PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Fascinație

EXPOZIȚIA: MANUSCRISELE INEDITE ALE LUI Mircea Eliade(din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române), Muzeul Național al Literaturii Române. 26.01-13.03.2023

 

   Fascinația face parte firesc din fiecare moment al unei călătorii, moment traversat de stările și de excitațiile continue care o însoțesc,iar mai departe de tremurul pe care adrenalina îl impune fiecărui nou moment care se adaugă celui care umblă, care vede și care astfel se obișnuiește cu aceste trăiri și cu oricare nouă alăturare ce se va pune firesc în firea și în modurile lui de a fi mai departe. Urmează momentele bune ale descoperirii, ale recunoașteri, ale mirării, ale eternei reîntoarceri care are loc odată cu fiecare pas făcut în spațiile și pe teritoriile necunoscutului, ale neștiutului, ale lumii care se lasă dislocată mai departe de privire, de simțuri și de tot ce le însoțește și le încarcă.

 

  

   Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade, manuscrise din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române expuse acum la Muzeul Național al Literaturii Române fac în așa fel ca apropierea de ele, de prezența lor fizică să înlesnească și acomodarea cu aerul timpului neschimbat, împietrit în corpul lor din care au fost extrase pentru a le putea privi, citi, înțelege și lega de călătoria în care tocmai s-a întâmplat să intri odată cu aceste apropieri, în timp ce le dai ocol sau le privești, punându-ți și lăsându-ți pașii ca urme, ca amprente disponibile să fie descifrate și urmate mai departe în fiecare nouă alcătuire de timp care le va mai ține, care le va mai cuprinde și le va mai face vizibile. Putem să ne alăturăm unor povești și emoții despre inițieri, despre cunoaștere și despre descoperire; despre fiecare promisiune încăpută în așternerea pe hârtie a unui gând, a unei dorințe, a unei idei, dar și despre posibilitățile nereușitelor ce pot să se adune lângă toate acestea. Există în fiecare manuscris expus marca vizibilă a speranței, a reușitei, a puterii care poate alunga orice fel de oboseală sau piedică. Sunt aici toate acestea, sunt vârstele, sunt vremurile fiecare cu curajul și cu îndoielile lor.

Recitind rândurile scrise ieri despre mansarda mea din strada Melodiei îmi aduc deodată aminte că, la treizeci și trei de ani, am plecat din țară cu mâinile goale. N-am luat cu mine nici măcar cărțile și articolele pe care le publicasem, ca să nu mai vorbesc de manuscrise și de dosare cu note…  

   Suntem introduși sau duși de mână în timp, în timpuri și în vremurile care au rămas în aceste cuvinte, pe paginile care le fac în continuare să răscolească orice privire care se apropie, oricare corp care trăiește și simte. Profanul privitor se așază firesc în sacrul din fiecare gând întâlnit, neuitat și recunoscut al timpului și al vârstei în care și el a trăit. Coborâm trepte și ne întâlnim cu acest timp regăsit, cu cuvintele care îl descriu și care îl reîntregesc descriindu-i liniștea și aromele ei calde ascunse în texte ce se lasă pipăite de fiecare gând. 

Uneori îmi amintesc de țară, de ce-am lăsat acasă – manuscrise, jurnal, corespondență, bibliotecă – și mă întunec. Toate acestea le-aș putea pierde, dacă nu le-am pierdut deja. S-ar putea să nu mai găsesc nimic, să nu mai am nici o „amintire”, nici o urmă precisă a copilăriei, adolescenței și tinereții mele; să mă întorc – dacă mă voi mai întoarce vreodată – într-un oraș în care nu voi mai regăsi nimic din ce-a fost al meu…

   Suntem înconjurați de timp și de fiecare întoarcere a lui în firile noastre dispuse să îi recunoască așezările și cuprinderile, ne trezim în curte la Dionis și ne recunoaștem în fiecare pas magic din încăperile acestui spațiu. Înțelegem firesc și ne asumăm secretul doctorului Honigberger și facem tot ce se poate ca să rămânem prinși în structurile, în straturile și în simțurile fascinației care ne cuprinde călătorind în spațiul nelimitat al acestei expoziții și al exponatelor din alcătuirile ei. Vedem și citim pe o pagină de manuscris Sfârșitul lumii și ne dăm seama că acest sfârșit al lumii a avut și are loc tot timpul și că tot timpul reușește să păstreze lumea și ființele ei până în pragul fiecărui sfârșit și să îi asigure astfel continuitatea și mersul mai departe.

    Toți cei care au făcut posibilă această expoziție ne-au ajutat să accesăm fiecare dintre aceste înțelegeri, să le mutăm totodată în firile noastre și să ne bucurăm de căldura, de bucuria și de excitațiile lor mutate firesc în corpul nostru amplificat continuu cu întâmplări și cu stările acestei călătorii.

 

.

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…