în ce mai lungi, din ce în ce mai adânci și mai disponibile să preia tot acest debit împreună cu toate aluviunile care vin din trecut, care parcurg prezentul și care se duc firesc într-un  viitor deja înțeles, deja coborât la linia orizontului întrezărit de privirea care îi caută această așezare și linia care îi asigură touch-ul permanent între toate aceste corpuri, peisaje și toate reprezentările , așezările și înțelegerile lor.

prea multe amintiri au fost adăugate timpului lumii,

ca scrumul pe o zdreanță de lână

   carnetul lui villard este o matrioșka temporală, este o cutie din al cărei corp ies alte și alte cutii care și ele au conservat și au ținut vii alte fragmente de timp în care s-au așezat povești, povești cărora autorul le atașează bucăți rupte din prezent, iar toate aceste grefe ne ajută să vedem filă după filă cum se scrie și cum crește coerența acestor întâmplări și toate amplificările lor permanente. Ne este făcută vizibilă în textul cărții perenitatea oricărui cuvânt, a oricărei rămășițe a trecutului care este salvată, care reușește să ducă la capăt toate aceste traversări și să fie privite acum, de aici, de cine dispune de posibilități empatice și de apropiere de toate aceste zbateri ale lor, zbateri pe care încercările de salvare și de mutare le propun și le fac cunoscute astfel.

printre numeroasele invenții de mare însemnătate

pe care le datorăm antichității

se numără fără putință de tăgadă

singurătatea

Cuvintele poeziei lui Cătălin Pavel se aud, propun  un buchet de rezonanțe care vin din profunzimile intensificate de noile lui priviri atașate trecutului și fragmentelor lui, fragmente care se lasă astfel propuse vederii și ascultării, care se mută din mediul prăfuit și surd al uitării în acesta nou, șlefuit și cu noi fețe descoperite și adăugate prezentului.

totul în tine se filtrează greu

ca apa prin calcar.

după atâta amar de vreme încă aștepți să vezi

ce se întâmplă dacă ești viu

dacă asta duce undeva

Fiecare propoziție, fiecare vers al acestui poem al preumblării prin spațiu și timp împreună cu toate reprezentările lor sonore și vizuale, fiecare dintre ele spun și induc interpretări, traduc chiar acele stări cu care se întâlnesc și propun mai departe înțelegerea lor ușurând astfel întregul transfer și transport presupus de toate mutările și așezările lor în aceste interpretări imagistice și temporale.

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media