PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Însoțitorul

Acul de aur și ochii Glorianei, de Radu Paraschivescu, Editura Humanitas

 

   Încă mai sunt scriitori care se bucură vizibil de ceea ce scriu, de tot acest proces creativ și fac în așa fel ca această bucurie cu toate ale ei incluse să fie mutată într-o permanentă stare benefică, să adauge strălucire în textului cu care cititorul intră imediat în rezonanță, cu care empatizează fără ca vreo urmă de umbră să poată să împiedice aceste transformări permanente, aceste reacții în urma cărora rămân formule de neocolit mai departe. Încă mai sunt scriitori care împărtășesc prin ceea ce scriu stările clare și calde ale acestor munci ale lor, ale acestor proceduri și trasee pe care le parcurg pentru a ajunge la poveste, pentru a-i face un corp cât mai plăcut oricărui simț și de a amplifica mai departe fiecare fir ce odată despicat ne face părtași la cuprinzătoarele ramificații care fac și desfac mai departe toate aceste povești din povești împreună cu toate întâmplările lor înfășurate în cuvinte din ce în ce mai acaparatoare cu fiecare pas făcut în acest corp crescător.

   Radu Paraschivescu lasă să se vadă cu o foarte mare ușurință toate aceste desfășurări de stări bune în ceea ce scrie, întotdeauna pune la îndemâna cititorului energii pozitive, energii care îl așază imediat în aceea de cititor empatic, deja cucerit și cuprins în mreje, în plasa poveștii țesută de el și de disponibilitățile lui de autor de a închega toată această rețea de noduri care fac și desfac poveștile și personajele lor, iar mai departe lasă să se vadă toate formele pe care plăcerea lecturii le poate așeza pe epiderma și în simțurile celui care se apropie și care intră și se lasă cuprins în această rețea construită de el.

… avea grijă să fie mereu unde lăsa vorbă că avea să fie.

Căscând gura la viermuiala din Piazza Navona, unde își împrejmuise de mult Domițian locul pentru alergări, curse ale carelor de luptă, încleștări cu mâinile goale și alte întreceri.

Pândindu-i pe duelgiii care urcau până la Gianicolo, unde socoteau că nu-i vedea nimeni.

Mângâind cu ochii și, când nu se uita altcineva la el, cu mâna marmura Mântuitorului lui Buonarroti din Santa Maria Sopra Minerva…

   Acul de aur și ochii Glorianei este un roman care își ramifică continuu întâmplările și structura, este unul care ține în paginile lui poveștile despre delicatețea care se poate scurge și așeza în toate formele și cu toate faptele ei în anumite firi, în acelea alese de cuprinderile ei pentru a le acapara, dar și în anumite corpuri care își pot disponibiliza stările ca să-l poată prinde în manifestările lor împreună cu toate dozele care propun și ajută încercările care le pot salva și mai departe amplifica, care le pot face vizibile definitiv în firile și în faptele personajelor. Acul de aur este un simbol al acestei și al acestor delicateți mutate în cuvintele poveștii care le corporalizează, dar și ale posibilităților lor de a se manifesta și de a se impune ca noduri care țin în continuare plasa poveștilor bine legată și așezată pentru a prinde în ea trupul și fiorul întreg ce îl înconjoară al istoriilor ce abia așteaptă să se desfășoare în și printre ele.

… Umbrianul se crucise văzând că aceluiași nume îi răspundea un om ziua și cu un totul altul în catifeaua nopții. Iar uimirea nu i se potolise, ba dimpotrivă…

   Acul de aur este un obiect delicat și fragil, dar pătrunzător, este un obiect care se lasă mânuit tot de o fire dedicată și delicată în așa fel ca el să atingă și să vindece, în așa fel ca el să poată să aibă acces în structura, în corpul unui organ și el delicat, văzător și pătrunzător. Organul care se lasă pătruns de structura subțire și delicată a acului este ochiul, ochiul care vrea să vadă, care se vrea scos din stările cutremurătoare ale cecității, ale nevederii și ale anihilării lui, ale mutării în întuneric și în acea parte a vieții care se desfășoară în umbră și între toate întunecimile ei. 

… Dar atunci ce înzestrare s-ar cuveni să aibă, spre a fi în stare să le redea oamenilor nu doar vederea, ci și… cum să-i spun? se întrebă el… dezvederea? Adică putința de-a te întoarce la lucrurile pe care le-ai văzut cu de-a sila, pe care ai fost pus să le privești, și de-a ți le smulge din suflet, la fel cum rupi buruiana din floare…

   Acul de aur și ochii Glorianei este o carte care spune în cuvintele ei despre puterea uneori nevăzută a celor care vindecă și despre încrederea pe care o pot primi din partea celor care vor să se vindece, care vor să se întoarcă la părțile firești și la gesturile scoase din obscuritate ale vieții. Sunt aduse aici, la vedere, destine care se lasă descoperite în poveste și toate disponibilitățile lor de a se muta în firea celui care intră în contact cu ele, sunt arătate puterile luminoase și vindecătoare, dar și cele care mută toate acestea  înspre căderile care nu mai pot ajuta nicio salvare. Este o carte despre cei care își asumă și își arată curajul să mențină aceste procese vii și să le facă durabile chiar și în registrele tăcute ale fragilității și ale delicateții, ale acestor stări care se lasă așezate în structuri vizibile mai greu. 

… Cei care știau să citească își aminteau de molima care răvășise lumea cam cu două sute cincizeci de ani mai devreme și pustiise orașe întregi…

   Radu Paraschivescu este un foarte bun și empatic însoțitor al cititorului în corpul poveștii, este prezent în fiecare stare receptată de cuvintele cărții lui, iar aceste apariții se simt și încurajează această alăturare benefică ce ajută la împărtășirea bucuriei de a fi fost scrisă cartea și de a fi ajuns în apropierea corpului regăsit, acela al cititorului sedus și acaparat în toate întregimile lui.

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…