PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Împărțirea timpului

Aurul pisicii, de Ioana Pârvulescu, Editura HUMANITAS

   Timpul nu se pierde niciodată în literatură, în acea literatură care îi (cu)prinde mișcările și semnele în cuvintele ei, în acele spații și încăperi ale căror interioare sunt atinse și le trimit ecourile rezultate mai departe, cât de mult se poate departe întinzându-le astfel sunetele pe toate acele suprafețe care le recunosc și le acceptă întinderea, expansiunea din care se ramifică în continuare povestea care le ține pe toate așa, în fiecare dintre aceste uneori zgomotoase, alteori tăcute împrejmuiri, apropieri și adăugări ale lor.

   Ioana Pârvulescu (de)scrie și folosește în poveștile ei multe dintre mișcările și întrebările timpului pe care îl parcurge fizic și cu toate stările care încap și se mențin în toate aceste împrejmuiri iar de-a lungul acestor lecturi ne face cunoștință și ne apropie de pașii, de etapele care au loc odată cu împărțirea timpului pe care îl scrie, timp pe care îl desfășoară așezându-l și făcându-i loc mai departe în literatură.

Am avut senzația că totul e făcut bucățele în mine, mai ales gândurile. Mi-am retrăit viața de parcă aș fi fost înainte de moarte. Deși o retrăiam de-a-ndoaselea, până la urmă ea părea că merge bine, înainte, fiindcă sensul era dinspre acum, de când eram copil, spre tinerețe. Cred că o clipă am fost aproape de nebunie și am amețit. Mă simțeam prinsă într-un vârtej de cuvinte care își căutau rostul pe lume.

   Treceri încete, cu ochii deschiși, cu simțurile atinse de fiecare adiere a lumii aduse odată cu ele de aceste mișcări care spun despre dragoste, despre întrupările ei în aceste încăperi astfel desfăcute ale vieții, ale vieților care încap și se lasă desfășurate aici, în cuvintele numerotate și așezate în împărțirea aceasta a timpului întotdeauna (re)găsit și mereu așezat delicat, grațios în cuvinte și în rostogolirile lor printre noi odată ce citim și ne apropiem de tot ce se poate înțelege din ce a pus Ioana Pârvulescu în ele, în corpul lor pregătit să își adauge și să meargă mai departe cu toate aceste nenumărate și neobosite creșteri.

Toți trecem prin metamorfoze și nu toți avem norocul unui „cititor” care să ne iubească din ce în ce mai mult în noua noastră întrupare. Ajunge să privești poze ale oamenilor din ani diferiți. Sau ale actorilor și actrițelor după care mureai în tinerețea lor și a ta.

   Ar trebui să ni se schimbe numele periodic, cum se schimbă cărțile de identitate, pentru că identitatea, nu fotografia, este cea care ți se transformă periodic. Inclusiv la sfinți sau criminali, eventual schimbându-și rolurile între ei. Mai ales că metamorfoza proprie îți modifică și lumea.

   Împărțirea timpului schimbă nefirescul din aceste fragmente ale lui în întrebări care ne urmăresc și care ne propun să vedem, să privim și să înțelegem lumea altfel, altfel odată cu fiecare apropiere de această lectură a ei scrisă, adăugată nouă și amplificată de lectură, de stările induse de ea. Lumea se mișcă odată cu timpul din alcătuirile, din desfășurările și istoriile ei care se desprind și își caută locul ales de poveste pentru a se lăsa înțelese în fiecare dintre modurile ei de a se lăsa prinsă, scrisă sau spusă.

Întotdeauna subînțelesurile mi s-au părut mai voluptoase și, oricum, mai primejdioase decât cuvintele brute.

   Ioana Pârvulescu ne apropie în Aurul pisicii de cât mai multe dintre (sub)înțelesurile și (ne)înțelegerile din fragmentele mișcătoare ale timpului prin care trecem, ale timpului și ale vremurilor lui care s-au strecurat și au rămas ascunse până la această așezare a lor în cuvinte și în cât mai multe dintre traversările lor odată cu împărțirea timpului și a momentelor lui care se lasă scrise, povestite, așezate în cât se poate de multe dintre sunetele care îl fac inteligibil și disponibil să fie citit, înțeles, ascultat. Împărțirea timpului propune și presupune mutarea permanentă a vieții în aceste mereu noi mișcări și înțelesuri:… Nu mai trăiam în corpul meu, ci doar în carnea gândului meu…, adică în toate aceste adâncimi dezvelite de împărțirea timpului pe care literatura o înlesnește fiecărui personaj al ei care se apropie și se lasă înțeles de cititorul care și el mai departe se lasă prins în toate aceste desfășurări și întâmplări ale lor. Ioana Pârvulescu ne inițiază în toată această desprindere și ne lasă la îndemână bucuria atingerii, simțirii și înțelegerii ei.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…