PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Firide, și accesul în strâmtorile lumii

jucării cu gheare /neoficial sunt frumoasă/, de Carmen Secere, ilustrații de Nora Blaj, editura vinea

   Accesul la intimitățile și la intensitățile cuprinse în corpurile mai puțin văzute ale lumii are loc de foarte multe ori odată cu trecerea prin cele mai înguste și cele mai strânse firide, prin străpungerea și impetuozitatea pe care ele o impun și o propun privirii și mai departe oricărui simț care se disponibilizează pentru a ușura, pentru a ajuta trecerea astfel îngăduită în și spre fiecare dintre cele ce se pot vedea și în continuare spune despre fiecare dintre aceste închipuiri, și despre aceste închipuite lumi la un loc cu trăirile, cu bucuriile și cu disperările încăpute în ele. Felul acesta de a vedea propune un fel tăios de a spune, un fel de șfichiuire care completează cuvintele care însoțesc și care fac cunoscută scrierea, descrierea, întregirea și adăugarea permanentă a poveștii din ce în ce mai personale care crește astfel.

 

  

   Carmen Secere impune această atitudine de adresare spre lume și acest mod de privire în lume adăugându-și însoțirea cuvintelor care îi cresc poezia cu imagini scrise și ele, întruchipate și mutate firesc în fiecare gest asumat al culorii de pașii acestei călătorii, pași permanentizați în culorile personalizate de Nora Blaj. Astfel, jucării cu gheare /neoficial sunt frumoasă/ iese din sfera dialogului, a blazării propusă deseori de acest mod de comunicare, de spunere și ne propune o poveste unică, delicată și desigur dramatică despre călătorie, despre însoțire și foloasele încăpute în poveștile ei.

nimic despre noaptea

de cristal

suprapun plasturi

pe decizii

/lăutarii mă acompaniază/

șterg vinovăția unei lame

tocite

   Cuvintele ne trimit în strâmtorile care pot să strângă în deschiderea lor tot ce se mai poate ascunde din zbuciumul, din zbaterile și din tremurul firii care trăiește, care poate și vrea să le spună și care mai departe le tot împinge în firidele care cunosc accesul acesta, în aceste pliuri care păstrează în ele rămășițele care contează și care pot ajuta la fiecare posibilă și căutată refacere, la oricare nouă atingere ce ar putea recunoaște fragmentul ce își caută și își dorește întregul, continuarea călătoriei, desăvârșirile ei împreună cu tot ce se mai poate adăuga și asuma în această neobosită împreunare, creștere, amplificare.

aproape de capcane

orice pare adevărat

nuferii au dispărut

/știu cine nu sunt/

e sezonul castorilor

/strecor apele

negre/

cumpăr jucării

cu gheare

   Tăișul ascuns în lama fiecărui poem ne propune o tăietură desăvârșită de fiecare gest despărțitor din memoria lui, de oricare (re)așezare care îi poate cuprinde rotirile mereu în căutare de dezlipirea ce poate face vizibil astfel întregul rămas, acel întreg mutat într-o melancolie care nu se diluează, ci care își face din ce în ce mai simțite prezențele, multiplicările formelor ei știute și recunoscute de memoria care refuză să nu le spună, să nu le facă vizibile și să amintească mereu trăirile lor, covârșirile ce stau la pândă pentru a le impune seducția, atragerea în fiecare ocol al vieții adus la îndemână de aceste niciodată obosite mișcări și decapitări niciodată duse la capăt.

în camera păun

consum dureri

nu știu să câștig

/beau lumină din vase

aurii/

femeia care spală bandajele

îmi seamănă

art nouveau

acopăr oglinda

cu stuf

   Nimic nu scapă de tăietura poemului care face în așa fel ca tot ce se vede să poată trece prin firidele dezvăluite de autoarea lui, iar mai departe duse în strâmtorile lumii de unde călătoria lor poate să înceapă, de unde se pot lăsa amestecate, învăluite și transportate împreună cu culorile și cu vâltoarea lor propusă de ilustrațiile, de picturile care încurajează și amplifică oricare moment înțeles al acestei călătorii. Carmen Secere își lasă amprentele la vedere împreună cu cele însoțitoare compuse  de Nora Blaj pentru ca toată această poveste să poată trece de și prin firidele propuse, să se poată mai departe scurge și inunda lumea prin strâmtorile care păstrează în încăperile lor fiecare gest și cuvânt scrise și descrise în fiecare zvâcnet și în fiecare tresărire făcute văzute și auzite odată cu ecoul indus de această vâltoare.

sunt cea mai

curajoasă femeie

urc singură

pe targă

   Suntem mai departe cei mai curajoși cititori și totodată privilegiați privitori ai acestei însoțiri care se desăvârșește neobosită încercând să ne aducă la îndemână fiecare fragment din desfășurările ei împreună cu fiecare căutare a firidei care ne va învăța să îndurăm trecerea spre accesul care ne va apropia de strâmtorile care presimt și prevestesc desfacerile și nelimitările lumii care le păstrează, care le țin în această infinită alcătuire a ei. 

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…