desprindere, de Mina Decu, editura CHARMIDES
Să vezi și să scrii fiecare pas ca pe o inițiere, ca pe un gest făcut de corp și de mintea lui spre un refugiu, către un loc în care fiecare desprindere și oricare dintre semnele lăsate de un asemenea gest se poate transforma și se poate muta în faptele care până la urmă eliberează, care promit scăparea, evadarea, toate datorate spunerii lor în cuvintele poeziei, în stările transmise, permise și păstrate de ele conduse mai departe în oricare por disponibil să le accepte, să le așeze în creșterea noului corp, a liberei minți căutate de acum pentru a-i fi descoperite și folosite încăperile disponibile să le primească și să le adăpostească.
Odată cu fiecare gând prins în fiecare gest descris de inițiere cauți ceva care să te facă să simți, încerci cât mai multe dintre posibilele stări care ar putea să rămână definitive, care s-ar putea să nu se mai lase duse din alcătuirile noi ale vieții, ale noului corp care îi păstrează și îi face vizibile fiecare dintre mișcările vechi sau noi prin teritoriile știute, cunoscute ori nu ale lumii.
(vis:) trebuie să plutească un aer în jurul tău știi despre
ce vorbesc să închid ochii să văd copita răscolind
pământul praful ridicat un vârf de corn lumină printre
frunze doar puțin miros de reavăn zgomot de lemn
uscat trosnind să îi deschid și să te văd zâmbind ușor
abia vizibil pentru mine doar atunci m-aș desprinde
atunci s-ar rupe cercul cerul filamentul lămpii ar pâlpâi
dar eu aș fi deja departe într-o pădure în care n-a călcat
picior de om mergând pe urme de căprioare
Inițierea și desprinderile ei sunt un continuu test, unul care își face cunoscute întrebările căutând să se obișnuiască cu absența răspunsurilor, dar cu prezența pierderii strecurată și rămasă în fiecare poem crescut de cuvinte, amplificat de amintiri, de senzații, de vise care s-au lăsat scrise și astfel neuitate. Așa se păstrează mereu necesara prezență, aceea care nu se lasă plecată, uitată, nescrisă. Fiecare pas al desprinderii este o învățare a absenței ce se construiește scriind-o, spunând-o și aducându-i tot timpul imaginea în acest prim plan al citirii, al recitării.
nu mai e loc în cap
de rugăciune
atunci când lumina crudă
îți pătrunde
prin ochii adânciți în orbite
direct în fisurile alea
pe care n-ai mai putut să le acoperi la timp
acumularea unei tristeți
disimulate
într-o lipsă de răbdare
față de orice nu îți fortifică mintea
uite că de aici acum nu mai există scăpare
după cum știm prea bine
cum am mai spus deja
decât prin fugă și dinamitare
Mina Decu ne inițiază și ne însoțește în această desprindere, în fiecare dintre momentele ei importante, în acelea care pot împlini și face deosebite plecările așezate în stările ei, în apropierile din care încearcă să își amintească posibilitățile parcurgerii acestora. Traversarea este impusă de călătoria disponibilă de-a lungul fiecărei stări inițiatice și pentru a putea acumula și păstra fiecare nouă durere împreună cu urmele lor, urme care vor rămâne și vor marca mai departe fiecare semn lăsat de oricare zvâcnet readus în corp de amintire.
și ți-e frică să nu spargi ceva
să nu îndoi aerul cu respirația ta
ți-e frig
îți strângi brațele pe lângă tine
și zâmbești
gândindu-te la cât de departe ești
Această desprindere este povestea unei absențe, a acelei absențe care nu mai poate fi descât spusă sau scrisă, iar Mina Decu trăiește toate aceste necunoscute, neînțelese stări ale pierderii, ale absenței, ale desprinderii și le spune, le scrie, le așază în cuvintele pe care memoria corpului ei le păstrează, pe care nu le va uita niciodată. Le amplifică, le împărtășește și le pune mai departe în poemele care îi întregesc și îi amplifică fiecare pas din procesul inițierii deschis de (de)scrierea lor, de exacta și cuprinzătoarea așezare a lor în cuvintele poeziei din toată această desprindere făcută cunoscută, vizibilă și adusă cât mai aproape de cititorul lor, de cel ce se lasă astfel apropiat, inițiat și scris la rândul lui odată cu fiecare așezare în aceste stări încurajate de lectură, de această formă de apropiere a oricărei absențe, a oricărei neînțelegeri a mișcărilor ei în toate împrejurimile vieții.
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…
Facebook
WhatsApp
TikTok
