să nu mă iubești să nu mă urăști de la os, de Viorica Răduță, Editura CHARMIDES
Unele momente ale vieții se lasă citite doar în acele stări și condiții ale lor care transfigurează, în acelea care pot să transporte simțurile amplificate mai departe în cuvintele care (le) decodifică și (le) spun odată cu intensitățile rezultate în urma acestor incizii mereu poetice, întotdeauna declanșate și făcute să fie enumerate de poezie, de cuvintele ei risipite prin corpul care le cuprinde și le menține în mișcările lui făcându-le să (se) spună, să se lase exprimate, transmise, propuse vindecării astfel.
Viorica Răduță simte și (a)prinde cumva cât mai multe dintre aceste stări ale poeziei și le mută firesc, însoțite de tăceri, în cuvinte, în cuvinte care spun și expun aceste incizii, desfaceri (ne)firești ale intimității și ale încăperilor ei. În fiecare fragment al realității incizat în să nu mă iubești să nu mă urăști de la os ne întâlnim cu urme ale tăieturii din care i-au fost extrase intensitățile, senzațiile, tremurul (re)cunoscut al apropierilor lor.
doar că nu aș fi vrut să-noptăm
în fântâna asta părăsită
cu gurile noastre flămânde și sparte
cu burțile ca o penumbră
dacă mai târziu o poți șterge
iubite cu mâna de păianjen plictisit
muncile mele cu gura ta
pustiește conturul
Timpul își spune urmele și le lasă în continuare scrise și să rămână în siajele alungite sau rătăcite de îndepărtarea înțeleasă de mișcările lor adoptată ca stare din care mesajele se pot citi și înșuruba în privirile îndreptate spre ele. Liniștea le completează cu aromele ei puse și ele în aceste cuvinte care le fac cunoscute și ne propun lectura și înțelegerea lor.
ziua asta e singură au spus
așa rămâne din viață ai spus
tot subțire
pe muchia dintre un rid și alt rid
fiecare să despartă amintirea mea
de amintirea ta
cu altă ninsoare nici după
vin mai bătrân cu o viață
albit și fără o coapsă
Incizii de suprafață sau care spun despre adâncimi, care nu lasă vindecarea să își ducă la capăt efectul iar refuzul oricărei cicatrici care ar putea să divulge sau să devieze mesajul și sensurile lor amplifică înțelegerea lor. Viorica Răduță își lasă poezia să spună de la os tot ce poate să se facă vizibil și de înțeles pe suprafața care îi acceptă desfășurările și explicațiile lor ajunse în cuvinte, în corpul lor care nu se lasă niciodată (cu)prins și rămas în rătăcire.
între ce a fost să fie
și capul înclinat de dragoste
și părul umblat pentru fapte
deși am mers fiecare să ne spălăm
pe mâini aveam altă moarte
nu ne-a vândut așa goi putreziți
doar viața n-a mai avut loc dar știi
Privirile se întorc spre și rămân prinse în fiecare mesaj (de)scris de Viorica Răduță în să nu mă iubești să nu mă urăști de la os, în fiecare cuvânt care s-a putut strecura (în)spre noi în urma acestor incizii care mută durerea în cuvinte și în asprimea ascunsă de mesajele lor. Citim și simțim, și mai departe vedem
sloiul de afară și singurătatea
bandajată frumos
astfel încât nicio urmă să nu mai poată fi ștearsă înainte de a lăsa ca mesajele ei să poată fi citite și înțelese până la capăt. Sunt incizii scrise delicat și spuse în așa fel ca desenul lor să se poată oricând muta în gestul care să le acopere și să le protejeze definitiv.
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…
Facebook
WhatsApp
TikTok
