PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Extrasenzorial

Între vii, de Iulian Popa, Editura HUMANITAS

   Lumea este întotdeauna surprinsă de atenția celui care o (de)scrie,de a celui care îi vede mișcările și o poate așeza mai departe în cuvinte, în cuvintele care conțin și (ne) transmit stările necesare pentru ca cine se apropie să poată să simtă la rândul lui și să poată citi și înțelege cum trebuie fiecare dintre spațiile în care este trimis de (con)text și mai departe să fie făcut să rămână în împrejmuirile lui.

   Iulian Popa face să se vadă cumva fiecare gest presupus de acest efort de a-și păstra cititorul și interpretul prin țesutul acesta extrasenzorial, în teritoriile descoperite, deschise și oferite prospectării și apropierilor de poveștile lui, de fiecare dintre nelămuririle scrise, mai departe citite tot extrasenzorial și menținute într-un dincolo care nu se îndepărtează ci se așază într-un aici, într-un prezent din care nu se mai poate ieși, sau pleca. Lumea și întâmplările ei se lasă văzute, (de)scrise astfel și citite, înțelese în fiecare dintre aceste (ne)clare forme în care stările momentului ales se propun personajelor sale.

Mă simt odihnit ca după o noapte de somn bun, și abia când ochii mi se obișnuiesc cu lumina îmi dau seama că soarele răsare. Ne dăm jos împreună cu alți pasageri să ne dezmorțim. Aproape că-mi pare rău că am pierdut liniștea nopții. Lumina dimineții anunță încă o zi și, cu toate că suntem în altă țară, resimt începutul de zi la fel. Încă un efort de a suporta lumina și privirile celor din jur…

   Corpul se dezobișnuiește să trăiască tot timpul și își caută refugiu în dezintegrarea oferită de visare, de evadările propuse de aceste ruperi de capturile realității din care ricoșează în acelea imateriale pe care le caută și le găsește în pliurile desfăcute special de spațiu și de timp pentru ca aceste fugi liniștite, calme uneori și acaparate de unele transe, să se piardă în multiplicatele intersecții ale lumilor, în aceste zone fără urme rămase ca martori prin spații, teritorii sau refugii. Greutatea se lasă extrasă firesc din încercările cărnii și își asumă sfărâmarea, fărâmițarea și diluarea în paginile și pe suprafețele primitoare găzduite Între vii, în încăperile văzute sau nu prin care simțurile acestor călătorii mereu inițiatice trăiesc și își înțeleg intensitățile din împrejmuirile fiecărei treceri de aici dincolo, sau invers.

Zgomotele din perete se aud iarăși. Sunt treaz pe de-a-ntregul, și orice urmă de somn e dispărută. Mă scol din pat și, înainte să ajung lângă geam, se face liniște. Ideea că dincolo e o formă de viață care judecă și îmi urmărește fiecare mișcare mă tulbură. Îi e frică de mine, dar nu ezită să revină de fiecare dată când consideră că pericolul dispare. Figura se repetă de încă două ori până când se face lumină. Ne obișnuim unul cu altul…

   Iulian Popa este călăuza care ne păstrează într-o poveste ale cărei cuvinte conțin, păstrează și trimit continuu semnale în limbile și în codurile prinse de el între lumi, în aceste spații nici închise, nici deschise prin care se face simțită atmosfera (ne)tulburată decât de adâncimile recunoscute de plecarea și uneori de rămânerea în paginile și prin spațiile întotdeauna noi oferite de fiecare călătorie în și prin încăperile oferite de vis. Fiecare pas făcut în interiorul poveștii construite Între vii este personalizat de cuvintele ce scot în evidență absența urmei care ar putea reface întoarcerea, sau momentele călătoriei începute dar cu șanse de a rămâne neterminată, prinsă în necunoașterile pe care le adăpostește rătăcirea.

Toate miturile și poveștile au apărut în locuri unde peisajul e de natură să sperie oamenii. Vârfuri înalte de munte, stânci abrupte, mări învolburate, cu furtuni sau cu ceață. Am fost odată prin fiordurile din Norvegia. Era ceață, n-am văzut mare lucru. Înaintam cu vaporul în ceață și, brusc, vedeam câte un perete vertical la câțiva metri de vapor. Era ceva apăsător acolo, o atmosferă aparte, de parcă în fiecare moment mă așteptam să iasă Odin sau Thor în fața noastră. Locurile i-au inspirat pe oameni la visare, la povești de groază. Sub valurile mării s-au ascuns întotdeauna creaturi bizare. Ce mit poți să inventezi despre o mare calmă?…

   Întrebările lumii văzute și ale celei nevăzute se lasă așezate și (s)puse odată cu fiecare întâlnire care ale loc Între vii și pe palierele etajelor care le face cunoscute și vizibile aparițiile, care le poartă și le mențin pe suprafețele (ne)cunoscute și (ne)știute ale (i)realității (cu)prinse și ficționalizate de Iulian Popa.

   Între vii este o hartă pe care Iulian Popa a scris-o extrasenzorial și pe ale cărei itinerarii descoperim că sunt enumerate continuu absențe, adică acele întâlniri trăite pe care continuăm să ni le amintim aproape în fiecare vis împreună cu tot ce a lipsit pentru ca viața să se poată așeza și rămâne definitiv în stările vii ale lumii pe care o parcurgem citind și interpretând călătoriile propuse și inițiate de neobositele mișcări ale cortinelor ei.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…