PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Imprimeuri

LEXUS PE CĂRBUNE, de Ofelia Prodan, Editura LIMES

   Anume se lasă văzute anumite cuvinte ale poeziei așa încât să rămână mai cât mult vizibile pe și prin peisajele vieții, pe imprimeurile descrise de ele în decorurile pe ale căror fonduri vizibilitatea le este mereu bine conturată și așezată în reliefurile îmbogățite de mișcările lor iar mai departe devin invadatoare împreună cu stări care le amplifică și le susțin și ele toate aceste desfășurări. Anume se adună și se lasă citite de fiecare dată când mesajul lor este copt, când se pot apropia de ajuns pentru ca înțelegerea să se poată păstra în aceste multiple clarități, lămuriri și transmiteri ale vibrațiilor care le fac în continuare să spună, să se spună, să se pună la îndemâna apropierilor și împrejmuirilor pe care le caută firile celor care vor să le parcurgă, să le vadă, să le citească.

   Imprimeuri pe aceste suprafețe oferite, expuse pe suprafețele lumii sunt (și) poemele pe care Ofelia Prodan le exprimă astfel încât lectura lor să nu fie împiedicată sau blurată de neînțelegeri, de eventualele neclarități întreținute de distanțe, de vibe-urile disturbatoare auzite odată cu parcurgerea, cu traversarea lor. Fiecare poem imprimat își face vizibile și cunoscute desfășurările și mesajele împreună cu fiecare nuanță care le împrospătează și care le impune dincolo de contururi, de umbre, de (im)posibile tulburări, căderi, rătăciri.

un lexus apatic dansează pe caroserie

manuscrise cu hieroglife codifică profeții cuantice

am pus la păstrare în ierbar

o ferigă preistorică și am prelevat mostre de ADN

de la un dinozaur teleportat

studiez evoluția rasei umane în cele mai obscure detalii

legiferez anarhia și anorexia

 

ne îndreptăm spre punctul terminus

cu viteză superluminică intrăm în combustie spontană

atmosfera nu este deloc diafană

mă îneacă la fiecare respirație radioactivitatea enormă

depopulăm planeta umplem cu fluide suspecte

chiuveta decolăm cu racheta

   Manifest ale cărui mesaje sunt rostogolite fără să (se) aglomereze și un fel de exuberanță pe care libertatea (cu)prinsă în cuvintele eliberatoare ale poeziei se citesc firesc în poemele din LEXUS PE CĂRBUNE de Ofelia Prodan, se lasă aduse și inițiate în fiecare dintre stările și inducerile (re)găsite odată cu lectura în cuprinderile lor și în fiecare dintre mișcările pe care le transmit amplificându-le astfel și încurcând în aceste desfășurări ale lor lumea, lumea care se lasă scrisă, citită, înțeleasă și așezată aici.

eu dorm la pieptul unui urs polar

timpanele se umflă la dezacordurile muzicii astrale

am să rescriu o falsă simfonie

academic și cu Alzheimer în plină glorie

traversează holurile galactice

profesorul de astrofizică nucleară și umor SF

 

lexus pe cărbune mănânc prune

exagerez din compasiune mi-am ars siguranțele cerebrale

plâng în faze oncologice terminale

 

dau din picioare în gol ne dăm cu montaine russe în gol

ne întoarcem la start și dăm restart

resetăm valorile principiile elevate subtile

ne energizăm cu substanțe halucinogene

trăim în memoria unei muște

pe care o devorează lent un păianjen depresiv

   Exaltări căutate, necesare și oarecum impuse de tonusul poemelor, de vibrațiile lor care își fac simțite mișcările pe multe dintre frecvențele și palierele firii, pe cele recunoscute ale acestor adăugări și (re)compuneri ale ei. Poemele din LEXUS PE CĂRBUNE aduc cu ele și răspândesc aceste mici cutremure imprimate pe paginile deschise ale lumii, ale lumii care se lasă scrisă și completată cu fiecare tresărire și gest în care se recunosc și în care continuă să se completeze faptele și călătoriile vieții. Ofelia Prodan ne spune toate acestea cu cuvintele pe care le adună și le răspândește împreună cu poezia ei.

savanții delirează juvenil politica e udă leoarcă

aplaud cu entuziasm spectacolul

la care asistăm din fotoliile comode

 

nu mi-am luat lexus electric nici pe cărbune

eu îmi decid dezastrul ecologic

financiar stau la fel de bine ca cel mai sărac pensionar

dar eu trăiesc zilnic cu patos consumist

 

și dacă totul e pe ducă eu cui donez sânge

sau informațiile sau fotografiile prelucrate pe laptop

sau ultimul cent

recunosc nimic nu mai este elocvent

   Imprimeuri expuse și făcute vizibile de culorile tari în care le scrie Ofelia Prodan, imprimeuri care nu se regăsesc într-un singur model, în vreun fel de monotonie care ar putea asigura rătăciri ale firii, ale gândurilor, ale privirii ci în cât mai multe și învolburate (con)figurări și proporții. Toate sunt disponibile să se modifice amplificându-se și rostogolindu-și astfel culorile tari peste lume odată cu cât mai multe dintre cuvintele care le (con)țin și (le) spun mai departe astfel. Suntem prinși și cuprinși în aceste curse desăvârșite de acele cuvinte cu care nu avem decât să mergem cât mai mult putem ca să traversăm, să privim, să citim și să reușim să traversăm tot acest mereu extins peisaj prins de tot în imprimeurile poeziei care nu obosește să îl descrie și să îl spună.

   Simțurile (ne) sunt (men)ținute și păstrate în cuvinte treze, în lecturile și în privirile aduse compulsiv în acele excese exoftalmice care pot să surprindă și să păstreze cât mai mult din toată această diversitate impusă, mai departe expusă.

devin anxioasă bat în taste cu degete de venin

   Ofelia Prodan (ne) transmite un mesaj care se amplifică, care crește și se adaugă neobosit cu cuvintele poeziei ei, cu aceste imprimeuri din ce în ce mai vizibile care se transformă și devin mantre ale exprimării, ale căutării și ale regăsirii suflului necesar parcurgerii lor al fiecăruia dintre noi. Călătorim împreună cu ea într-un lexus ștanțat și rămas ca martor  pe acel fragment de cărbune necesar mai departe (de)scrierii, păstrării și memorării fiecărui moment încăput în desenele și în (con)textele din mișcările știute și recunoscute de această lume făcută să fie a noastră, făcută să fie spusă și expusă în poemele lui.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…