PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Interioare

Perfecțiunii îi e frică de noi, de Iarina Copuzaru, Editura CARTEX

Privirea, înțelegerea și arătarea fragmentelor surprinse de lumi prin senzații, prin pulsiuni ale firii, prin rătăcirea intenționată a privirii sunt capacități mereu amplificate de poezie, de persoana care se retrage în interioarele lumii cu ajutorul ei și lasă mai departe să evadeze mici fragmente ale lor salvate în cuvinte, în imagini coerente ale lor. Atingerea neintenționată a cuvântului și prelungirea mișcărilor lui, ducerea mai departe într-un fel de ecou mai mult sau mai puțin controlat și așezarea fiecărei astfel de întregiri în aceste diferite tipare sunt micile aspecte ale poeziei înfățișate, (de)scrise delicat de Iarina Copuzaru, iar mai departe numirea de stări, denumirea lor, scrierea și transformarea în poeme, în tatuaje (de)scrise care își arată contururile firave și care, mai departe, se desăvârșesc și se spun în epiderma brăzdată de cicatricile fiecărei intervenții în structura ei.

Într-o zi voi spune tot ce am văzut

până ce iarba va acoperi casa

și marchiza

tu n-o să știi dacă am fost prieteni

sau doar îngrijitorii unei vietăți umile,

pe care n-am salvat-o la timp…

 

 

Poezia în care se așază Iarina Copuzaru este un vehicul care ne absoarbe și care ne atrage în fiecare dintre interioarele simțite, văzute și înțelese de ea, interioare care se desfășoară și se expun pe un teritoriu în care formele de relief abrupte, disturbatoare au fost anihilate, iar granițele care să oprească această călătorie nu mai sunt (re)cunoscute. Mergem cu ea în această călătorie fără ca vreo particulă din delicatul text să își piardă din strălucire, fără ca vreun cât de mic sunet să disturbe sau să adoarmă. Simțurile își amplifică proiecțiile firesc în aerul care (ne) înconjoară, care (ne) îmbracă și (își) ia formă de aură însoțitoare. Normele lumii și ale realului sunt, și ele, îndepărtate una după alta înstaurându-se nevăzut și neauzit acele reguli care sunt doar simțite, și care doar prin trăirea lor pot fi asumate sau pot fi așezate în propriul corp și pot fi în continuare înțelese.

în văgăună e un monstru

toată lumea fuge cât mai departe

dar eu merg acolo în fiecare zi

uneori adorm cu capul pe piatră

valurile aduc

oameni care intră ilegal

la noi în țară. mă trezesc

țipetele lor

și mă apropii mai mult de intrarea ca

o fiară între cer

și pământ

dorințele mele inumane le rostesc cu

dicție imperfectă

acolo 

    Perfecțiunii îi e frică de noi este cartea cu ale cărei cuvinte Iarina Copuzaru parcurge și (ne) face cunoscut un traseu personal al dezvrăjirii, al apropierii, al separării dintre aerul și cuvintele prin care se fac văzute interioarele și poezia (cu)prinsă în alcătuirile lor, prin care lasă să se audă micile note fragile așezate pe marile și încăpătoarele portative ale vieții care trebuie trăită și înțeleasă. Iarina Copuzaru desfășoară un ghem făcut din fire subțiri și lungi, delicate, oarecum transparente și fragile pe alocuri care o țin legată cu noduri mici, aproape nevăzute, de toate formele pe care le poate lăsa să se atașeze de-a lungul acestui semivizibil itinerar. Numele celor văzute și al celor simțite se așază firesc pe aceste fire care sunt desfășurate în cuvinte și reașezate astfel în ghemul matrice amestecându-se, mai departe, în toate acele tipare din care mai târziu ies sub formă de stări știute, cunoscute sau de experimentat, de spus, de exprimat.

oamenii au o dublură potrivită

oricărui anotimp

mâinile nu mai trebuie să se atingă va

fi de-ajuns să ne privim

și sfânta zilelor noastre ca o reptilă

verde&întunecată

ne va lega

 

în creier un acordeon de jucărie

încolăcit pe tonalitatea de neauzit a

lumii.

Tot ce vede și tot ce cuprinde Iarina Copuzareu în poemele ei sunt oarecum spuse/scrise doar pentru ea, este desfășurat (ne)firesc un atlas al zonelor interioare care își lasă pentru puțin timp camuflajul de-o parte și se poate vedea cumva în vastul interior. Un joc de oglinzi fac vizibile anumite firide din acest interior, zone care, de fapt, ascund, care lasă în cuvinte momeli care pot fi crezute înțelegeri. Pistele sunt uneori false, cuvintele folosite nu spun singure, ci trimit permanent la celălalt cuvânt, la cel ascuns, la cel așezat în interiorul confortabil din fiecare stare ținută departe de orice fel de pătrundere aici.

perfecțiunea e un animal care te

privește docil înainte

de moarte

și sfâșie pâlcurile nemișcate

care au trecut prin tine

 

părul meu atingând

hrana pentru lăcuste. tot ce spun

e responsabil pentru forma corpului meu

pentru tine epiderma

asta e cusută din tobele Ierihonului

pânza peste cuțitele

și plăcuțele metalice din maxilare

 

voi fi stăpână peste imperfecțiunile

mele

ca un râu de lumină peste scrâșnirea

dinților…

   Iarina Copuzaru ne scrie și ne arată aspectele pe care poezia le poate lua datorită curajului înfiripat acum și aici pentru a face loc în carnea lui acelor mici intrări și așezări dinspre exterior spre interior. Iarina Copuzaru și-a ascuns firesc acel corp văzut în cel nevăzut și a făcut pașii de care avea nevoie călătoria ca să fie dusă la capăt. Asumarea acestor experiențe sugerate au fost construite cu migala specifică oricărui oriental rătăcit în aparenta lumină în care occidentul își arată lucrările, iar Iarina Copuzaru s-a rătăcit intenționat în/prin înțelesurile poeziei pentru a ne putea apropia și astfel înțelege desenul scris de ea pentru a (ne) face vizibile și cunoscute aceste interioare, luminile, tăcerile și durerile ascunse în adâncimile lor.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…