PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – În pântecele povestirii

Prevestirea, de Ioana Pârvulescu, ilustrații de Mihai Coșulețu, Editura Humanitas, 2020

 

Un sâmbure de poveste, de poveste pe care o faci apoi să crească, după care, ajungând în pântecele, în miezul ei, să rămâi cumva îndrăgostit, să îți dai seama că pentru mult timp te vor urmări miresmele ei și că, de fapt, povestea va rămâne, va locui și va crește mai departe și în tine, și în mintea și în carnea ta de cititor. Sunt cărți despre ale căror cuvinte știi că nu o să le mai uiți, gata să te iubească, adunate pentru tine. Sunt cărți cu ajutorul cărora poți trece prin timp, poți traversa fiecare perioadă a lui, oricare vremi și vremuri ale lui, exact cum treci cu palma răsfirată prin spicele încet aplecate de vânt și făcute să simtă înfiorarea și mângâierea ta. Acestea sunt cărțile timpului, cărțile care cuprind în paginile lor poveștile fără nici un fel de limite în a te căuta în ele, în textul descoperit pentru tine de autor.

Ioana Pârvulescu este scriitoarea care propune întotdeauna această temă de alint, de a trăi toate aceste senzații la propriu, de a trece din timpul tău în timpul ei, parcurgând detașat și firesc toate pădurile narative propuse, toate alfabetele cunoscute ale scrisului, toate tainele și adâncimile căutării tuturor sensurilor și toate stările induse de acestea, stări care cresc și alimentează fiecare părticică, fiecare fragment de timp rătăcit și apoi regăsit în poveștile ei.

… acum nu știu dacă închipuirea și uitarea, prinse laolaltă, nu-mi joacă feste, dar o să vezi că abia de-aici încolo încep minunatele întâmplări…

În Prevestirea povestea se așază firesc în alfabetul literar creat de autoare, cu pașii siguri ai discursului definitiv îndrăgostit. Aici, în Prevestirea, indiferent de alfabetul pe care îl înveți citind-o, urci treptele cunoașterii lui, ale cunoașterii pe care scara așezată de autoare o pune la dispoziție pentru înțelegere, pentru acea înțelegere care dezleagă și aduce elemente noi pe care le pune în construcția textuală. Ochiul exersat poetic vede în cele mai adânci și în cele mai tulburi ape, vede mișcarea și intuiește fiecare gând care construiește fiecare pas al personajului ei. Și așa, închis în armura poeziei și a cuvintelor care îl povestesc, personajul, cu toată curtea lui, își continuă călătoria nestingherit.

Tare nedrepți sunt oamenii când povestesc…

Ioana Pârvulescu simte și trăiește tot ce scrie și povestește, iar cititorul devine, cu voie sau fără de voie, empatic, devine parte a simțurilor ei. Ea are acel har al poeților, acela de se simți în largul lor în oricare timp în care au intrat, în oricare dintre lumile în care trăiesc și, totodată, deschid cu ușurință fiecare cutiuță conținătoare de povești, iar cu ajutorul cuvintelor formate cu alfabetul lor propriu, construiesc rezonanța cu ajutorul căreia se transmite mesajul povestit. Pentru Ioana Pârvulescu, de foarte multe ori, mediul în care își face cuib este chiar conținătorul mesajului pe care îl receptează și pe care îl transmite cu ușurință și, cu libertatea pe care literatura i-o dă întotdeauna, face în așa fel ca acel mesaj, mult și firesc amplificat, să ajungă mai departe, să traverseze toate granițele care i-ar putea împiedica desfășurarea și cunoașterea.

Era prieten cu lumea, cu lumea mare, și tot cu prietenie îi răspundea și ea. Spera, aștepta și primea totul de la lume, de la oameni și de la Dumnezeu, numai roade bogate, fiindcă o dorință împlinită se știe că-i un pom roditor…

Prevestirea conține și transmite povestea scrisă și auzită, povestea trăită și pe cea arătată, pe cea pe care autorul ilustrațiilor care însoțesc textul, Mihai Coșulețu, pare că nu vrea să o lase să rămână ascunsă în paginile tipărite, ci încearcă și să o construiască mai departe la propriu, în lumea exterioară cărții, iar dacă pe copertă vedem o posibilă prevestire învolburată, tulburătoare, în interior, autoarea poveștii și autorul desenelor ne (con)duc în liniștea care se simte în momentele de surpriză și de scufundare, în momentele în care toate gesturile noastre devin moi și parcă mai puțin cunoscute și în care corpul pare că se încarcă cu tot ce îl atinge în acele momente. Este subversiunea imersiunii, este senzația adevărată din Prevestirea, aceea de a intra și de a rămâne martorul chihlimbar în urma lecturii ei, de a ieși cu momente ale poveștii cuprinse sub pielea ta, în tine.

Cum nu cunoști care este calea vântului în furtună, tot așa nu știi cum se fac oasele în pântecele femeii care rămâne grea…

Cartea este dedicată taților, acelor tați care își caută urmașii, urmele de fapt, acelor tați care caută să vadă și să afle despre cei pe care îi lasă după ei, după consumarea poveștii lor. Prevestirea este încă o literă adăugată alfabetului doamnelor și domnilor care nu se simt întregi fără acest miraculos adaos al literaturii, este încă un exercițiu poetic pe care Ioana Pârvulescu îl rezolvă prelungind gesturile elegante pe care le face scriind.

Pe masă erau șiruri de opaițe în formă de steluțe, încă stinse, fiindcă era zi, dar într-un aranjament de șerpuiri care, aprinse, aveau să ia ochii întocmai ca stelele de pe cer…

Prevestirea este rodul crescut din sâmburele poveștii ales de autoarea ei, este acel univers crescut în acea coajă de nucă pe care Ioana Pârvulescu a ales-o ca loc roditor, ca loc în care putem să vedem și să aflăm cât din povestea Facerii unei lumi poate fi (re)găsit într-un om ales.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…