PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Ecorșeuri

e timpul să visăm un măcel, de Ionel Ciupureanu, Casa de Editură Max Blecher

   Dezvelirea oricărei ființe, mai departe expunerea ei în cuvintele care desăvârșesc această imagine crudă și sinceră, acest proces complicat de expunere și de spunere a etapelor lui, de (des)facere a acestui strigăt intens și prelung al cărnii care se lasă văzută astfel și care se pune la îndemâna celui care o vede și scrie toate acestea, le așază în cronica acestor dezveliri și explicări ale trăirilor lor, ale consumului impus și adus la vederea noastră poezia, și fiecare dintre stările ei amplificate odată cu fiecare rostire și cu fiecare dintre momentele lor făcute astfel cunoscute și știute.

 

  

   Ionel Ciupureanu folosește toate aceste piste pe care poezia i le pune la îndemână pentru a ne face cunoscute aceste procese dureroase dar necesare ale desprinderii pielii de trup, ale ecorșeului care ușurează care face vizibil și ușurează accesul în fibrele care simt ale corpului, în structurile lui altfel nevăzute și rămase cât mai puțin cunoscute. El își asumă toate cuvintele care pot arăta și care pot spune despre toate aceste asumări, despre fiecare dintre aceste adăugări ale lor corpului deja oferit acestor priviri, acestor (re)cunoașteri ce vor umple și vor ușura revărsarea lor în cuvinte.

aerul are pete grase sub formă de oameni. atâția

morți acoperiți de atâtea cuvinte-șoptiră câteva

animale… stai liniștită, nimic nu e neobișnuit și

totu-i lipsit de importanță…

   Imagini ale complexității ființei se dislocă și se deplasează independent în aceste teritorii ale visului mereu viu în care plutesc viziunile încorporate de cuvintele care le corporalizează și le așază în aceste tipare nesigure, în formele lor care impun deformări creând și inducând accesele și excesele impuse de ele. Suntem obișnuiți cu anumite cruzimi, cu acelea care sunt supuse desfășurării în imagini care sunt completate de cuvinte și de toate ramificațiile lor disponibilizate astfel. Toate sunt mutate după aceea în proximitatea privirii și a simțurilor celui care se întâlnește cu ele, care se apropie de aceste trăiri așezate în aceste alcătuiri ale poeziei pe care le găsim și pe care suntem invitați să ni le asumăm de-a lungul acestui lung și amplificat continuu vis.

se strică vremea și trupurile visează. morții abia 

se abțin. nu-i nimic, mi-e frică doar. cuvintele

înnegresc un pic aerul. învelește-mă, ne vom liniști

cumva. nici altora nu le e bine. te întorci, dar nu

vrei să te mai întorci. nici eu nu mai sunt eu și nu e

nimeni pe-aici.

   e timpul să visăm un măcel are în toate cuvintele ei reperele visului și ale fiecărei configurări a corpului lui în structurile cărnii care îi (sus)ține întruchipările, creșterile și poveștile despre toate aceste descuamări care ajută trecerea de suprafața vizibilă a pielii și încurajează privirea în corp, în fiecare dintre așezările cărnii în tiparele și în mișcările lui. Toate sunt pe viu și toate încurajează durerea și spunerile ei, amplifică fiecare urlet eliberat de corp în aceste cuvinte și mai departe cutremură întreaga această structură și fiecare etaj al ei. Se țin și se mențin aceste zguduiri ale firii în toate ordonările și dezordonările cuvintelor care le fac astfel cunoscute și care le spun povestea în aceste poeme.

ploaia deja o luase înaintea halucinațiilor. facă-se

voia celui care respiră, și-acum fă-ne imponderabili.

voi culege ce voi nimeri, mă voi bucura și voi asuda.

victimele vor fi triate pentru a fi cârpite. trezește-mă,

ruinează-te!

   Un ecorșeu, unul exquisite și expus continuu împreună cu tot procesul facerii lui este poezia lui Ionel Ciupureanu, o lecție disponibilă permanent despre fiecare străpungere, despre fiecare rupere pe care viețile corpului le încurajează în toate structurile și fibrele lui vii și neobosite să cunoască, iar mai departe să își trăiască toate aceste intense și cutremurătoare experiențe. Continuitatea acestor dureri se amplifică cuvânt după cuvânt și desăvârșesc întregul parcurs al cunoașterii și al înțelegerii procesului care arată și face cunoscute toate acestea. Cuvintele se alătură și completează firesc toată această poveste, toate inconștiențele și evadările cuprinse în țesătura și în structura lor clară, în structura lor densă.

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…