PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Faptul divers

Oameni în trening, de Robert Șerban, Editura Polirom

   Privirea poate să parcurgă multe dintre întâmplările și mișcările care pot să încapă în călătoriile ei care au loc într-o zi, într-o perioadă a timpului care poate avea sau nu limite și cuprinderi, care se poate fixa sau nu pe și în anumite cadre, gros plan-uri sau imagini îndepărtate. În urma acestor treceri peste toate aceste alcătuiri memoria păstrează și așază mai departe în poveștile văzute acele cuvinte care desăvârșesc și definesc proza, proza care astfel s-a născut și care trebuie să se scrie, să se spună și să plece din mrejele statice ale memoriei, să se mute mai departe în corpul viu al literaturii, al cuvântului care duce cât mai departe aceste ecouri încăpute în toate aceste imagini păstrate de scriitor și (s)puse de el în cuvinte.

   Robert Șerban face vizibile o parte din aceste aspecte vizibile ale vieții și ale poveștilor care pot să încapă în existențele și în prezențele ei prezentându-le ca pe un buchet de întâmplări care pot construi proză, literatură și tot ce se mai poate extrage din aceste stări ale faptului divers bine observat, bine văzut și auzit. Mai departe ascultat și transformat în convingătoare tablouri vivante ale lumii, ale lumii prinsă de foarte aproape în agrafele memoriei și mai departe mutate în poveștile îngăduite de stările multiplicate ale textului, text care le asigură coerența, claritatea și fiecare dintre mișcările îngăduite de ele.

Nu, să deschizi repede fereastra și să strigi după ajutor nu e un gând salvator, fiindcă până la geam faci cam trei secunde, plus una până îl deschizi. Apoi, e posibil să ți se blocheze corzile vocale de la spaimă și să nu reușești decât un scâncet. Asta dacă apuci să strigi și dacă cel care ți-a intrat în casă nu e cu mult mai rapid.

   Oameni în trening ne ține și ne păstrează în aceste transe ale nesiguranței de-a lungul lecturii, în fiecare poveste prin care ne sunt trasați, conduși și așezați pașii acestei călătorii, ai acestor intrări fără ieșire construite atent și cu intenția de a fi rătăciți în straturile și în structurile lor. Toate cadrele sunt prinse în decoruri care scot în evidență cât mai mult din momentele poveștii și completează astfel firesc alcătuirea de imagini care se lasă revărsate și care inundă discret și sigur împrejurimile cititorului.

Totul a pornit de la ceai. Ea a vrut să-i facă o surpriză. Doar că el, după ce a sorbit lung din surpriză, a înjurat-o brusc, tare, din toată inima. Fiindcă până și ea îi luase foc, nu doar gura, gâtul, stomacul și ochii. A simțit cum inima îi azvârle, pe beregata cuprinsă de flăcări, apoi pe limba incendiată, o înjurătură dublă, cu trei verbe incluse, cu o rază lungă de acțiune, ce o viza în primă instanță pe ea, apoi pe mama ei și la final întregul lor neam.

   Suntem invitați să (între)deschidem câteva sertărașe cu întâmplări ale vieții, cu poveștile lor desfășurate aici și cu fiecare dintre imaginile care pot să încapă în aceste alcătuiri rostogolindu-se împreună și adunând lângă ele, adăugând corpului lor toate cuvintele necesare care le pot face să sară din oricare tipar al normalității, al acelor stări pe care noi le încadrăm într-o normalitate, sau în câte pot să încapă în înțelegerile noastre. Robert Șerban ne pune la îndemână toate aceste fracturi ascunse și ne face cunoscute durerile lor care nu se spun, care de obicei se țin păstrate în anumite pliuri ale memoriei, în acele încăperi care le pot conserva și face ca la un moment dat să pară că au dispărut, că s-au șters și că nu mai sunt acolo. Citind Oameni în trening vedem și aflăm că nimic nu se poate șterge sau pierde din marele corp al vieții, din micile și marile ei întâmplări, și că oricând poate să apară cel care le vede și care mai departe le poate spune, le poate așeza în cuvinte.

S-a încălzit cam tare. Ajunge în fața scării, scoate cheile, trece cartela de intrare în bloc prin fanta interfonului, siguranța face ,,țac!”, apucă mânerul ușii, trage de el și intră. În casa scării e răcoare.

   Avem la îndemână povești finisate ale faptului divers care poate să încapă în hainele literaturii, în această țesătură care le poate defini și impune ca stări permanente în care pot să încapă poveștile vieții la un loc cu personajele lor, cu tipurile de oameni și cu viețile care se pot așeza și rămâne aici. Robert Șerban ne pune și ne lasă la îndemână acest chihlimbar multifațetat în care putem să vedem la rândul nostru fiecare răsfrângere despre fiecare destin care s-a putut desfășura și descătușa în aceste răsfrângeri, în fiecare trosnet care le-a făcut cunoscută ruperea spusă de aceste cuvinte.

 

 

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…