PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Faptul divers al istoriei

Zvonuri despre sfârșitul lumii. București, 1944-1953, de Stelian Tănase, Editura CORINT

   Istoria ne propune înțelegeri și apropieri de faptele și de întâmplările așezate în cronologiile ei, în fireștile și nefireștile parcurgeri ale lor de contemporani și de cei care le urmează, care le citesc adăugându-le noi interpretări și lăsând întotdeauna uși deschise pentru amplificări, pentru ecouri mai mult sau mai puțin controlate despre toate aceste date și despre faptele (în)scrise în (con)textul lor. Mai departe urmează poveștile, micile povești care construiesc, care fac istoria mare, urmează zvonul și faptul divers care pot să mențină de fiecare dată actele istoriei vii și să le pună cât mai bine și pentru cât mai mult timp în rafturile memoriei imediate sau în cele ale ei extinse păstrate și duse cât mai mult, cât mai departe în timp.

Mă interesa imaginea unei lumi despre ea însăși în circumstanțe precise…

 

   Stelian Tănase ne pune în față, ne aduce la îndemână lumea împreună cu poveștile ei prinse în asemenea povești despre ea însăși, expuse în cuvintele știrilor, ale zvonurilor și ale faptului divers care încarcă astfel faptele în corpul, în textul istoriei care poate genera mai departe exactități, care poate să facă vizibilă partea expusă și vizibilă a societății din anii, din timpul și din timpurile alese și descrise de el în cartea Zvonuri despre sfârșitul lumii. București, 1944-1953. Suntem ghidați cronologic prin lume și printre faptele ei, ale celor care răzbat și reușesc să fie culese de autor pentru a li se acorda mai departe fiecare dintre șansele necesare salvărilor împreună cu personajele care le populează, care se lasă văzute în cuvintele lor.

În după-amiaza zilei de 23 august 1944, în timpul unei audiențe la rege, mareșalul Ion Antonescu și câțiva complici sunt arestați. Spre miezul nopții, o bandă înarmată condusă de Emil Bodnăraș îi ridică din palat și îi duce într-o casă conspirativă din cartierul Vatra Luminoasă. La aceeași adresă fusese ținut prizonier, după 4 aprilie, Ștefan Foriș, șeful PCR, sechestrat de o troică avându-l în frunte pe Bodnăraș. Suntem tot la capitolul farse ale istoriei…

   Farsele, zvonurile împreună cu știrile serioase sau adevărate sunt scrise, consemnate de presă și rămân ca eventuale mărturii sau ca puncte de pornire de cercetare, de căutare în adâncimile lor ale posibilelor urme după care se pot (re)face anumite momente importante și însemnate din mișcările lumii, ale societății care o alcătuiesc și care o proiectează în oricare contemporaneitate care o (mai) vizitează. Stelian Tănase își folosește sursele și le ordonează pe teme și tematici coerente tocmai pentru a da cursivități savuroase, ca de roman în care poveștile pun în mișcare personaje și persoane vii care vor rămâne în continuare pentru totdeauna în starea aceasta a nemuririi, a neuitării și a niciodată pierderii urmelor lor.

Basmul e basm.(…) Bucureștiul ducea o viață frenetică. Evenimente cu nemiluita și de toate felurile. Era epoca faptului divers. Cronica judiciară, agenda infracțiunilor erau arhipline cu tot felul de întâmplări incredibile. Nu te plictiseai…

   Toate faptele diverse sau nu sunt (re)scrise de autor, de Stelian Tănase făcând din această reproducere a lor într-o poveste cronologizată de istorie o colecție de istorii uneori crude, iar alteori insolite, și toate la un loc, aduse între aceleași coperte, enumerate, își fac cititorul să le urmărească cu nerăbdare toate aceste desfășurări cinematografice ale textelor care dezvoltă acest sinopsis istoric, ale acestui incipit antropologic care își urmărește mai departe ecourile răspândirii și amplificării lor.

… poetul se sinucisese la Paris. Trecuseră doar trei luni de la sărbătorirea sa la București. Data morții: 5 aprilie. Se pare din cauza unei iubiri neîmpărtășite. Paradoxal, în acea perioadă scria o carte cu titlul Manualul fericirii perfecte. Sinuciderea sa a fost un gest neașteptat, cu atât mai mult cu cât în seara de la Imperial părea fericit. Într-o bună zi am dat târcoale pe Strada Parfumului, unde locuise. Eram în documentare. Încercam să fac un film documentar despre Bucureștiul lui Voronca. Casa mai există și azi la nr. 20. Lui Ilarie Voronca îi sunt extrem de dator. În primul an de studenție am cucerit o fată – pe care am iubit-o foarte mult – citindu-i versuri din Voronca… Ceva ce nu se uită niciodată…

   Istoriile scrise nu se pierd niciodată, faptele consemnate rămân în textul lor, iar timpurile și viețile care le urmează se pot oglindi și porni din nou și merge mai departe odată cu fiecare rămășițe din cuvintele lor, rămășițe al căror ecou a ajuns până în prezentul care le preia și care le crește mai departe aducându-le și făcându-le să rămână vii aici, în prezentul care le recunoaște și care le așază în noile forme pe noile scene care le sunt puse la dispoziție de actualitate și de fiecare pas al trecutului din mișcările și trăirile ei. Stelian Tănase ne reînvață acest exercițiu al rememorărilor aici, în paginile din Zvonuri despre sfârșitul lumii. București, 1944-1953 și în fiecare fapt divers reînviat și adus în prezentul noii lecturi a lui, în prezentul care îl pune discret și definitiv în paginile istoriei care a fost vie și care va rămâne astfel cât mai mult și cât mai departe în timp și în vremurile lui.

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…