PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Fețele amintirii

Tata mă citește și după moarte, de Mihail Vakulovski, Editura Humanitas

 

Este ideal și necesar să păstrăm în preajma noastră acea prezență care știe și poate să protejeze și care face continuu în așa fel ca ca dispariția ei să nu fie, să nu rămână definitivă, să reușească să își construiască permanent obișnuința de a se lăsa simțită și acceptată ca prezență protectoare și pentru totdeauna așezată în imediata apropiere a noastră, a celor care îi hrănim  acest corp și care reușim uneori să îl menținem viu și așezat în cuvintele care, fizic, îl construiesc și îl înfrumusețează cu existența lor, care îl spun și îi amplifică această stare. Literatura reușește, prin cuvintele ei, să țină vii aceste prezențe și să le asigure acest continuu transfer între realitate și iluzie, transfer de-a lungul căruia se îmbogățește, se adaugă și se completează de fiecare dată.

Mihail Vakulovski reușește să oprească această prezență protectoare, să o așeze într-o istorie care o recunoaște și care i se potrivește și, totodată, să îi adauge în plus lumile care au fost populate de ea și care, datorită lui s-au mutat în cuvinte, în toate acele cuvinte care reușesc să evite firescul relatării și propun unul al înțelegerii, al acceptării noului catharsis care are loc de-a lungul lecturii. Momentele relatării amintirilor care alimentează acest proces de transformare emoțională a lor în poveste conțin mici doze care cuprind în rețeta lor mici călătorii metafizice, cele care ajută balansul intens între lumi, care impun anularea granițelor care ar putea împiedica aceste transferuri covârșitoare și le-ar putea împiedica transmiterea mesajului minuțios construit. Căutarea căilor prin care toate acestea ajung la cititor este ajutată de marea încărcătură de stări care transformă mari suprafețe din text în poeme explicite în proză, poeme care propun și mențin o foarte mare apropiere a autorului de rezervorul propriu de amintiri despre lumea facerii lui și despre lumea pe care o desface acum în cuvinte. Fiecare pas al lui pe acest teritoriu încurajează creșterea intensității amintirilor și deschid sertare bine garnisite cu fragmente ale acestor lumi.

… Seara te lua pe neașteptate, odată cu mama care te striga să vii acasă. De fapt, îți striga numele, că nu prea se nimerea fii chiar acolo unde credea ea că poți să te afli la acea oră; puteai fi oriunde, însă știai foarte bine că trebuie să fii strigat de acasă când începe să se însereze și veneai tu mai pe lângă casă, doar să nu te fure noaptea când făceai ceva foarte interesant…

Tata mă citește și după moarte este povestea apropierii și a firelor care țin legate aceste stări necesare, aceste încercări ale unei persoane de a-și apropia ceea ce observă ulterior că îi lipsește și că trebuie adăugat fragmentul lipsă, să se întoarcă în corpul din care s-a dezlipit. Această încercare de apropiere a fragmentului aflat în derivă este exact ca deschiderea acelei uși interzise care ajută la vederea și, mai departe, la înțelegerea situațiilor pe care căutătorul părții din el, partea lipsă necesară, o poate rezolva așa. Cuvintele se așază în toate tiparele pregătite de autor și înlesnesc acea spunere care precede înțelegerea și care marchează definitiv teritoriul pe care reîntregirea se poate apropia de stările desăvârșirii și ale asumării și înțelegerii ei.

… Nu văd că e cineva născut în URSS care își poate aminti cu exactitate care e primul lor subotnic, când a fost prima oară la un subotnic. Nu mai știu dacă mă scoteau la subotnice și de la grădiniță, dar din clasele primare- cu siguranță. A, da, cînd eram la grădiniță sâmbăta strângeam frunzele și hârtiile din curtea grădiniței, subotnic frumos și util, care nu se prea memorizează, pentru că nu era nimic deosebit, nici nu te supăra, nici nu îți aducea prea mari bucurii…

O avalanșă dislocă întreaga lume așezată în calea ei și prinde în straturile sale crescătoare tot ce le poate asigura acoperirea și ascunderea definitivă, iar tot acest proces este oprit de puterea amintirilor de a nu se lăsa duse odată cu lumea în care au fost zămislite, unde au crescut și unde s-au ascuns în mintea care acum le salvează și care le prinde în acest corp textual în ale cărui cuvinte se pot regăsi. Posibilitatea ca prezența protectoare rămasă în imediata vecinătate a lor, în amintiri și în vise, este foarte mare, iar recunoașterea urmei pașilor săi în toate aceste cuvinte duc la parcurgerea unui traseu protector firesc și în continuare încurajator. Lui Mihai Vakulovski îi reușește această suită de încercări de a așeza straturi de lumi la îndemâna și la înțelegerea noastră și de a le asigura toată vizibilitatea necesară care ne poate ajuta să ne salvăm împreună. Efortul lui este unul puternic alimentat emoțional și dominat de efectele pe care descarcerarea lor le propune și le impune.

… Când ne jucam cu tata de-a poezia mi-a zis că există și poezie fără rimă, cu vers alb, nu trebuie să cauți rima, mult mai important e mesajul, stilul și, hai, ritmul…

Împreună cu poezia învățată cu tatăl pe care îl scrie și care, la rândul lui, îl citește și după moarte, Mihai Vakulovski reușește să lase deschise ușile care separă tărâmurile și care îngreunau vederea care încurajează cunoașterea și înțelegerea lumilor în care au trăit și care, mai târziu, i-a separat. Cu fiecare privire a unuia către celălalt, a fiecăruia dintre ei spre lumea care l-a format, suntem învățați cum se face fiecare pas spre înțelegere și spre apropiere, și reușim astfel, și noi o dată cu ei, să simțim și să înțelegem rosturile prezenței protectoare, acea prezență dispusă și disponibilă să se așeze în imediata noastră apropiere, apropierea care ne poate asigura înțelegerea depărtării, a acelei depărtări care nu reușește să impună distanțele înstrăinării și ale uitării. Mihai Vakulovski ne face cunoscute căile de acces spre prezența protectoare care ne poate așeza corect în tiparele turnării și ale formării noastre și în acele stări care ne ajută păstrarea cât mai aproape și cât mai vii ale amintirilor salvatoare.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…