PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Întâmplări din încăperile lumii

BORAN, dumnezeul subteran, de George Moise, Editura CURTEA VECHE

   Nimic nu anunță sau nu face simțite mișcări ale răzvrătirilor, ale convertirilor prin care lumea își adaugă schimbări și își așază în istorii contorsiuni. Un mic gest neștiut până atunci se poate muta într-o frondă cu efecte de mari proporții care, înăbușită chiar, își lasă mai departe urmele vizibile în fiecare dintre încăperile lumii vizitate sau locuite de cei care le urmează și care astfel fac cunoștință cu poveștile pe care mai departe le locuiesc. Toate se pot întâmpla sau pot doar să rămână în spațiile deschise pentru creșterea lor de mințile noastre.

 

   George Moise construiește aceste acest loc, aceste încăperi (in)vizibile în care își așază și își proiectează cuvinte și mișcări ale răzvrătirii, ale convertirii care s-au desfășurat mai departe în cuvinte și în cât de mult pot ele să spună și să cuprindă în desfășurările lor. BORAN, dumnezeul subteran este tot acest peisaj desfășurat către lume de el, peisaj în care se pot vedea și se derulează poveștile (ne)spuse despre aceste încurajări ale spunerii, ale scrierii și asumării lor. Lumea se lasă desprinsă din aceste cuvinte, cuprinsă și împinsă în apele învolburate ale curgerii și mai departe ale traversării lor.

De aici lucrurile nu-mi mai apar foarte clar. De fiecare dată când încerc să-mi amintesc, mii de ace îmi înțeapă creierul, ca atunci când încerci să calci pe un picior amorțit. Partea aia responsabilă de memorie refuză pur și simplu să redea tot ce a înregistrat. De gândit, nu mai știu nimic din ce-am gândit atunci, pentru că în momente ca astea, pur și simplu nu mai ai timp decât să observi. Atât. Imaginile îți vin ceva mai târziu, nu toate, nu cronologic, cu bucăți mari lipsă. Un film voalat.

   Poveștile lui George Moise își păstrează și își etalează calmul, dar (in)coerența necesare pentru ca fiecare dintre momentele lor să își poată menține stările și mișcările propice căutării și înțelegerii întâmplărilor în care sunt puse și prin ale căror teritorii trebuie să se desfășoare odată și împreună cu temele, cu temerile, cu prezențele și cu absențele pe care ecourile lor vor căuta să le umple, să le rostogolească și să le așeze în acele stări ale contemplării, stări pe care lectura lor le caută și le impune ca să poată fi înțelese și transmise mai departe.

O să-mi revin. Trebuie. Panica se instala însă tot mai confortabil în locul meu sigur în care mergeam de fiecare dată s-o alung, acolo unde credeam că nicio frică nu mă va ajunge vreodată: cutia de carton din șifonierul maică-mii, cu toate poveștile și mâzgălelile rămase de la tata.

   Suntem martori, adică cititori ai acestor întâmplări din încăperile lumii văzute și (de)scrise de George Moise în romanul său, ale faptelor din acele încăperi în care pot vedea doar privirile ajutate și intensificate de mereu necesarele mirări care amplifică și susțin căutările neobosite ale înțelegerii prin care mai departe pot fi așezate în această coerență care suportă și transportă mai departe toate cuvintele în corpul poveștii care crește și devine vizibil cu toate mișcările lui prin spațiile și ungherele acestor noi descoperite încăperi. Cuvintele desăvârșesc căutările și le ușurează așezările în fiecare dintre momentele expuse, scrise ale poveștii.

În timpul ăsta, în interior, fiecare bâjbâie să afle lucruri despre ceilalți, deși nici despre sine nu știe mare lucru. Încercăm să recompunem dinăuntrul celorlalți pe care nu îl putem vedea, în dinăuntrul nostru pe care nu îl cunoaștem îndeajuns. Îi plămădim din frânturi fragile de impresii, până când avem în noi o colecție de momâi – oameni pe care i-am cunoscut de-a lungul vieții. Tu ești ceea ce simt că ai făcut. Eu sunt ceea ce simți că am făcut.

   Visul este desfăcut iar dezmierdările atingerilor lui se fac simțite în fiecare capitol încăput în romanul lui George Moise, BORAN, dumnezeul subteran, și fiecare dintre aceste cumințenii sau liniști se impregnează și rămân la îndemâna celui care se apropie, care (le) citește încercuindu-și stările cu lectura care își prinde cititorul în aceste întâmplări din încăperile lumii, întâmplări pe care George Moise le-a scos și le-a adus la îndemâna noastră

Pe nu mai știu care ușă, dar putea fi cu totul alta, că doar erau destule…,

așa că trebuie făcut mai departe doar efortul deschiderii lor, al intrării și al continuării călătoriei propusă de lectură și de căutările care se impun odată cu acceptarea pașilor (și) prin încăperile ei. Citim și ne apropiem de cât mai multe dintre întâmplările găzduite de aceste încăperi pe care George Moise le-a găsit și le-a deschis aici, acum pentru noi și pentru cel care caută și care întreabă din noi. Ne lăsăm prinși în această rostogolire a poveștii în lume și mergem împreună mai departe cu fiecare întrebare rămasă nepusă sau fără răspuns încăpută în ea.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…