PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Întâlnirea

Expoziție de pictură și sculptură- Ovidiu Dumitrescu, Gabriela Anăstăsoaiei, Gheorghe Petre, Casa Gravor Gabriel Popescu

   Un act artistic propune și mai departe impune o întâlnire, o alăturare care se poate muta firesc în starea de dialog și de spunere, de transmitere a fiecărui strop de energie spre și în cei care se apropie  și reușesc să vadă, și să primească ceea ce artiștii care s-au întâlnit le pun și le lasă la îndemână. De aici se merge în continuare împreună, se începe și se caută desăvârșirea călătoriei și ale tuturor inițierilor din stările și din mișcările ei odată cu atingerea de cel care i se adaugă ca însoțitor. Corpul de acum călător primește aceste touch-uri discrete și își adaugă încet din esențele care îl cuprind și îl păstrează mai departe în aromele lor.

 

   Întâlnirea de acum ne aduce în fiecare dintre apropierile îngăduite de împrejurimile ei trei artiști: Ovidiu Dumitrescu– sculptură, Gabriela Anăstăsoaiei– pictură și Gheorghe Petre– pictură, iar toată această deschidere ne implică și ne ajută să vedem, și să înțelegem totodată amplitudinea unui demers niciodată epuizat al artei de se lăsa arătată, de a se lăsa prinsă în structurile dense ale expunerii și astfel implicată în fiecare mesaj care va decurge sau care se va lăsa sedus de interpretare de aici mai departe. Avem la îndemână deschiderile dialogului, dar și închiderile impuse de identitatea și de sensibilitatea fiecărui artist, avem posibilitatea de a urmări un discurs limitat sau de a ne descurca într-un complex de interpretări și de înțelegeri ce decurg din corpul artistic al fiecărui expozant. 

   Întâlnirea cu sculpturile lui Ovidiu Dumitrescu ne implică într-un text care se scrie privind, unul explicit despre inițierea în formele cunoscute și acceptate ale trecerii, ale trecerii mereu razante prin alcătuirile și așezările vizibile sau nu ale lumii, ale locuirii și ale părăsirii ei. Suntem aduși  în fiecare corp care poate să învețe mișcările zborului, stările melancolice și triste ale uitării lui, dar și căderile necesare întoarcerii, ale eternei reîntoarceri interpretată cald și calm aici de artist. Himerele neliniștite, mereu prinse de artist într-o mișcare ce definește rotirea și ecourile ei, himere care ne propun contondența și zbaterea oricărei desprinderi disponibile ni-l arată și ni-l fac cunoscut acum pe adevăratul Ovidiu Dumitrescu, pe cel continuu sfâșiat de toate aceste neliniști care sunt (cu)prinse în lucrările lui, pe cel care desăvârșește în lucrările lui acel atemporal vivit/non vivit care se tot așază în lumea vizibilă pentru a se putea duce și rămâne definitiv imaterial în acel illo tempore găsit și desăvârșit. Această prezență și totodată absență care umple și mai departe golește spațiul expunerii ne vorbesc despre neliniștea care iese din firea nevăzută a artistului și se face vizibilă în lucrările lui, lucrări pe care a acceptat să le aducă vederii odată cu această expunere în corpul acestei întâlniri. Sculpturile lui Ovidiu Dumitrescu părăsesc firesc stările statice ale acestei arte și se lasă văzute în fiecare dintre mișcările complexe ale poveștii fiecărui zbor adăpostit în acest desen desăvârșit astfel materializat și făcut acum și aici cunoscut.

   Gabriela Anăstăsoaiei ne păstrează în lumea caligrafiată de picturile ei, în aceea în care grația și luminile încăpute în culorile care o corporalizează se revarsă firesc în spațiul care le ține și le păstrează la vedere, care le dezvăluie învăluind lumea cu firescul căldurii care le însoțește și le desfășoară în dialogul perpetuu menținut de surescitările necesare fiecărei întâlniri care își propune să spună și să își explice tot ce se poate vedea, simți și înțelege din aceste alăturări, din aceste (re)veniri și mereu continuate plecări. Interpretările se lasă desprinse din contextul întregii imagini și singularizează mesajul pe care Gabriela Anăstăsoaiei îl tot lasă ca urmă, ca semn, iar de aici mai departe itinerariile ei se tot scriu și se tot desăvârșesc.

   Pașii și privirile lor însoțitoare prin stările și interioarele acestei întâlniri ne duc și ne apropie de o lume aparte, de un interior disponibilizat acum de Gheorghe Petre împreună cu lumina pe care reușește să o adune și să o risipească în și cu pictura lui. Orbitor este adjectivul care se așază cu ușurință lângă fiecare dintre lucrări, în oricare asupra căreia privirea reușește să se oprească știind instinctiv că plecarea ca stare se va dilua, că se va apropia de multiplicările necesare rămânerii mai departe lângă fiecare dintre ele. Acesta este efectul imediat, iar cel de lungă durată se va regăsi întotdeauna păstrat în fiecare dintre încăperile memoriei, în fiecare pliu disponibilizat în continuare să alimenteze cu aceste fragmente mișcările duse mai departe în stările vii ale lumii. Pictura lui Gheorghe Petre ne învață cum să înțelegem atemporalitatea vie, cea care se întrupează odată cu învecinarea privirii ce o prinde și de aici se completează una pe alta în toate mișcările din gesturile care spun despre alcătuirile și desfășurările lumii, ale lumii și ale poveștilor ei care se pot așeza și rămâne în lumină, care se pot povesti folosind acele cuvinte ce se pot spune în decorul orbitor descris și colorat de el.

   Ovidiu Dumitrescu, Gabriela Anăstăsoaiei și Gheorghe Petre ne inițiază și ne învață desfășurările care desăvârșesc părțile văzute și nevăzute care pot să mențină întâlnirea ca stare permanentă a unui discurs artistic, ca text care poate să alimenteze continuu povestea în care și-au pus și în care au lăsat să le rămână cuvintele ce pot să spună despre aceste însușiri, gesturi și desăvârșiri.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…