PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Interioare

Interioare

Aici locuiește frica, de Dan-Liviu Boeriu, Editura HUMANITAS

   Interioarele ascund sau protejează intimități, le asigură condițiile în care se pot lăsa (sur)prinse, expuse și uneori explicate, făcute să se înțeleagă în urma acestor desfășurări și impresii care se protejează și își păstrează nevăzute și neatinse cele mai multe dintre mișcări astfel. Sunete se propagă împreună cu fiecare foșnet amplificat așa de gând, de simțiri, de ființă. Intimități se lasă desfășurate pe dinaintea vederilor celor care ajung să le privească, mai departe să vadă.

   Interioare sunt desfăcute discret în cuvinte de Dan-Liviu Boeriu și lăsate pradă lecturii, privirilor toate care pot să încapă în stările ei, care pot să pătrundă și să păstreze cât mai mult din aceste intense mișcări în ce vor putea să păstreze ducând mai departe, purtând fiecare asemenea gând ca pe gestul care poate ajuta și mai departe încuraja aceste deschideri de uși, de apropieri de fiecare obiect așezat și dispus să se lase văzut în spațiul acestor încăperi luminate ca să vedem, ca să știm că mereu și mereu Aici locuiește frica, că prin asemenea spuneri putem ajunge, putem rămâne cuceriți de asemenea stări, în fiecare indusă de ele în gânduri și lumea ce le conține călătorii și urmări.

Câteodată, în timp ce vorbesc cu un om, nu îl mai aud, mintea mea se retrage-fără voia mea-în propriile ei reverii, se deconectează de la prezent și tropăie nestingherită printre imaginile care mă bântuie pe dinăuntru.

Pe urmă reiau ascultatul celui din fața mea și deduc ce mi-a spus anterior, fac un foarte solicitant exercițiu de recuperare a limbajului, o recompunere a stării pe care am părăsit-o. Construiesc rapid, din puzzle-uri, un discurs exterior care a trecut pe lângă mine, ratându-mă de puțin.

   Dan-Liviu Boeriu ne expune o continuă și extinsă schimbare la față, o schimbare în care introspecția este inclusă iar efectele ei se lasă văzute odată cu fiecare chip lăsat să îi fie privit și mai departe să îi fie parcurse trăsăturile împreună cu gesturile care le vor impregna și personaliza cu mișcările lor. Dan-Liviu Boeriu ne apropie în  Aici locuiește frica de  felul intimizat de a ne fi înfățișat și de a fi citit acest delicat și intens tratat de descompunere al tuturor fricilor și efectele lor intuite și (de)scrise de el, pe cele care au reușit să îl marcheze și care mai departe au putut fi așezate și păstrate în aceste cuvinte.

Spaima nu mai circulă prin oraș. S-a cuibărit la etajul nostru, s-a încolăcit în jurul clanțelor, a intrat prin gaura cheii, s-a târât pe sub praguri și a urcat pe picioarele femeii, i-a cuprins gleznele, genunchii, pulpele. Le-a imobilizat și se-nfruptă din sângele lor. Femeii i s-au albit încheieturile degetelor din cauza felului în care strânge la piept telefonul.

Soarele dă un ocol camerei, îi mângâie partea stângă a feței, apoi întregul chip, apoi partea dreaptă. După care dispare, fără ca femeia să fi fost conștientă că a mai trecut o zi.

   Un poem al contemplării pe care îl citim cu fiecare pas făcut în aceste interioare aduse în apropierile noastre în fiecare pagină din Aici locuiește frica, carte în care Dan-Liviu Boeriu și-a așezat spaimele (ne)înțelese dar pe care reușește să le (de)scrie, să le identifice în fiecare dintre stările și gândurile care îl însoțesc și îl încurajează să (ne) spună despre ele. Suntem la rândul nostru prinși în acest ghem confesiv și ne recunoaștem (ne)intenționat în cât mai multe dintre cuvintele care (ni) le fac cunoscute, care (ni) le apropie și prin ale căror teritorii și spații mergem mai departe împreună cu autorul lor.

Noaptea, stau întins pe spate, cu ochii deschiși. Văd luminile farurilor câte unei mașini măturând tavanul de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga. Sunt prea puține ca să-mi creeze un joc de lumini în cameră. În pauzele lungi dintre sunetele motoarelor, aud greierii. Nu reușesc să înțeleg cum de greierii trăiesc la oraș. Mai ales în orașul nostru, al cărui parc e cât o cuvertură. Nu-i văd niciodată. Dar se aud. Cântă frumos, iar la un moment dat tac toți, doar pentru a reîncepe câteva secunde mai târziu. E un concert al ierbii, un cântec de la buza pământului.

   În Aici locuiește frica ne sunt explicate de Dan-Liviu Boeriu (ne)firesc aceste interioare, interioare în care luminile se lasă amestecate cu opacitățile din pliurile întunecate ale vieții și în care lumea se lasă închisă și analizată minuțios în așa fel încât mai departe putem să îi identificăm fiecare gest prin care se arată din față sau din profil, prin fiecare mișcare și pas făcute pentru a coborî și pentru a reuși să iasă din acest mereu (ne)cunoscut infern prin care își poartă pașii, gândurile, faptele și visele. Dan-Liviu Boeriu identifică parcurgând aceste interioare domiciliul fricilor care îl însoțesc împreună cu fiecare secvență cu care construiește acest film nevoalat, acest film rămas întreg în care sunt vizibile interioare prin care toate aceste frame-uri se lasă văzute, (de)scrise, povestite și aduse în lume, în spațiul disponibilizat astfel pentru lectura și înțelegerea lor.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…